Înfruntând înălţimile alături de vânătorii de miere din Himalaya (Foto-galerie)

Mai multe fotografii pe pagina originală Epoch Times România.

În munţii Himalaya, în centrul Nepalului, vânătorii de miere, etnici Gurung, se adună de două ori pe an, riscându-şi viaţa pentru a aduna mierea celor mai mari albine din lume. De mii de ani, abilităţile necesare pentru a practica această tradiţie antică a vânătorilor de miere a fost transmisă din generaţie în generaţie unui număr mic de curajoşi. Imaginează-ţi că eşti înconjurat de mii de albine încercând să aduni miere cu ajutorul unui băţ de trei metri lungime în timp ce te caţeri, cu un coş în spate, pe o scară din frânghie la zeci sau sute de metri altitudine.

Fotograful Andrew Newey a surprins această tradiţie milenară, împărtăşind un fragment din experienţele uneia din cele mai uimitoare meserii din lume.

Newey s-a chinuit săptămâni întregi să găsească un grup de vânători de miere responsabili şi dispuşi să-i arate locul unde va avea loc recoltarea. Majoritatea fagurilor se găsesc pe stânci înalte, abrupte, orientate spre sud-vest pentru a evita atacatorii şi a se expune la soare.

Ritualul este extrem de periculos şi uneori chiar fatal. Vânătorii Gurung nu poartă haine care să-i protejeze şi trebuie să se caţere la înălţimi de peste 100-200 de metri cu o scară de frânghie făcută de mână. Mierea este una specială, fagurii imenşi. Albinele sunt din specia Apis Laboriosa, cele mai mari albine de miere din lume.

Înainte să urce pe scări, vânătorii folosesc fumul pentru a seda albinele, făcând un foc în care ard, conform tradiţiei locale, flori, orez, fructe şi părţi dintr-o oaie. Vânătorii nu-şi permit să fie distraşi de muşcăturile miilor de albine atunci când se urcă pe scară cu beţe de 3 metri din bambus numite „tango”. Un tango se foloseşte pentru a îndepărta fagurele de miere de pe stâncă iar celălalt pentru a-l prinde şi a-l aduce în coş. Coşurile sunt coborâte jos, iar acest procedeu este repetat timp de trei zile până când stâncile pline de faguri sunt curăţate.

„Există o echipă mare de vânători, iar ei văd această îndeletnicire ca pe un fel de sărbătoare, este chiar o pradă”, spune Newey.

„Nici nu pot să mă gândesc cât de rău îi dor muşchii pe vânători”, adaugă acesta.

Vânătorii responsabili recoltează numai primăvara şi vara, lăsând o treime din stupi pentru a fi repopulaţi până în sezonul viitor. Mierea de toamnă este păstrată de localnici şi folosită la ceaiuri sau în alte scopuri. Dar mierea de primăvară, numită şi miere roşie, este din ce în ce mai căutată în Japonia, China şi Coreea pentru calităţile sale medicinale.

Totuşi, guvernul nepalez a început să vândă stâncile exportatorilor de miere, luând practic pământul de la etnicii Gurung. Companiile culeg de 2-3 ori mai multă miere decât localnicii, provocând declinul populaţiei de albine.

„Este o meserie atât de periculoasă şi mulţi nu sunt interesaţi să-şi rişte viaţa. Când aceşti vânători bătrâni se vor retrage, vor mai fi foarte puţini pregătiţi să facă aşa ceva”, a precizat fotograful.