Acord comercial major între SUA şi China aproape de finalizare
alte articole
China şi SUA se apropie de finalizarea negocierilor în cazul unui acord major ce urmăreşte să impulsioneze comerţul între cele două naţiuni, a declarat miercuri fostul ministru chinez al Comerţului Chen Deming. La Tratatul Bilateral de Investiţii (BIT) se lucrează de mai mulţi ani şi, în septembrie 2015, cele două state au reafirmat că finalizarea acestuia este o “prioritate economică principală”.
“După ani de negocieri, majoritatea problemelor esenţiale au fost rezolvate şi lista negativă este singurul lucru rămas de rezolvat”, a susţinut Chen pe marginea unei conferinţe din Boao, China.
Lista negativă se referă la industriile şi sectoarele în care străinilor le este interzis să investească. Chiar şi Zona Comercială Liberă din Shanghai, considerată un teren de testare pentru reformele economice şi sociale viitoare, include o listă bogată de industrii restricţionate, variind de la agricultură la producţia de automobile.
Deşi au avut loc peste 20 de runde de discuţii privind BIT de la lansarea iniţială a negocierilor în 2008, compoziţia listei negative a rămas un punct cheie critic. În septembrie 2015, la discuţiile desfăşurate în timpul vizitei preşedintelui chinez Xi Jinping la Washington, oficiali seniori americani s-au lăudat că au reuşit să convingă Beijingul să micşoreze lista sectoarelor pe care regimul comunist urmăreşte să le excludă din acord.
Miercuri, Chen a repetat comentariile făcute săptămâna trecută de premierul chinez Li Keqiang, când a precizat că deschiderea pieţei interne către investitorii străini ar trebui să fie un proces “reciproc”.
“SUA ar trebui de asemenea să fie mai deschisă către China, nu doar în termeni ai accesului pe piaţă, ci şi în ceea ce priveşte transparenţa suplimentară necesară. Indiferent cine va deveni următorul preşedinte american, acesta trebuie să vadă că SUA trebuie să fie mai deschisă către restul lumii, altfel companiile americane şi poporul american vor fi afectaţi”, a susţinut Chen.
În condiţiile în care comerţul bilateral s-a ridicat la aproximativ 600 miliarde de dolari în 2015, China este în prezent cel mai mare partener comercial al Statelor Unite. BIT este văzut de mulţi ca o rampă de lansare a unui viitor acord de comerţ liber.
În timp ce guvernul chinez speră că amplificarea investiţiilor externe şi a competiţiei străine vor revigora economia sa înceată, investitorii americani consideră că tratatul le va oferi un acces sporit la numeroasele industrii controlate de statul chinez, inclusiv servicii financiare şi telecomunicaţii.
Având în vedere că procesul va avea loc într-o economie strâns controlată de Partidul Comunist, cert este un lucru: procesul nu poate avea loc complet transparent şi nici fără compromisuri uriaşe în spatele scenei.