Angela Grămadă: „Rusia va transforma Crimeea într-un conflict îngheţat” (interviu)

”Anularea Legii despre politica lingvistică a fost momentul pe care Putin l-a considerat ideal pentru a interveni ca să deterioreze situaţia internă şi mai mult. Dacă nu intervenea, scăpa din mână Ucraina în întregime. Acum joacă pe antagonisme: Est contra Vest, Sud-Est contra întregii Ucraine”, explică experta în spaţiul postsovietic într-un interviu acordat Epoch Times. Ea arată că Rusia nu mai poate să realizeze programul maxim de atragere a întregii Ucraine de partea sa şi integrarea acestui stat în Uniunea Eurasiatică.

Ca urmare, programul minim al Rusiei implică mai multe opţiuni şi scenarii: atragerea Crimeei în componenţa Federaţiei Ruse, o secesiune a Estului sau transformarea Crimeei într-un conflict îngheţat. ”Precedente sunt multe. Abhazia, Osetia de Nord, Transnistria, Karabahul de Munte. Aşa va putea să controleze nu doar regiunea, dar şi să condiţioneze anumite decizii politice ale Kievului”, susţine experta, care crede că acest scenariu de transnistrizare este cel mai probabil.

Epoch Times: Ce urmăreşte Rusia prin ocuparea sediului guvernului Republicii Autonome Crimeea, prin defilarea TAB-urilor pe străzile din Simferopol şi masarea de trupe la marginea graniţei cu Ucraina, cât şi sporirea unităţilor militare aflate în baza navală militară din Sevastopol?

Din păcate situaţia s-a complicat în ultimile zile. Avem o ţară, Rusia, care a cerut Consiliului Federaţiei, adică senatorilor, acordul de a utiliza forţele armate în statul vecin ”frăţesc” Ucraina. În noaptea de 3 martie mai mulţi militari ucraineni au fost agresaţi de către reprezentanţii armatei ruse, care deja este în Crimeea

Nu putem să evaluăm obiectivele Rusiei în Ucraina fără să revenim asupra deciziilor lui Ianukovici. Victor Ianukovici a alimentat pe tot parcursul anului 2013 aspiraţiile europene ale populaţiei. Vladimir Putin avea cu totul alte planuri pentru Ucraina. Şi cu toţii ştim care sunt aceste planuri: integrarea în Uniunea Eurasiatică, Uniunea Vamală.

Putin a subapreciat capacitatea ucrainenilor de a se mobiliza în jurul unei idei: cea a integrării europene. Şi a greşit. Atunci când promovezi în relaţia cu statul vecin cele mai mari preţuri la gazele naturale, când foloseşti instrumente de presiune economică, impui embargo la anumite bunuri, nu ai cum să te aştepţi să-ţi crească popularitatea. Când declanşezi operaţiuni militare, aşa cum s-a întâmplat în august 2008, nu ai de ce să speri că eşti credibil. Oamenii încep să te evite. Putin a exclus în decembrie 2013 că Rusia ar putea să folosească forţa militară împotriva statului vecin. Şi tot el a fost cel care a cerut permisiunea de a-şi contrazice discursurile anterioare.

Într-adevăr, în perioada Olimpiadei nu putea decât să privească la ce se întâmpla în Ucraina. Nu a crezut, probabil, că Maidanul şi liderii formaţiunilor politice care se aflau în opoziţie se pot mobiliza şi organiza pentru a depăşi atât de repede momentul celor peste ”o sută de morţi”.

Anularea Legii despre politica lingvistică a fost momentul pe care l-a considerat ideal pentru a interveni ca să deterioreze situaţia internă şi mai mult. Dacă nu intervenea, scăpa din mână Ucraina în întregime. Acum joacă pe antagonisme: Est contra Vest, Sud-Est contra întregii Ucraine. Experţii ucraineni şi nu numai vorbesc în termeni de ”program minim” şi ”program maxim”. Programul maxim nu cred că mai este posibil să se realizeze. El prevedea atragerea întregii Ucraine de partea Rusiei şi integrarea acestui stat în Uniunea Eurasiatică.

Programul minim înseamnă mai multe opţiuni şi scenarii. Primul ar putea să aibă drept finalitate atragerea Crimeei în componenţa Federaţiei Ruse. Dacă ne gândim că ruşii insistă să folosească adesea drept argument dreptul popoarelor la autodeterminare, e greu de crezut că în actualul context internaţional, când Rusia este acuzată de toţi partenerii că încalcă foarte multe prevederi internaţionale, ea va insista asupra transformării Crimeei într-un subiect al federaţiei, dar probabil va recunoaşte rezultatele unui eventual referendum în acest sens.

O secesiune a Ucrainei este un alt posibil scenariu. Dar nu doar Crimeea să se despartă de Ucraina, ci să ia cu sine şi Estul bogat în resurse naturale. Este maxim ce ar putea să obţină Moscova în acest moment, dar e greu de realizat.

Al treilea scenariu se referă la transformarea Crimeei într-un conflict îngheţat. Precedente sunt multe. Abhazia, Osetia de Nord, Transnistria, Karabahul de Munte. Aşa va putea să controleze nu doar regiunea, dar şi să condiţioneze anumite decizii politice ale Kievului. Cred că Moscova va insista anume pe acest scenariu. Fără să obţină nimic din toată această agresiune militară, Rusia nu îşi permite să plece din Ucraina.

Rusia nu este singură în sistemul de relaţii internaţionale. Dar ea acţionează în prezent în sensul unei autoizolări. Acţionează conştient şi foarte ferm. Resursele financiare care au fost investite în Olimpiada de la Sochi şi nu numai s-au dovedit a avea o eficienţă minimă. Această agresiune militară împotriva Ucrainei a anulat succesul. Investiţia s-a dovedit a fi proastă. Şi nu mai întorci înapoi 50 de miliarde de dolari.

Fostul premier georgian Mihail Saakaşvili declara că Rusia vrea să facă un culoar dinspre Abhazia către Transnistria, prin Republica Moldova, şi are nevoie de Peninsula Crimeea ca punte de legătură. Este posibil un scenariu georgian în Ucraina?

Este posibil un scenariu georgian. De fapt, nu ar trebui să-l excludă nimeni. Şi atunci când se vor lua decizii tranşante în această problemă, liderii care vor comunica unii altora interesele părţilor pe care le reprezintă nu ar trebui să uite în primul rând de posibilitatea unor asemenea scenarii.

O să continui să insist asupra faptului că în primul rând Rusia nu are nevoie de asemenea scenarii, de asemenea precedente la frontieră, când în apropiere are Caucazul de Nord. Decizia de a interveni cu forţe armate în statul vecin i-a unit pe ucraineni. Nu pe toţi, dar pe majoritatea.

Am vorbit cu colegi din Georgia şi ei îmi spuneau că la Tbilisi lumea va susţine Ucraina. Sunt gata chiar să lupte de partea ucrainenilor, pentru a le întoarce susţinerea de care a dat dovadă Kievul în anumite momente (Abhazia). Nu ştiu dacă Moscova este pregătită să-şi asume consecinţe în mai multe regiuni în acelaşi timp. Nu subestimez potenţialul militar al Rusiei, dar Kremlinul este primul care ar trebui să-şi evalueze corect interesele şi obiectivele de politică externă, altfel ceea ce au scris negru pe alb în noua Concepţie de politică externă, adică faptul că există ameninţări la adresa integrităţii teritoriale, ar putea să devină realitate.

Ce urmează pentru Ucraina dat fiind că Viktor Ianukovici se revendică, de la Moscova, preşedintele Ucrainei?

Putin a subapreciat capacitatea ucrainenilor de a se mobiliza în jurul unei idei: cea a integrării europene. Şi a greşit. Atunci când promovezi în relaţia cu statul vecin cele mai mari preţuri la gazele naturale, când foloseşti instrumente de presiune economică, impui embargo la anumite bunuri, nu ai cum să te aştepţi să-ţi crească popularitatea.

Dacă vom merge pe scenariul pozitiv şi confruntarea militară va fi evitată, atunci Victor Ianukovici nu are nicio şansă să revină pe scena politică ucraineană. El s-a compomis iremediabil. Va fi somat să plătească pentru utilizarea forţei împotriva propriilor cetăţeni, pentru înaltă trădare.

Vom asista la alegeri prezidenţiale la sfârşitul lunii mai (25 mai 2014), în care vor avea ceva concurenţă între candidaţii pentru funcţia de preşedinte al statului.

Dar până atunci trebuie să aşteptăm şi să vedem rezultatele referendumului pentru statutul regiunii Crimeea. Nu cunosc prea bine competenţele autonomiei în ceea ce priveşte organizarea referendumurilor, dar bănuiesc că există anumite diferenţe faţă de ceea ce există în Găgăuzia (în acest caz concret autorităţile locale din regiunea autonomă nu au avut dreptul să organizeze un referendum care se referă la probleme de interese naţionale).

De asemenea, nu exclud să apară tot mai multe dezbateri publice cu privire la federalizarea Ucrainei. O asemenea consecinţă i-ar servi lui Putin drept element care i-ar permite să controleze parţial, dacă nu în întregime, Ucraina.

Cât a contat trio-ul european, miniştrii de Externe ai Triunghiului de la Weimar, Steinmeier, Sikorski şi Fabius şi planul lor, în forţarea plecării lui Ianukovici de la putere?

Foarte mult. Polonia a avut un comportament exemplar: şi la bine, şi la rău. Această atitudine i-a mărit credibilitatea. Germania nu şi-a dorit să se implice prea mult. S-a plasat în expectativă. Este evident din ce cauze: bunele relaţii cu Rusia lui Putin. A preferat să tacă, pentru a nu fi obligată să acţioneze. Uniunea Europeană aştepta un semnal de la Berlin. Acesta nu a venit decât după ce a început să crească numărul morţilor, când Germania a început să îşi arate iritarea, somând UE să acţioneze.

Oricum, fără implicarea celor trei diplomaţi, fără prezenţa lor la Kiev, fără punctarea anumitor aspecte în negocierile cu Victor Ianukovici, fără explicarea separată a consecinţelor pentru acelaşi Victor Ianukovici, probabil am fi avut astăzi mult mai multe victime. De cealaltă parte, Rusia nu a încercat să apară în calitate de intermediar între părţile beligerante, ci doar în calitate de emiţător de ultimatumuri şi de acuzaţii. Acest tip de comportament nu aduce beneficii nici pe termen scurt, nici pe termen lung.

Cum evaluaţi revenirea în forţă a Iuliei Timoşenko cu un mesaj radical, revoluţionar? Va redeveni ea cel mai important actor politic? Cum percepe Euromaidanul încercarea de confiscare a actualei revoluţii de către lidera Revoluţiei Portocalii?

Iulia Timoşenko nu mai poate să păcălească pe nimeni. Maidanul s-a maturizat. El nu mai acceptă atât de uşor intruşii. Iar pentru acest Euromaidan Iulia Timoşenko pare mai degrabă a fi o intrusă. Ea a arătat din primele ore aflate în libertate ce îşi dorea cel mai mult: fotoliul de preşedinte. Problema este că, fiind privată de libertate, ea nu a luat în calcul posibilitatea ca ucrainenii să îşi schimbe părerea despre toată elita politică, inclusiv şi despre ea. De fapt, ucrainenii au fost şi sunt în continuare de părere că dacă Iulia Timoşenko este vinovată, atunci ea ar trebui să-şi ispăşească pedeapsa.

Urmărind la TV eliberarea ei, am văzut o gloată de oameni, simpatizanţi ai Iuliei Timoşenco, sub porţile spitalului închisorii din Harkov, care se arătau a fi euforici din cauza eliberării acesteia. Când a ajuns pe Maidan, însă, lucrurile nu au mai putut fi regizate. Nu contest faptul că Iulia Timoşenko mai are simpatizanţi, dar pe Maidan aceştia sunt mai puţini. Fraza ”Eu voi fi garantul revoluţiei voastre!” a fost primită foarte rău de către cei care se aflau acolo, lângă scenă şi nu numai.

Momentul penibil, de confiscare a rezultatelor actualelor proteste, a fost diluat de faptul că cineva a avut nevoie de asistenţă medicală şi Iulia Timoşenko a fost cea care a spus la microfon acest lucru. Dacă insista în continuare să fie acceptată în calitate de garant al acestei revoluţii, probabil consecinţele ar fi fost mult mai grave pentru ea. Din fericire încă nu şi-a pierdut abilităţile de a citi publicul în faţa căruia se află. Acest lucru a salvat situaţia.

Dacă va decide să participe la alegeri, nu cred că le va câştiga. Ea a avut posibilitatea să schimbe lucrurile în Ucraina. În mare parte situaţia internă economică şi socială gravă din Ucraina se datorează elitei politice care s-a coagulat la sfârşitul anului 2004 şi începutul anului 2005. Dacă atunci, în condiţii optime interne şi externe, nu a reuşit să medieze relaţia dintre instituţiile statului, între guvernare şi opoziţie, între forţele politice aflate la guvernare, acum Maidanul nu pare a fi dispus să investească încredere în politicieni compromişi.

Ceea ce poate să facă Iulia Timoşenko în acest moment este să-şi susţină partidul la alegeri şi să apară în calitate de intermediar între noua guvernare şi liderii locali din est. Ea este un comunicator şi o femeie de afaceri. Mulţi dintre liderii Batkivshchyna sunt din Est. Ei trebuie să-şi asume responsabilitatea de a comunica în această regiune care sunt obiectivele actualei conduceri. Cred că încă mai au pârghii şi instrumente de influenţare a opiniei publice din această parte a Ucrainei, altfel fotografia ei nu ar fi apărut pe Euromaidan.

Angela Grămadă este coordonatoare a Programului Politică Externă la Centrul de Studii Est-Europene şi Asiatice din cadrul SNSPA şi lector la Universitatea "Perspectiva-INT" din Chişinău.