Afirmaţii pe care oamenii cu depresie urăsc cel mai mult să le audă (I)
alte articole
Deşi trăim într-o societate ce pare să pună mult accent pe sănătatea fizică şi să fii mereu în formă, totuşi nu vrem să ne reamintim că există şi o parte care nu-i aşa frumoasă. Vrem să uităm că depresia există. O persoană cu cancer probabil că va primi mult mai multă susţinere faţă de o persoană ce suferă de depresie.
O situaţie şi mai dificilă este atunci când prietenii şi rudele încearcă să ofere o serie de sfaturi care nu ajută deloc. Partea tristă este că aceste opinii reflectă ignoranţa cu care este tratată această boală mentală. Nu, depresia nu a fost inventată de companiile farmaceutice sub forma unei conspiraţii mondiale. Această boală afectează 300 de milioane de persoane la nivel mondial. Îţi provoacă destul de multă suferinţă şi este unul dintre factorii cheie ce te împinge la sinucidere.
Unul dintre lucrurile cele mai alarmante este faptul că mai puţin de 50% dintre pacienţi vor urma un tratament, în principal din cauza ignoranţei şi apatiei.
Mai jos găseşti prima parte dintr-o serie de sfaturi ce sunt inutile atunci când vrei să ajuţi pe cineva drag ce suferă de depresie. Nu le folosi dacă vrei să fii empatic. S-ar putea chiar să aibă un efect opus.
1. Eşti mult prea sensibilă
Această afirmaţie minimalizează persoana cu depresie pentru că aceasta va crede că boala prin care trece este considerată ca fiind o trăsătură negativă de caracter şi nimic mai mult. O abordare mult mai bună ar fi să o încurajezi să iasă în lume şi să facă ceva în fiecare zi.
2. Trebuie să treci mai departe
Această replică transmite mesajul care nu trebuie. Întăreşte senzaţia de izolare pe care o simte o persoană cu depresie. Cea mai bună metodă prin care să o ajuţi, este să îi trimiţi mesaje SMS sau să o suni, asigurând-o că are alături pe cineva căreia îi pasă de ea. Pentru exemple practice foarte bune, îţi recomand cartea lui Susan Şerani, Living with Depression.
3. Ar trebui să-ţi revii mai repede
Starea de depresie nu este doar o pasă temporară pe scara tristeţii/fericirii. Te poate slăbi atât de mult, încât nici nu poţi să te ridici din pat dimineaţa. Îţi este dificil să aduni destulă energie iar motivaţia pare ceva foarte departe de tine.
Dacă observi aceste simptome la cineva, fă ce ştii mai bine pentru ca persoana în cauză să primească ajutor, mai ales dacă acestea durează mai mult de două săptămâni. Desigur, simptomele pot varia. S-ar putea să observi că are o senzaţie de inutilitate sau uşoară disperare, la care se adaugă probleme cu somnul şi pofta de mâncare.
4. Viaţa merge mai departe
O persoană ce suferă de depresie îţi vă spune că este ca şi cum ar trăi cu o greutate de câteva tone pe piept; vrei să te ridici şi să te mişti, dar pur si simplu simţi că nu poţi. Să-i spui unei persoane ce are depresie că viaţa oricum merge mai departe, este ca şi cum ai băga totul sub covor. Va părea ca şi cum nu ţi se pare mare lucru şi că n-are de ce să fie îngrijorată.
5. Alţii o duc mai greu decât tine, să ştii...
Acest lucru nu va ajuta pe cineva să rezolve problema prin care trece! Persoana ce trece prin depresie doar are nevoie de cineva care să-i fie alături şi care să o susţină. Nu-i nevoie să spui nimic dacă nu ştii că o să ajute. Totuşi, poţi să-i spui persoanei că poate să se facă bine şi că vei fi acolo să o susţii.
6. Disconfortul şi durerile sunt ceva normal
Un lucru interesant legat de depresie este cât de des starea este diagnosticată la pacienţi ce simt disconfort şi dureri fizice, faţă de probleme de stare sau motivaţie. Cel mai bine este să fie tratată cu atenţie situaţia şi diagnosticată în mod corespunzător.
7. Viaţa-i grea
Acest lucru probabil că nu face nimic altceva decât să întărească cât de rău se simte persoana depresivă, în loc să o ajute. Poţi să ajuţi mai mult fiind empatic faţă de ea şi fiind dispus să o ajuţi să treacă prin această perioadă. Tratamentul poate fi sub formă medicamentoasă şi/sau psihoterapie.
8. Eşti prea introspectivă
Presupunerea şi implicaţia din spate este că depresia este de de fapt o problemă minoră. Vei fi percepută ca fiind o persoană care judecă şi critică. Printre cele mai bune metode de a arăta afecţiune şi iubire, este să eviţi afirmaţii precum aceasta, ce nu face decât să izoleze individul şi mai mult.
9. Doar ieşi în oraş şi distrează-te
Să sugerezi activităţi distractive nu ajută deloc, decât dacă eşti pregătit să însoţeşti persoana ce trece prin depresie şi să o încurajezi să facă paşi mărunţi în fiecare zi. Să oferi sprijin înseamnă să fii acolo, sau măcar să suni şi să-i aminteşti să facă un anumit lucru astăzi şi un altul mâine.
10. Ai atâtea motive să fii fericit şi pentru care să fii recunoscător
Persoana cu depresie nu vrea să audă de recunoştinţă. Principala ei îngrijorare este ca simpla extenuare şi lipsa de interes să nu devină permanente. Mereu este o idee bună să-i aminteşti celui care suferă că tratamentul poate avea efect. Depresia nu este o stare care trebuie să dureze pentru totdeauna.
Închei aici prima parte a acestui articol. Ţine minte că cele mai bune intenţii pe care le ai, dacă nu sunt formulate potrivit, mai bine nu le mai spui deloc, dacă vrei cu adevărat să ajuţi. În partea a doua a articolului vei vedea noi situaţii şi metode prin care să abordezi o persoană ce suferă de depresie.