Zboruri amânate sau anulate peste tot prin Europa: Haos pe aeroporturi, pasageri care au dormit pe jos

Haos pe aerporturile din Europa (Caputră via The Sun)
Andrei Pricopie
01.07.2024

Tot mai multe zboruri au fost anulate sau amânate în Europa. În unele cazuri, pasagerii au fost nevoiţi să doarmă pe jos sau în sălile de aşteptare. Probleme majore au fost semnalate în Germania, Roma şi Lisabona. Sute de români au fost blocaţi şi pe aeroporturile din Creta.

Şi în Marea Britanie se anunţă probleme mari. Turiştii au fost avertizaţi cu privire la haosul din vacanţa de vară care ar urma să fie generat de noi greve ale controlorilor de trafic aerian.

Deşi este abia începutul sezonului vacanţelor, traficul aerian este în creştere şi se aşteaptă să atingă noi recorduri, aşa că ar trebui să ne aşteptăm şi la mari întârzieri. Problemele au legătură şi cu vacanţele pe care cei mai mulţi şi le planifică exact în această perioadă, iar peste acestea s-a suprapus şi Campionatul European de Fotbal, ceea ce a crescut cererea pentru zboruri peste nivelul normal.

"La sfârşitul lunii iulie şi începutul lunii august, aeroporturile devin foarte aglomerate în diverse momente şi atunci sunt sute, chiar mii de oameni frustraţi şi nervoşi. Să nu uităm că acum două zile, pe aeroportul Otopeni a avut loc un incident foarte neplăcut, în condiţiile în care personalul companiei low-cost a trebuit să fugă de la ghişee pentru că oamenii erau cât pe ce să-i agreseze. Oamenii, săracii, nu aveau nicio vină, pentru că cele mai multe întârzieri sunt cauzate de schimbările climatice, de aceste valuri de căldură excesivă care afectează instrumentele, avioanele, piste şi totul", a declarat expertul în turism Cristian Pitulice la postul B1 TV.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor