Curiozităţi despre curmale: de la consumul fructelor dulci ca mierea la venerare

Galerie foto pe pagina originală a Epoch Times România.

Dulci şi lipicioase precum acadelele, curmalele rămân în mintea românilor drept fructe de iarnă. Pentru că tot se pregăteşte să vină vremea rea, ce-ar fi să vedem ce secrete ascund curmalele?

Săpăturile arheologice din mai multe situri au adus la iveală resturi de curmali care datează încă din epoca de piatră. Se spune, de asemenea, că sămânţa primei plante de curmal crescută în Roma a fost luată din bucătăria împăratului roman Augustus, faimos pentru pasiunea sa pentru curmale. Să mergem puţin pe urmele acestei plante exotice, dulci ca mierea şi aproape venerată în unele ţări orientale!

Generalităţi

Fructelor palmierului Phoenix dactylifera (Familia Arecaceae) se numesc curmale. Acest copac majestos ajunge la înălţimi care ating chiar şi 20 sau 30 de metri. Fructe întâlnite în regiuni ale Africii de Nord şi ale Asiei de Vest, până la râurile Tigru şi Eufrat, curmalele sunt caracteristice ţărilor cu un climat cald. În prezent, sunt cultivate în zonele Mediteranei, în Arabia Saudită, Golful Persic, Insulele Canare şi America de Sud.

Curmalul ne uimeşte cu longevitatea şi productivitatea sa: unele specii încep să dea roade după numai trei ani şi pot trăi până la trei secole. În anumite condiţii - în special în timpul maturităţii plantei (30 de ani) - unii palmieri pot produce anual mai mult de 50 de kilograme de fructe.

Curmalele, fructele palmierului Phoenix dactylifera sunt fructe cărnoase, cu gust foarte dulce şi plăcut. Numele fructului vine de la grecescul „daktilos”, care înseamnă deget. Curmalele se prezintă sub formă alungită şi sunt de culoare maronie (atunci când sunt coapte), conţin un singur sâmbure lemnos, tare şi ascuţit şi sunt „împachetate” într-o peliculă subţire şi fragilă. Cresc în grupuri dense de 200 sau chiar 1.000 de fructe fiecare.

Există două tipuri de curmale: cu pulpă tare sau moale. Sunt renumite, în special, cele cu pulpa tare, care provin din ţările arabe, fiind aşadar şi cele mai cultivate şi comercializate. Curmalele cu pulpa moale, mai cărnoase, sunt populare îndeosebi în ţările europene şi ale Americii de Sud.

Majoritatea curmalelor sunt supuse unui proces de uscare, în vederea creşterii concentraţiei de zahăr şi a prelungirii duratei de conservare. Cu toate acestea, unele soiuri de curmale (ex. Berhi şi Hiann) se dovedesc a fi potrivite pentru consum în stare proaspătă. Curmalele din Israel sunt cu siguranţă cele mai renumite, fiind cărnoase şi groase.

Proprietăţile curmalelor

Curmalele uscate sunt compuse în proporţie de 20,50% apă, 63% zahăr, 8% din fibre alimentare, proteine şi un procent foarte mic de grăsime. Aceste produse naturale conţin, de asemenea calciu, sulf, fier, potasiu, fosfor, mangan, cupru şi magneziu. Vitaminele prezente în curmale sunt: vitamina A, vitaminele B1, B2, B3, B5, B6, vitamina K. În doze foarte mici sunt vitamina C şi vitamina E. Zaharurile prezente în curmale sunt împărţite în dextroză, fructoză, maltoză şi sucroză.

Unele studii au demonstrat că în zonele în care curmalele sunt utilizate ca aliment de bază, cancerul este o boală destul de rar întâlnită, datorită cantităţii ridicate de magneziu pe care aceste fructe le au în conţinutul lor.

Se consideră că o curmală este necesarul minim pentru o alimentaţie echilibrată şi sănătoasă. Fructele ajută în tulburări intestinale, afecţiuni cardiovasculare şi cancer. Fiind un aliment laxativ, curmalele s-au dovedit benefice pentru cei care suferă de constipaţie. Consumul regulat de curmale ajută la menţinerea unui control asupra ritmului de creştere a florei intestinale.

Curmalele sunt cunoscute ca un remediu excelent pentru intoxicaţia alcoolică.

Deşi curmalele conţin valori nutritive extraordinare, alegerea lor trebuie făcută cu mare grijă, deoarece suprafaţa lor adezivă atrage diverse impurităţi. Prin urmare, ar trebui să se consume doar acele curmale care sunt corect ambalate. Altfel, înainte de consum, curmalele ar trebui spălate pentru eliminarea impurităţilor prezente.

Curiozităţi despre curmale

Soiurile de curmale utilizate pentru a fi vândute ca produs proaspăt sunt Berhi şi Hiann, în timp ce speciile destinate uscării sunt Ameri, Majhool, Déri, Halawi, Zahidi şi Deglet.

Încă din antichitate, egiptenii atribuiau curmalului simbolul fertilităţii. De asemenea, era reprezentat de către cartaginezi pe monede şi monumente, iar grecii şi latinii îl foloseau ca ornament pentru festivităţile de triumf.

Curmalii pot trăi timp de 300 ani şi încep să dea roade după al treilea an de viaţă; din curmale se produce un tip de miere şi unele băuturi alcoolice prin fermentare.

În zona dintre Tigru şi Eufrat palmierul de curmale este cultivat de peste 4.000 de ani.

În unele ţări orientale planta este venerată datorită versatilităţii utilizărilor sale; cu frunzele sale sunt construite cabane, frânghii, îmbrăcăminte şi covoare. Prin fermentarea sevei sale se obţine, în schimb, vinul de palmier.