75% din mierea produsă pe plan mondial conţine pesticide care ucid albinele

Trei sferturi din mierea produsă la nivel mondial conţine neonicotinoide, o clasă de pesticide cunoscute pentru rolul lor în declinul albinelor şi pentru daunele cauzate unui număr mare de specii care nu sunt vizate, potrivit unui studiu publicat recent în revista Science de o echipă de la Universitatea din Neuchâtel şi Grădina Botanică din Neuchâtel, Elveţia.
(Sean Gallup / Getty Images)
Mioara Stoica
12.10.2017

Totuşi, concentraţiile măsurate de neonicotinoide sunt sub limitele maxime autorizate pentru consumul uman. „Pe baza acestor date, majoritatea eşantioanelor studiate nu prezintă niciun risc pentru sănătatea consumatorilor“, spune autorul principal al studiului, Edward Mitchell, profesor şi şef al laboratorului de biodiversitate a solului de la Universitatea din Neuchâtel, în prezent la Landcare Research din Lincoln, Noua Zeelandă.

În schimb, situaţia este extrem de critică pentru albine. „În toată lumea, albinele sunt expuse la concentraţii de neonicotinoide cu efecte demonstrate asupra comportamentului, fiziologiei şi capacităţii lor de reproducere“, susţine Alexandre Aebi, profesor de agroecologie la Universitatea din Neuchâtel, care este, de asemenea, apicultor.

Neonicotinoidele reprezintă o treime din piaţa mondială de pesticide şi sunt utilizate pentru a proteja culturile majore, cum ar fi porumbul şi soia, de insecte dăunătoare. Neonicotinoidele atacă sistemul nervos central al dăunătorilor nevertebraţi, provocând paralizie şi moarte. Acest pesticid se găseşte pe întreaga plantă, inclusiv în polenul şi nectarul pe care îl culeg albinele. Albinele polenizează planetele în timp ce colectează nectarul florilor, pe care îl depun apoi în stup şi din care se formează apoi mierea. În câteva cuvinte, contaminarea albinelor înseamnă contaminarea mierii.

Neonicotinoidele sunt considerate factorul esenţial pentru declinul mondial al albinelor. Folosirea lor a fost parţial interzisă în Uniunea Europeană în 2013.

Contaminări alarmante în America de Nord, Asia şi Europa

Efectuat în 2015 şi 2016, studiul a analizat 198 eşantioane de miere prelevate de pe întreaga planetă. Cercetătorii şi-au concentrat analizele pe cinci tipuri dintre cele mai utilizate neonicotinoide: acetamipridă, clotianidin, imidacloprid, tiacloprid şi tiametoxam. Rezultatele au demonstrat că 75% din eşantioane conţineau cel puţin unul dintre aceste cinci substanţe.

"În total, 75% din toate eşantioanele de miere conţineau cel puţin un neonicotinoid", potrivit autorilor acestui studiu condus de Universitatea din oraşul elveţian Neuchatel. "Dintre eşantioanele contaminate, 45% conţineau cel puţin două neonicotinoide şi 10% conţineau patru sau cinci neonicotinoide".

Frecvenţa de contaminare a avut cel mai ridicat nivel în cazul eşantioanele de miere din America de Nord (89%), Asia (80%) şi Europa (79%). America de Sud a avut cel mai mic nivel de contaminare (57%).

„Suntem capabili să cuantificăm aceste molecule cu o precizie excelentă, în concentraţii de una la 10 miliarde (0.1 ppb) sau mai puţin“, a precizat Gaetan Glauser, şeful platformei analitice.

"Rezultatele sugerează că o parte importantă a polenizatorilor din lume este probabil afectată de neonicotinoide", au adăugat autorii studiului.

Studiul a fost efectuat cu producătorii mici

Concentraţiile măsurate au fost sub nivelul maxim de reziduri autorizate pentru consumul uman în toţi compuşii şi eşantioanele, dar concentraţia totală a depăşit această limită în două eşantioane care conţineau cinci neonicotinoide. Cu toate acestea, rămâne de determinat cum contaminarea cu substanţe multiple („efectul cocktail“) poate afecta albinele, oamenii sau alte organisme.

Cercetătorii au folosit o recoltă de miere produsă la nivel mondial, obţinută prin eforturile cercetătorilor locali sub conducerea Grădinii Botanice din Neuchâtel. „Probele au fost furnizate în mod aleatoriu de la peste 100 de producători“, afirmă directorul Grădinii Botanice, Blaise Mulhauser. Acesta subliniază că a fost selectată „mierea care provenea de la producători locali mici, în scopul de a obţine o reprezentare geografică echilibrată“.

ONU a avertizat în 2016 că 40% din nevertebratele polenizatoare - în special albine şi fluturi - riscă să dispară definitiv la scară mondială. Aproximativ 20.000 de specii de albine trăiesc pe Terra.

Experţii au recunoscut că aceste descoperiri nu reprezintă cu adevărat o surpriză şi consideră că ameninţarea reprezentată de aceste substanţe ar trebui să fie luată în serios.

Articol ştiinţific de referinţă: Science: A worldwide survey of neonicotinoids in honey

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor