Vorbind din inimă: Practicanţii Falun Gong comemorează 25 aprilie

Practicanţi Falun Dafa la un protest paşnic
Practicanţi Falun Dafa la un protest paşnic (Samira Bouaou / Epoch Times)

NEW YORK – Exact cu 15 ani în urmă, la 25 aprilie 1999, zece mii de practicanţi Falun Gong s-au adunat în mod paşnic la Beijing, cerând conducerii ţării să înceteze să-i mai hărţuiască. De fapt, scopul lor principal era eliberarea celor 45 de practicanţi, care fuseseră bătuţi şi arestaţi cu câteva zile în urmă.

Deşi părea că întâlnirea a decurs bine, iar mulţimea de practicanţi a plecat la fel de liniştită cum a venit, în vara aceluiaşi an, regimul chinez a lansat o persecuţie totală împotriva Falun Gong (cunoscut şi sub numele de Falun Dafa), care continuă şi în zilele noastre în China continentală.

În ciuda persecuţiei, care se desfăşoară şi acum în China - ţara în care s-a răspândit pentru prima dată această practică spirituală - , în prezent aproximativ 100 de milioane de oameni practică Falun Gong întreaga lume.

I-aţi văzut, probabil, pe aceşti practicanţi. De obicei, ei organizează priveghi sau alte activităţi de sensibilizare la date istorice, cum ar fi 25 aprilie şi 20 iulie – ziua în care persecuţia a fost declarată oficial. La 13 mai, pe tot globul, se sărbătoreşte Ziua Mondială Falun Dafa. În aceste zile îi puteţi vedea în numeroase locuri de pe glob sărbătorind Ziua Falun Dafa sau comemorând victimele persecuţiei.

Întrucât persecuţia continuă, aşa cum rezultă din cele mai recente rapoarte de deces de la începutul acestei luni, practicanţii Falun Gong se adună la ambasadele şi consulatele chineze din întreaga lume cu scopul de a reaminti lumii despre încălcarea abuzivă a drepturilor omului în China şi de a cere comunităţii internaţionale ajutor pentru oprirea persecuţiei.

La New York, vineri seara, sute de practicanţi s-au aşezat în faţa consulatului chinez, organizând un protest paşnic cu lumânări. Erau oameni din China, din Statele Unite şi din întreaga lume. Unii dintre ei au înmânat materiale informative şi au vorbit cu trecătorii. Totuşi, ceea ce impresionează cel mai mult sunt poveştile lor adevărate care nu numai că merită să fie ascultate, dar şi înregistrate pentru urmaşi.

Astfel, am întrebat câţiva practicanţi Falun Gong, în timpul priveghiului din acest an din Manhattan, de ce este important acest eveniment pentru ei.

Mimi Cortese-Ng, 46 de ani, consilier şcolar, din Brooklyn, care practică din 2004:

“Când o mulţime de oameni foarte calmi şi paşnici sunt brutalizaţi şi torturaţi ca cei din China nu poţi să-i ajuţi, dar ai dorinţa de a-i susţine, de a sensibiliza şi de a participa la evenimentele care au loc pentru a face apel la încetarea tragediilor care se întâmplă acolo. Este oribil.

Fiind occidentală, îmi este greu să-mi imaginez aşa ceva. Dar când mă gândesc că, la momentul începerii persecuţiei, practicau 100 de milioane de oameni, la propriu vorbind, aceasta ar fi fiecare al treilea cetăţean al Statelor Unite. Deci, în momentul în care mă gândesc la aceste cifre, şi în cazul în care unul din trei cetăţeni ai Statelor Unite este scos în afara legii doar din cauza credinţei lui în principiile paşnice (adevăr, compasiune, toleranţă), nu pot să-mi imaginez ce fel de societate ar mai fi.”

Rakesh Nayak, 30 de ani, bucătar-şef patiserie, din India, practică de 2ani ani şi 5 luni şi a venit în Statele Unite în urmă cu patru luni:

“O mulţime de oameni sunt persecutaţi în China, aşa că suntem aici, în faţa consulatului chinez pentru a le spune să oprească persecuţia şi să-i facem să afle că aceasta este calea cea dreaptă de evaluare, şi nicidecum nu este politică, ceea ce facem noi. Mai suntem aici şi pentru a-i înştiinţa pe oameni să renunţe la (Partidul Comunist Chinez). Datorită practicii (Falun Gong) am ajuns să ştiu ce este viaţa şi de ce suntem în această formă umană în această lume, ea m-a schimbat total. Eram foarte agresiv, însă ea m-a făcut mai calm şi mai răbdător. Personal, am primit o mulţime de beneficii datorită practicii Falun Dafa şi mă învaţă cum să fiu bun cu alţii.”

Nick Zhao, 12 ani, elev, a venit din China continentală doar cu o lună în urmă, împreună cu părinţii lui, care practică şi ei:

“(Am venit aici) pentru că suntem practicanţi Falun Dafa, iar în China, Falun Dafa nu este liberă. Noi suntem practicanţi Falun Gong şi ei la fel, dar ei nu sunt aici, aşa că vrem să-i ajutăm să-şi obţină libertatea. Am practicat Falun Dafa de când eram mic. Sunt cel mai norocos copil dintre toţi.”

Louis Russo, 36 de ani, antrenor de fitness din Long Island:

“Persecuţia se desfăşoară şi în prezent, dar chiar şi aici în Statele Unite, deşi există libertatea presei şi libertatea de informare, simt că o mulţime de oameni nu înţeleg bine ce este, de fapt, Falun Gong... Am primit o mulţime de beneficii de la practică, mental, fizic, spiritual, şi sunt norocos să fiu într-o ţară unde pot practica liber. Dar pentru că practica este atacată, simt că nu e corect să acţionez ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, bucurându-mă de libertatea mea de aici, gândindu-mă că lucrurile care se întâmplă undeva cu alte persoane sunt irelevante pentru mine. O mulţime de oameni, care preţuiesc libertatea, drepturile omului şi demnitatea, ar fi, de asemenea, de acord.”

Qingmei Wang, 74 de ani, din Nanjing, China, în prezent solicită azil în Statele Unite:

“Practic Falun Gong din 1995. (Împreună cu soţul) la 25 aprilie 1999, am mers să facem apel în provincia noastră. Dar a fost o experienţă diferită. Aici nu ai nici o frică de răufăcători. La locul de muncă, devenisem persoana cheie, fiind monitorizată după începerea persecuţiei. Soţul meu a decedat după 1999, iar eu am fost arestată de cinci ori. Anul trecut, site-ul Minghui (site-ul principal care raportează despre persecuţia Falun Gong) a publicat un articol despre mine şi cum am suferit din cauza persecuţiei din China. Lucram la un institut de cercetare şi pe lista lor cuprinzând persoanele care urmează să fie persecutate, eu eram prima, iar soţul al treilea. Sper ca toţi practicanţii din China să facă tot posibilul pentru a opri persecuţia.”