Antrenarea Beijingului în respectarea valorilor universale

In luna ianuarie David Kilgour a tinut un discurs despre antrenarea Beijingului în respectarea valorilor universale, în cadrul Conferinţei Asociaţiei studenţilor canadieni la studii politice, desfăşurată la Universitatea Manitoba/ Universitatea Winnipeg, Winnipeg, Canada. Redam mai jos discursul sau.

"Canadienii ar trebui să rămână pe deplin implicaţi în ceea ce priveşte China în ciuda dificultăţilor create de modelul său de guvernare. Democraţia cu caracteritici foarte chinezeşti este probabil mai aproape decât bănuiesc mulţi dintre noi. Câţi „experţi” au anticipat Primăvara Arabă?

În această implicare nu trebuie să uităm că valorile pe care le reprezentăm sunt valori canadiene, dar şi valori universale, care includ demnitatea umană, guvernarea legii, democraţia pluripartidică, responsabilitatea socială şi accesul oamenilor la locuri de muncă bune.

Tocmai l-aţi auzit pe David Matas referindu-se la persecuţia ce are loc în China începând cu anul 1999, împotriva comunităţii paşnice Falun Gong. Extragerea forţată de organe reprezintă o crimă împotriva umanităţii care este complet împotriva valorilor tradiţionale ale chinezilor.

Voi arăta acum, cum sistemul de valori al lui Mao Zedong, menţinut şi în zilele de azi de către partidul comunist, a făcut posibil ca acest barbarism să continue.

Mulţi istorici se referă la el alături de Stalin şi Hitler ca fiind cei trei cei mai mari criminali în masă ai secolului al XX-lea. Jung Chang şi Jon Holliday notează în biografia lor intitulată “Mao, povestea necunoscută”: “Pe timp de pace, sub conducerea lui Mao au pierit mult peste 70 de milioane de chinezi.”

Practicile lui Mao continuă

Cele mai grele atacuri ale lui Mao împotriva propriilor cetăţeni sunt detaliate în cartea din 2008 a lui Yang Jisheng, “Piatra de mormânt”. Această carte documentează moartea prin înfometare a 25-40 de milioane de chinezi în perioada 1959-1961.

Practicile “Marelui Conducător” continuă. În anul 2003, de exemplu, Partidul a încercat să ascundă impactul virusului mortal SARS, care a apărut în sudul Chinei şi s-a răspândit în mările oraşe ale acesteia. Doar în momentul în care un chirurg, pe nume Jiang Yanyong, a trimis mass-mediei străine numărul real al locuitorilor din Beijing care erau infestaţi cu SARS, China a luat măsuri de carantină.

O indiferenţă similară faţă de bunăstarea populaţiei a putut fi văzută în 2008, în scandalul laptelui Sanlu contaminat, care a cauzat îmbolnăvirea şi moartea a circa 300.000 de copii chinezi. Zhao Huibin, un producător de lapte, a dezvăluit faptul că aceia care efectuau testele de calitate a laptelui la firma Sanlu luau mită de la fermierii şi comercianţii de lapte pentru a “închide ochii” faţă de laptele falsificat cu melamină.

Arthur Kroeber de la firma de consultanţă Dragonomics cu sediul în Beijing, a declarat ulterior că dezastrul Sanlu şi-a avut rădăcinile în implicarea continuă a Partidului în stabilirea preţurilor, în managementul companiei şi în controlul informaţiei: “El vede controlul asupra acestor trei componente ca pe ceva necesar dominaţiei sale... Astfel că sunt inevitabile şi alte scandaluri.”

Tibetul şi Dalai Lama

Un alt exemplu al persistenţei tacticilor de guvernare ale lui Mao este Tibetul şi Dalai Lama. În 1959, Mao scria despre răscoala determinată parţial de foametea creată de Marele Salt Înainte.

Citând din nou lucrarea “Mao, povestea necunoscută”: “Când s-a răspândit zvonul... că Mao plănuia sa îl răpească pe... tânărul Dalai Lama, mii de tibetani au mers în faţa palatului său strigând: ‘Afară cu chinezii.’ Mao a trimis o telegramă arătând că lui Dalai Lama ar trebui să i se permită să scape întrucât se temea că moartea acestuia va întărâta opinia mondială... Imediat ce Dalai Lama a fugit, Mao a spus oamenilor săi: ‘’Faceţi tot ce puteţi să ţineţi duşmanii în Lhasa... astfel ca să îi putem încercui şi elimina.”

Aproximativ jumătate dintre bărbaţii tibetani adulţi au fost aruncaţi în închisoare unde şi-au şi găsit sfârşitul.

Astăzi, Partidul continuă sa îl acuze pe Dalai Lama de instigare la violenţă în Tibet. De fapt, ca lider spiritual al tibetanilor, cetăţean onorabil al Canadei şi lider respectat la nivel mondial, Sfinţia Sa este cea mai bună şansă a Beijingului de a ajunge la o soluţionare paşnică în problema Tibetului. Susţinând autonomia Tibetului sub guvernarea chineză, el dezaprobă violenţa, nu este în favoarea secesiunii, iar anul trecut a renunţat la calitatea sa de lider politic în exil al tibetanilor.

Reprimarea disidenţilor

Partidul-stat foloseşte în continuare o forţă copleşitoare pentru a suprima vocile în favoarea demnităţii umane şi a guvernării legii. Una dintre aceste voci este Gao Zhisheng, un avocat nominalizat de două ori la Premiul Nobel pentru Pace. Acum un deceniu, el fusese numit unul dintre primii 10 avocaţi ai Chinei. Cu toate acestea, furia Partidului s-a dezlănţuit atunci când Gao a apărat practicanţi Falun Gong.

S-a început prin revocarea licenţei sale de practică a avocaturii, apoi s-a continuat cu un atentat la viaţa lui, un atac al poliţiei asupra familiei sale şi sistarea oricărui venit. Represiunile s-au intensificat când Gao a răspuns tuturor acestora în tradiţia nonviolenţă a lui Gandhi, lansând o grevă a foamei la nivel naţional prin care cerea demnitate pentru toţi cetăţenii. Unul dintre comunicatele sale a descris peste 50 de zile de tortură la care a fost supus în custodia poliţiei.

Procesele din China sunt simple înscenări. “Judecătorii” care decid asupra cauzei de obicei nici măcar nu văd probele prezentate în “instanţă”. Canadianul Clive Ansley care practică dreptul de 13 ani în Shanghai explică:

“Există... o zicală printre avocaţii şi judecătorii chinezi care cred cu adevărat în statul de drept... (care) ilustrează inutilitatea încercării de a ‘ajuta China să îşi îmbunătăţească sistemul legal’ prin pregătirea judecătorilor. Aceasta este: ‘Cei care participă la dezbateri nu dau decizia; cei care dau decizia nu au participat la dezbateri’... Nimic din ceea ce se prezintă în ‘sala de judecată’ nu are vreun impact asupra ‘hotărârii’ date”.

Persecuţia religioasă

Mao a promovat “moartea lui Dumnezeu.” Bisericile au fost interzise. După moartea sa, restricţiile au fost slăbite.

În ziua de astăzi, venerarea este permisă în bisericile controlate de Administraţia de Stat pentru Culte, precum Asociaţia Catolică Patriotică Chineză şi Mişcarea Patriotică a Protestanţilor. Similare Administraţiei de Stat pentru Culte, există organizaţii patriotice controlate de stat în cazul budismului, islamului şi taoismului.

Partidul a accentuat faptul că “religia trebuie să se adapteze societăţii socialiste.” El defineşte ce fel de „adaptări” sunt necesare şi de către cine, astfel că religiile trebuie să îşi „modifice” practica pentru a satisface obiectivele politice ale Partidului (Chandler şi Pan, 2001).

În consecinţă, Asociaţia Catolică Patriotică Chineză respinge autoritatea supremă a Papei, având loc hirotonisiri false ale episcopilor fără ca acestea să se facă sub mandat papal. Mişcarea Patriotică a Protestanţilor este atât de strâns reglementată încât milioane de protestanţi s-au alăturat “bisericilor ad-hoc” ilegale, devenind subiect al persecuţiei.

Alte comunităţi religioase sunt de asemenea suprimate. Regiunea uigură Xinjiang, considerată de către populaţia musulmană a fi ţara sa natală, a fost scena violenţelor şi morţii.

Mediul înconjurător

Cele trei decenii ale economiei “indiferent ce” au adus vătămări majore oamenilor Chinei, mediului înconjurător, vecinilor ţării şi planetei noastre sleite de puteri în general. Luaţi în considerare:

În prezent jumătate de miliard de chinezi nu au acces la apă potabilă, în timp ce multe fabrici continuă să degaje gunoiul în apele de suprafaţă fără a fi sancţionate pentru asta.

Un studiu al World Bank realizat împreună cu agenţia chineză de mediu în 2007 a descoperit că poluarea determină în fiecare an 750.000 de morţi premature.

Cărbunele furnizează în prezent două treimi din energia Chinei şi aceasta consumă deja mai mult cărbune decât Europa, Japonia şi SUA la un loc. Dioxidul de sulf şi oxizii de azot de la fabricile de cărbune au ajuns în prezent mult în afară graniţelor Chinei, însă Beijingul a eşuat în a ajunge la ceva semnificativ în ceea ce priveşte protecţia apei, aerului şi pământului. Mulţi experţi sunt de părere că China nu poate deveni ecologică fără a exista o schimbare politică.

Să menţionăm, de exemplu, soarta Lacului Tai, străvechiul “Tărâm al orezului şi al peştelui” din China. Prin 2007, acesta a devenit de un verde fluorescent din cauza deşeurilor efluente. Două milioane de oameni şi-au pierdut astfel principala sursă de apă.

Sănătatea publică

Starea sănătăţii publice din China de astăzi îngijorează în general datorită capitalismului „fără limite” şi „de poluare totală.” Pentru cei din mediul rural şi pentru aceia care nu sunt bugetari, nu exista niciun sistem de sănătate. După noul model de privatizare, doctorii, spitalele şi farmaciile au fost transformate în „centre de profit” şi se aşteaptă ca acestea să îşi finanţeze activităţile din taxele plătite de pacienţi.

Regimul prezent încearcă fără succes să contruiască o reţea de asistenţă medicală sigură.

“Capitalism Ponzi”

Partidul a accentuat faptul că “religia trebuie să se adapteze societăţii socialiste.” El defineşte ce fel de „adaptări” sunt necesare şi de către cine, astfel că religiile trebuie să îşi „modifice” practica pentru a satisface obiectivele politice ale Partidului.

Jonathan Manthorpe a concluzionat anul trecut în Vancouver Sun:

“Ceea ce vedem în China reprezintă variaţii a ceea ce poate fi numită o schemă Ponzi. Un guvern local care nu are un sistem funcţional al impozitului pe venit – şi... atât de corupt... vinde teren pentru investiţii pentru a acumula bani... (după ce mai întâi) scapă de ţăranii care trăiesc pe acel teren...

Apoi pământul va fi vândut unei companii de investiţii... deţinută de guvernul local. Şi, aflându-ne în China, unde rămăşiţele economiei de control au supravieţuit, municipalitatea are puterea de a comanda băncilor să împrumute compania de investiţii cu bani pentru cumpărare. Astfel că guvernul local îşi primeşte banii, iar compania deţinută de municipalitate ajunge să construiască un complex rezidenţial sau industrial speculativ, şi totul pare bine.”

Nevoia de reţele sigure reale

Statul-partid continuă să abuzeze segmente mari ale propriei populaţii în scopul de tine consumul intern la un nivel scăzut, inclusiv prin lipsa unei reţele sociale eficiente.

De exemplu, mai puţin de o cincime din muncitorii chinezi au pensii; şi mai puţini beneficiază de asigurări de şomaj. În acelaşi timp însă, din 1998, rezervele de valută străină deţinute de guvern au crescut la 3,18 miliarde de dolari până la sfârşitul anului trecut.

Luna aceasta, circa 150 de muncitori chinezi de la Foxconn, cel mai mare producător de electronice din lume, au ameninţat că vor sări de pe acoperişul fabricii din Wuhan în semn de protest faţă de condiţiile de muncă.

Unul dintre ei a explicat: “Ne-au pus să lucrăm (la o nouă linie de producţie) fără a fi pregătiţi, şi am fost plătiţi fragmentat. Linia de asamblare mergea foarte repede... toţi aveam băşici, iar pielea de pe mâini devenise neagră. Fabrica era înecată în praf şi nimeni nu mai putea rezista la asta.”

În anul 2010, paisprezece muncitori ai Foxconn au murit aruncându-se de pe acoperişurile clădirilor companiei.

O cale înainte

Valorile universale trebuie susţinute continuu în relaţiile cu Beijingul. Sun Liping, profesor de sociologie la Universitatea Tsinghua din Beijing, a semnalat că au existat 180.000 de “incidente de masă” în China în 2010, de la greve la revolte şi demonstraţii, de două ori mai multe decât în 2006. Regimul continuă să recurgă la suprimare şi brutalitate pentru a se menţine la putere.

Canada ar putea încerca să reia în cazul Chinei rolul important pe care l-a avut în stabilirea democraţiei populare în Africa de Sud la sfârşitul anilor 1980. Există în China lecţii de rezistenţă civică non-violentă care au avut loc şi în multe alte naţiuni. Fiecare a fost diferită în ceea ce priveşte boicoturile, protestele de masă, grevele şi nesupunerea civilă. În fiecare caz, conducătorii tiranici împreună cu sursele lor de sprijin au fost lipsiţi de legitimitate.

Când prim-ministrul Harper va vizita China luna viitoare, el ar trebui să facă clar faptul că:

Suntem alături de oamenii oprimaţi ai Chinei şi urmărim tranziţia lor paşnică spre statul de drept şi guvernarea democratică.

Va exista toleranţă zero în Canada atunci când vor fi folosite de către China practici comerciale neloiale, incluzând furtul proprietăţii intelectuale şi refuzul continuu de a onora angajamentele făcute Organizaţiei Mondiale a Comerţului în 2001.

Investitorii canadieni în China trebuie protejaţi mai bine decât sunt protejaţi în prezent.

Canada va vinde produse clienţilor din China, dar este puţin probabil să vândă proprietatea altor fabrici companiilor deţinute de stat.

Vămile noastre şi funcţionarii vamali vor confisca produsele contrafăcute fabricate în China şi vor confisca produsele chimice folosite în obţinerea cocainei, heroinei, Speed şi Ecstasy.

Alegerile din Taiwan, un exemplu pentru China

Canadienii şi cele 23 de milioane de taiwanezi împărtăşesc o serie de caracteristici comune, precum respectul pentru demnitatea umană, democraţia pluripartidică, supremaţia legii şi autodeterminarea naţională.

Este de admirat evoluţia Taiwanului de la brutala lege marţială la democraţia cu drepturi depline. Creşterea prosperităţii sale este impresionantă: începând cu decenii în urmă cu un venit pe cap de locuitor la nivelul a 150 de dolari şi ajungând la 35.700 de dolari, estimaţi după puterea de cumpărare pe baza PIB (faţă de 7.600 de dolari în Republica Populară Chineză).

Taiwanul, alături de alte ţări, este o făclie democrată în Asia – şi este ceea ce Republica Populară Chineză poate, trebuie să fie şi cred că va fi.

Alegerile din 14 ianuarie din Taiwan au marcat un alt pas în dezvoltarea guvernării democratice. Aproape trei sferturi dintre cei cu drept de vot au participat la vot, iar candidaţii celor două partide majore, preşedintele Ma Ying-jeou (KMT) şi rivalul său Tsai Ing-wen (DPP), ambii au avut o campanie frumoasă însoţită de mitinguri uriaşe, primul fiind reales, însă opoziţia DPP şi-a crescut atât suportul alegătorilor, cât şi numărul de locuri în Legislativul Yuan.

În ziua alegerilor şi în zilele premergătoare acestora, 21 dintre noi, din opt ţări, am observat alegerile în câteva dintre centrele de vot. Concluzia noastră preliminară, care poate fi accesată la http://www.taiwanelections.org/2012/01/15/taiwan-elections-2012-mostly-free-but-partly-unfair/, a fost aceea că alegerile au fost “în majoritatea lor libere, şi parţial nedrepte.”

Voi menţiona unele indicii ale interferenţei Beijingului care ne sunt cunoscute:

Faptul că alegătorilor li s-a arătat în mod evident care partid este favorit, din fericire nu prin testarea rachetelor pe Taiwan ca la alegerile prezidenţiale din 1996.

Subvenţionarea cu circa 50% a biletelor de avion a unui număr de aproximativ 200.000 de oameni de afaceri taiwanezi care se întorceau din China pentru a vota.

Reducerea numărului de turişti care vizitează Taiwanul în timpul campaniei electorale (probabil pentru a reduce la minim numărul chinezilor care să fie martori la o campanie electorală paşnică şi democrată).

Trimiterea de delegaţii pentru achiziţii publice din China în sudul Taiwanului, în compania oficialilor KMT înainte de alegeri.

Exercitarea de presiuni asupra managerilor din Taiwan care au afaceri în China pentru a sprijini KMT.

Crearea temerii cu privire la nesiguranţa economică în cazul în care DPP va câştiga alegerile, un factor major care l-a favorizat pe Ma şi KMT.

În New York Times a apărut o bucată interesantă de mesaj electoral. Agenţia de ştiri a partidului-stat, Xinhua, a evitat cuvintele “preşedinte” şi “democraţie”, prezentând alegerile mai mult ca fiind locale.

Un om de afaceri din China care a observat alegerile a remarcat: “Aceasta este o idee extraordinară: să poţi să alegi oamenii care să te reprezinte. Cred că democraţia va ajunge şi în China. E doar o problemă de timp.”

Nu mai trebuie precizat că o China democratică nu va ucide practicanţii Falun Gong în lagărele de muncă. Că acest fapt continuă să se întâmple în prezent, reprezintă un indicator cheie a proastei guvernări a Chinei de azi."

Prezentul articol reprezintă versiunea editată a discursului susţinut în luna ianuarie 2012 în cadrul Conferinţei Asociaţiei studenţilor canadieni la studii politice, intitulată Perspectiva canadiană asupra drepturilor omului, desfăşurată la Universitatea Manitoba/ Universitatea Winnipeg, Winnipeg, Canada.

David Kilgour este copreşedinte al Prietenilor canadieni pentru un Iran democratic şi director al Consiliului pentru comunitatea democraţiilor cu sediul în Washington. A fost membru al Parlamentului canadian între anii 1979-2006, fiind de asemenea şi ca secretar de stat pentru Asia-Pacific în timpul anilor 2002 şi 2003. În 2010, David Kilgour a fost nominalizat la Premiul Nobel. Pentru mai multe informaţii, accesaţi: www.david-kilgour.com