35 de ani de la izbucnirea Revoluţiei române. În Timişoara se vând suveniruri cu Ceauşescu. Revoluţionar: "În cartea de istorie a unui elev Revoluţia are 14 rânduri"

Pe 16 decembrie 1989, pe străzile Timişoarei a răsunat, pentru prima oară, strigătul "Jos Ceauşescu". Un strigăt care, în acele vremuri, îţi aducea arestul. Puşcăria. Bătăi. Acel strigăt a marcat însă începutul Revoluţiei Române. A fost un strigăt nu doar de revoltă, ci şi un strigăt al speranţei. Că se poate. Că putem trăi într-o ţară fără dictatură. Fără comunism. Şi pentru această speranţă s-a murit.

Pe 17 decembrie, acum 35 de ani, în Timişoara, un TAB trecea pur şi simplu peste o femeie. O zdrobea. Pe femeie o chema Rozália Popescu. Avea în plasă două franzele şi se alăturase unui grup de manifestanţi. Alţi peste 112 timişoreni şi-au pierdut apoi viaţa, seceraţi de gloanţele regimului, şi alte câteva sute au fost răniţi.

Au trecut trei decenii şi jumătate de atunci şi cei care au tras în oameni în zilele Revoluţiei au pensii speciale. Foştii securişti, foştii nomenclaturişti pentru a căror înlăturare de la putere s-a murit, trag sforile peste tot. În politică, afaceri, justiţie, presă. În spatele mai tuturor afacerilor sulfuroase din România sunt foşti grei ai Securităţii sau nomenclaturişti. Găsim foşti securişti şi turnători pe listele partidelor pentru Parlament. Asta în timp ce România se depopulează ca o ţară în război. Milioane de oameni s-au băjenit, sătui să trăiască într-un stat în care justiţia nu funcţionează şi în care, timp de decenii, ca să reuşeşti a trebuit să fii pila cuiva.

Între timp, reţelele sociale mustesc de postări nostalgice în care vremurile frigului, fricii, cu cozi la lapte, la tacâmuri, la ouă, la butelii, la orice, vremuri în care cărţile bune se vindeau pe pile, pe sub mână, sunt evocate cu nostalgie. Ceauşescu e descris ca un patriot, iar unii oameni jelesc online după "fantasticul" desert de pe vremuri: felia de pâine pe care n-o puteai lua decât pe cartelă, cu un strat de zahăr tot pe cartelă luat şi el. Sărăcia, umilinţa, urâtul sunt privite ca un ideal pierdut.

Mai mult, în Timişoara, oraşul unde s-a aprins scânteia Revoluţiei Române, într-un magazin central se vând suveniruri cu Ceauşescu, a explicat, pentru Epoch Times, revoluţionarul Corneliu Vaida, timişoreanul care a devenit primul purtător de cuvânt al Armatei şi al revoluţionarilor pentru jurnaliştii străini veniţi să transmită despre Timişoara.

"Noi am bagatelizat Revoluţia şi... gândiţi-vă câte generaţii au trecut din 1989 şi până astăzi. Generaţii care au fost la şcoală, dar n-au învăţat nimic. Nu pentru că nu au vrut ei, ci pentru că în cartea de istorie s-a scris mai mult despre Esca. Revoluţia Română în cartea de istorie a unui elev are 14 rânduri exact", a declarat Corneliu Vaida.

Ce însemna comunismul pe care astăzi unii oameni — inclusiv tineri — îl idealizează? Lipsa libertăţii, în primul rând, explică Vaida: "Nu era libertate. N-aveai voie să vorbeşti, să-ţi spui părerea. Te obligau să te duci la tot felul de marşuri, de tâmpenii. Venea Ceauşescu, te alinia cu cinci ore înainte, frig în casă, curentul cu porţia, căldură tot cu porţia, două ore de televiziune pe zi, şi alea cu "trăiască".

De altfel, lipsa educaţiei, lipsa culturii, faptul că în şcoli nu se învaţă despre comunism este şi principala cauză a ascensiunii lui Călin Georgescu care avea un discurs cu puternic iz de naţionalism de tip ceauşist, deşi vorbea despre naţionalizări etc., crede Vaida.

"Ascensiunea lui Georgescu este rezultatul lipsei de cultură a maselor, pentru că trebuie să fii redus mental să crezi toate balivernele şi inepţiile pe care le perorează cu un aer doct individul ăla, dar paradoxul este că sunt şi oameni cu mansarda mobilată. El are un exerciţiu al retoricii foarte bun, care impresionează pe cei ce nu analizează conţinutul: "a, mare patriot" şi aşa mai departe, dar mare patriot care a trăit în Austria, în patriotismul lui, care brusc, în '90 a ajuns funcţionar guvernamental. Dar, ia gândiţi-vă, cine a ajuns în '90 funcţionar guvernamental?

Vorbeşte de naţionalizare, totul să fie al României, nici eu nu sunt mare fan, ca să zic aşa, al cedării resurselor naturale ale României. Dar gândiţi-vă, dacă nu veneau investiţiile străine, unde am fi fost noi? Pentru că cei care au venit după '90, pe ei i-a preocupat jefuirea, nu clădirea. Vorbim de românii acum, de cei care s-au oploşit la putere, la guvern, de cei care au început privatizările atunci. La putere au venit tot ei — foştii nomenclaturişti şi securişti — şi prea puţin au investit şi au dat de lucru românilor. În rest, au venit străinii. E adevărat, pentru mâna asta de lucru ieftină. Dar mâna asta de lucru ieftină, uite, cu timpul, nu mai e aşa ieftină. Asta nu se poate face pocnind din degete", a declarat Vaida.

Revoluţionarul se declară profund scârbit de ceea ce se întâmplă acum în ţară. Mai exact, de clasa politică. Dacă ar fi mai tânăr, ar pleca, spune el.

"Serios, regret că la vârsta asta n-am unde să mă duc, pentru că n-am ce face cu pensia pe care o am, care nu-i nici mică, nu-i nici mare, dar, ca să zic aşa, îmi ajunge de la o lună la alta, nu mă simt... nu am siguranţa zilei de mâine. (...) Politicienii mă scârbesc cel mai tare. Cu toate caracteristicile lor, de la minciună, la ipocrizie, la tot ce vreţi. Clasa politică trebuie resetată. Dar asta e utopie. Nu văd speranţă, văd acum şi discuţiile astea care au loc în mass-media cu noii candidaţi, auziţi, eu n-am auzit o dezbatere despre un proiect de ţară al acestor forţe pro-europene. Eu n-aud dezbateri decât despre persoane, despre candidaţi, despre ciolan. Eu vreau să văd că se unesc în jurul unui proiect", a adăugat revoluţionarul.

Vaida e sătul şi de festivismul fals din aceste zile, de politicienii ipocriţi şi revoluţionarii fabricaţi care vor ieşi "pioşi" în stradă să se împăuneze cu o luptă care nu a fost a lor, ba mai mult, pe care au batjocorit-o: "Puţini am fost, mulţi am rămas", spune timişoreanul, referindu-se la falşii revoluţionari.

"Azi măcar e un eveniment mai lipsit de ipocrizie şi de falsitate, e marşul golanilor din Timişoara, marşul Drukeriei . De 20 de ani, băieţii ăştia care sunt din galeria lui Poli fac marşul Libertăţii şi parcurg Timişoara cu torţe. E chiar frumos şi sincer, nu ca şi celelalte aiureli care sunt pline de falsitate şi de festivism ieftin.", arată Corneliu Vaida.

Timişoreanul se declară dezamăgit şi de faptul că, după înlăturarea lui Mihai Dodu de la şefia Secretariatului de Stat pentru Revoluţionari, retragerea certificatelor de revoluţionar false, precum şi a titlurilor de oraş-martir acordate unor oraşe care nu întrunesc condiţiile, a fost blocată: "Noul secretar de stat n-a dat voie juristei să meargă la procese", spune el.

Timişoara. Libertatea s-a plătit cu sânge

Pe 16 decembrie, la Timişoara a izbucnit un protest ca urmare a încercării autorităţilor de a-l evacua pe pastorul Laszlo Tokes din locuinţa parohială, după ce acesta făcuse declaraţii anti-regim în mass media internaţională. Crezând că evacuarea pastorului este o nouă tentativă a regimului comunist de a lovi în dreptul la credinţă, oameni de toate confesiunile s-au alăturat enoriaşilor lui Tokes care vegheau în faţa parohiei, încercând să împiedice evacuarea lui.

Ore mai târziu, din mulţime s-a auzit primul strigăt de "Jos Ceauşescu". Strigătul a fost contagios, cei din mulţime l-au răspândit în toată Timişoara, chemând oamenii să se revolte împotriva comunismului şi a celor doi Ceauşeşti. Armata, Miliţia şi Securitatea au intervenit în forţă pentru a împrăştia mulţimea "scăpată de sub control". Demonstranţii au fost bătuţi şi arestaţi în aceeaşi noapte şi în dimineaţa următoare. Prea târziu, germenele revoluţiei diseminase deja.

În ciuda represiunii, a doua zi mulţimea s-a strâns din nou în centrul oraşului. Protestatarii au intrat în Comitetul Judeţean de Partid şi au aruncat pe fereastră broşurile de propagandă, documentele partidului, scrierile Tovarăşului etc. Şi a început să se moară...

Prima a fost Rozalia Popescu, spun martori ai vremii. Având în mână o plasă cu două franzele, femeia se alăturase unui grup de manifestanţi ieşiţi în stradă pentru o Românie liberă de Ceauşescu, liberă de comunism. A murit strivită, sfinţind cu sângele său pământul Timişoarei.

Alţi peste 110 timişoreni şi-au pierdut apoi viaţa şi alte câteva sute au fost răniţi. Cadavrele celor ucişi au fost furate pe 18 decembrie de la morga din Timişoara şi aduse la Bucureşti pentru a se şterge urmele crimei. Au fost arse, cenuşa a fost colectată în patru pubele de gunoi şi ulterior deversată într-o gură de canal din Popeşti-Leordeni, la câţiva kilometri de Bucureşti. Aşa au încercat să ascundă şi să batjocorească sacrificiul unor eroi.

Morţii ce au urmat apoi, împuşcaţi nu se ştie prea bine nici în zilele de azi de către cine, au fost îngropaţi pe ascuns într-o groapă comună.

Mărturia lui Corneliu Vaida despre ziua de 17 decembrie:

Duminică 17 decembrie '89, după prânz, am fost prezent în apropierea Podului Decebal, în momentul în care în spatele meu un TAB a călcat o femeie, aceasta fiind considerată prima victimă a Revoluţiei. Eu era cât pe ce să fiu a doua ...

La intersecţia străzilor Pestalozzi cu Pârvan am atacat cu sticle goale, împreună cu un prieten şi coleg de dresaj canin, Tiberiu Budău, TAB-urile care încercau să ne împrăştie. Am strigat către oamenii de la balcoanele blocurilor care se uitau la noi, să ne dea sticle şi benzină ... Nimeni din cei aflaţi la ferestrele blocurilor nu a vrut să ne dea benzină! Doar un băiat a coborât cu o plasă plină cu sticle goale, cu care am aruncat toţi trei în TABuri.

Unul dintre TAB-uri a urmărit grupul de manifestanţi din care făceam şi eu parte şi a călcat mortal o femeie aflată la doi metri în spatele meu. Eu am fost mai sprinten şi m-am aruncat în jos pe taluzul Begăi, la baza podului mic ce lega intersecţia cu Parcul Pionierilor.

O chema Popescu Rozalia, aveam să aflu după nişte ani.

Avea două plase în mână din care se vedeau două franzele ...
Urletul ei de moarte îmi răsună şi azi în urechi!