Agenţie spaţială americană rupe tăcerea în privinţa ameninţării chineze
alte articole
Centrul de Comandă Spaţială al Forţelor Aeriene Americane este însărcinat cu monitorizarea uneia dintre cele mai serioase ameninţări la adresa Statelor Unite. Deşi în mod normal este o ramură discretă a armatei americane, Centrul de Comandă a decis recent să vorbească în cadrul unui segment al emisiunii “60 Minutes” de la CBS.
“Cineva, undeva, a luat o decizie politică”, a declarat William Triplett, fost consilier şef al Comitetului pentru Relaţii Externe din cadrul Senatului american şi expert în securitatea naţională, în cadrul unui interviu telefonic.
Triplett a declarat că este nevoie de o autorizaţie de nivel înalt, în special în cazul Centrului de Comandă Spaţială, pentru a vorbi atât de deschis cu presa. Acest lucru este chiar şi mai valabil din moment ce ofiţerii prezenţi la emisiunea “60 Minutes” au avertizat de câteva ori în privinţa armatei chineze, a adăugat el.
“Gândiţi-vă la ultima dată când cineva din administraţie a ieşit în public şi a declarat că statul chinez reprezintă o ameninţare militară”, a declarat Triplett, adăugând că, de când lucrează în domeniu, el nu îşi aduce aminte de vreun astfel de episod, cel puţin din anii 1970 încoace.
Segmentul “The Battle Above” din cadrul emisiunii “60 Minutes”, a fost difuzat în 26 aprilie şi oferă unele informaţii cu privire la activitatea Centrului de Comandă Spaţială. Mai mult, telespectatorii au fost puşi la curent în legătură cu una dintre principalele temeri ale Centrului: dezvoltarea de arme anti-satelit de către regimul chinez.
“[Această luptă] face parte dintr-o bătălie complexă şi foarte secretă pentru ceea ce armata consideră a fi cea mai bună poziţie care oferă un avantaj solid”, a continuat Martin.
Securitatea sateliţilor se numără printre cele mai puţin discutate elemente ale apărării moderne, şi totuşi este unul dintre cele mai importante, deoarece afectează totul de la GPS până la comunicaţii militare. În timp ce ameninţarea armelor anti-satelit a fost de obicei discutată în cercuri restrânse în cadrul comunităţii apărării, subiectul a început să primească recent o atenţie tot mai mare.
Un eveniment în cadrul căruia armele anti-satelit au căpătat o mai mare atenţie este Simpozionul Spaţial, care s-a încheiat în 16 aprilie în Colorado Springs, SUA.
Conferinţa este un eveniment global care a atras 11.000 de participanţi. Sesiunile asupra securităţii cibernetice şi a armelor anti-satelit au fost deschise doar persoanelor aprobate de Departamentul de securitate naţională. Conform lui Triplett, armele anti-satelit ale Chinei au fost un subiect major.
Dezvoltarea armelor anti-satelit de către regimul chinez se numără printre cele mai secrete programe. Aceste arme fac parte din programele “Assassin’s Mace” şi “Trump Card”, care urmăresc să ajute regimul chinez să poarte un război împotriva unui adversar superior din punct de vedere tehnologic.
În ianuarie 2007, regimul chinez a testat o armă anti-satelit şi a distrus unul dintre proprii săi sateliţi meteo. Dar aceasta este doar suprafaţa: în cadrul segmentului emisiunii “60 Minutes” s-a afirmat că regimul chinez a testat “aproximativ 6 arme terestre anti-satelit.”
Printre persoanele care au apărut în emisiunea “60 Minutes” s-a aflat generalul John Hyten (USAF), care a declarat: “Cred că ei [statul chinez] vor fi capabili să ameninţe orice regim orbital în care operăm. Acum trebuie să ne dăm seama cum să apărăm acei sateliţi, şi o vom face.”
Mai mult, el a declarat că regimul chinez “va continua să desfăşoare teste” ale armelor anti-satelit, adăugând că prin “testele pe care le fac chinezii doresc să se asigure că, în cazul unui conflict cu noi sau cu orice o altă naţiune ce activează în spaţiu, ei vor dispune de abilitatea de a distruge sateliţi. Şi acest lucru este rău pentru Statele Unite, este un lucru rău pentru [întreaga] planetă.”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.