Analiza lui Lăzăroiu - "Când marea învulburată scoate algele la suprafaţă. Năstase, Breban şi Săftoiu"

Într-o analiză intitulată "Când marea învulburată scoate algele la suprafaţă. Năstase, Breban şi Săftoiu", fostul consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu afirmă că "aşa cum funcţionează contagiunea la sinucigaşi, un fenomen social straniu, documentat de pe vremea lui Tarde, aşa şi "închipuiţii" se trag unii pe alţii într-un lanţ vesel al memoriilor şi revelaţiilor."

"După "amintirile" Adrianei Săftoiu, un generos material pentru pasionaţii de psihanaliză, urmează "reflecţiile" lui Adrian Năstase pe marginea comportamentului ”"intelighenţiei" din România. Ele pică într-un moment cât se poate de bun, când "cărturarul lui Pleşiţă", ajuns la senectute cu o apăsătoare conştiinţă a delatorului mărunt (adevărata şi valoroasa operă a lui Breban e încă în sertarele Securităţii), îşi descoperă instinctele criminale, împinse în faţă de neputinţa de a-şi retrăi viaţa într-un mod mai onorabil.

Pe Săftoiu au năpădit-o nostalgiile şi plonjează într-o tentativă patologică de a psihanaliza puterea direct din budoarul acesteia, iar lumea îi consumă scrierile "ştiinţifice" cu sufletul la gură. E ca şi cum l-ai citi pe Jung transcriind relatările unui pacient despre un alt pacient sub propria semnătură. Nu sunt dintre cei care spun: "nu citiţi cartea! nu merită!" Dimpotrivă îi încurajez să o citească pe toţi cei care vor să înţeleagă cum, în diferite momente ale tranziţiei, oameni închipuiţi s-au adăpostit vremelnic în umbra puterii, s-au visat făcători de preşedinţi, cronicari de curte, trăgători de sfori. Când Ego-ul lor a eşuat, au început să plutească, în virtutea inerţiei valurilor, ca nişte alge pe întunecatul ocean al uitării. Uneori s-au dus la fund, îmbibaţi de prea multă fiere, alteori au fost scoşi la suprafaţă de spuma agitată a nemiloasei istorii.

Năstase se agaţă şi el de stâncile trecutului cu tentaculele lacome ale intelectualului nerecunoscut de semeni. Un fin iubitor de artă, un diplomat de mare valoare îşi aminteşte amar cum elita acestei ţări l-a respins pe el în 2004 în favoarea unui marinar. Mi-a atras atenţia acest pasaj: "...implicarea publică a intelectualităţii în România a generat unul din cele mai ciudate rezultate: în 2004, într-un mod total nespecific, această elită a ales să susţină un candidat care nu semăna deloc cu modelul pe care îl doreau. Au susţinut un candidat fără performanţe intelectuale deosebite, cu o apetenţă minimă în ceea ce priveşte susţinerea reală a educaţiei." Cam cât de adânc te poate arunca inconştientul în prăpastia penibilului pe tine, cel care ţi-ai exhibat, sub privirea înmărmurită a iubitorilor de artă, kitschul domestic, pereţii înţesaţi de-a valma cu tot ce ţi-a căzut în mâna pe la licitaţii? Cam cât de jos poţi să cobori Tu-Însuţi, care ai sprijinit-o patru ani în guvern pe gropara şcolii româneşti, când vorbeşti, prin contrast, despre aplecarea adversarului politic spre educaţie? Tu, care ai coordonat un plagiat, tu, care ai sufocat cu perniţa de puf libertatea de exprimare în România, te aşteptai ca intelectualii acestei ţări să se încoloneze voioşi la urne şi să te voteze pentru cinci ani?

Am început să privesc cu mult amuzament aceste manifestări psiho-patologice. Ele apar în momente speciale, în care se termină o epocă şi începe alta. Cei rămaşi în urmă cred că a venit iarăşi vremea lor, când, în realitate, într-un reflux energetic, care scoate la suprafaţă mâlul, istoria îşi ia elan pentru o altă eră", scrie Sebastian Lăzăroiu.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagină noastră de Facebook.