ANI: Fostul manager al Spitalului „C.I. Parhon” din Iaşi, în conflict de interese

Agenţia Naţională de Integritate (A.N.I.), sediul central (Epoch Times România)
Flori Mladin
20.01.2014
Adrian Constantin Covic, fost manager al Spitalului „C.I. Parhon” din Iaşi, a fost în conflict de interese, întrucât ar fi obţinut venituri salariale de la două societăţi comerciale cu care unitatea sanitară a încheiat contracte în valoare totală de aproape 1,2 milioane de euro.
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a anunţat într-un comunicat că a constatat existenţa conflictului de interese în materie administrativă în cazul lui Adrian Constantin Covic, şeful Secţiei Clinice de Nefrologie şi coordonator la Compartimentul de Medicină Internă al Spitalului Clinic „Dr. C.I. Parhon” din Iaşi, deoarece în perioada în care a fost manager al spitalului (29 mai 2006 – 20 mai 2012) şi şef de secţie, „a deţinut şi deţine, împreună cu soţia şi mama sa, interese la două societăţi comerciale care au stabilit relaţii comerciale cu acest spital public, în perioada 29 mai 2006 - 27 mai 2013”.
Conform ANI, Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” din Iaşi ar fi semnat, în perioada 29 mai 2006 - 27 mai 2013, 114 contracte comerciale şi 27 de acte adiţionale în valoare totală de 5.244.982 de lei (aproximativ 1.190.000 de euro) cu două societăţi comerciale de la care Adrian Constantin Covic, împreună cu membru de familie - mama şi soţia acestuia - au realizat venituri de natură salarială, în perioada fiscală 2006 – 2012. Astfel, Adrian Covic a obţinut venituri de la SC Fresenius Medical Care România SRL, pe baza unor contracte pentru servicii de consultanţă ştiinţifică, precum şi de la SC Fresenius Nephrocare România SRL, unde a fost coordonator centru, coordonator ştiinţific medical şi medic primar-nefrologie, prestând servicii de consultanţă ştiinţifică în domeniul medical.
Totodată, soţia lui Covic ar fi obţinut venituri ca operator introducere, validare şi prelucrare date, iar mama acestuia, din funcţia de medic primar
tot de la SC Fresenius Nephrocare România SRL, a precizat ANI. În cadrul Spitalului Clinic „Dr. C.I. Parhon”, Adrian Constantin Covic a deţinut funcţiile de director general, în perioada 20 martie 2003 - 15 aprilie 2006 şi manager, din 29 mai 2006 până în 20 mai 2012. Din 21 mai 2012, Covic este şef al Secţiei Clinice de Nefrologie şi coordonator la Compartimentului de Medicină Internă, iar din 1 martie 2012 îndeplineşte funcţia de prorector al Universităţii de Medicină şi Farmacie Iaşi.
"Covic Adrian-Constantin nu a depus declaraţii de avere şi de interese în perioada în care a exercitat funcţia de director general al Spitalului Clinic 'Dr. C.I. Parhon' din Iaşi şi nici după data începerii exercitării funcţiei de şef de secţie în cadrul spitalului. Mai mult, în declaraţiile de avere depuse în perioada 2007 - 2011, Covic Adrian-Constantin nu a menţionat toate veniturile realizate”, mai arată inspectorii ANI.
Potrivit inspectorilor ANI, Adrian Covic ar fi încălcat dispoziţiile articolului 180, alineatul 2 din Legea 95/2006, conform cărora constituie conflict de interese deţinerea, de către manager, de interese la societăţi comerciale care stabilesc relaţii comerciale cu spitalul la care lucrează acesta. Dispoziţiile se aplică şi în cazurile în care deţin astfel de interese rudele sau afinii până la gradul al IV-lea inclusiv.
ANI a subliniat că Adrian Constantin Covic a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate şi drepturile sale, acesta depunând-şi punctul de vedere la dosarul de evaluare.
România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor