Vlad Voiculescu anunţă că îl va da în judecată pe Geoană: Am crezut că omul ăsta şi-a învăţat lecţiile în anii din urmă

Vlad Voiculescu (Epoch Times România)
Andrei Popescu
19.11.2024

Fostul ministru USR al Sănătăţii Vlad Voiculescu a anunţat, marţi, că îl dă în judecată pe fostul secretar general adjunct al NATO Mircea Geoană pentru calomnie, pe motiv că acesta ar repeta "minciunile cu 'miliardul de euro din vaccinuri'."

“Îl voi da în judecată pe domnul Mircea Geoană pentru că repetă minciunile cu 'miliardul de euro din vaccinuri', minciuni pentru care PSD a fost deja obligat de instanţă să îmi plătească despăgubiri în valoare de 25.000 de euro cu titlul de daune morale. Am crezut că omul ăsta şi-a învăţat lecţiile în anii din urmă. Are cu siguranţă nişte calităţi şi o experienţă foarte importantă care ar fi putut fi de folos. Mai mult, are câţiva oameni foarte decenţi lângă dânsul. Pe unii dintre ei îi admir sincer.

Cu toate astea, de fiecare dată când domnul Geoană nu e primit cu covor roşu undeva, nu se poate abţine să mintă şi să jignească cu neruşinare şi să demonstreze că este tot pesedistul din 2009, pesedist de care nici pesediştii nu mai vor să audă. 'Brânză bună în burduf de câine' aş fi zis până de curând că este expresia potrivită pentru dânsul. Poate că m-am înşelat. Poate dojana asta pe care o foloseau părinţii şi profesorii e prea puţin. Domnul Geoană… nicio brânză”, a scris Voiculescu pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, Voiculescu a prezentat, în postarea sa, şi un context pentru “minciunile” aparent spuse de Geoană:

Pandemia a fost cea mai mare nenorocire care s-a abătut asupra vieţii oamenilor din întreaga lume de mulţi mulţi ani încoace. A dus la cea mai mare scădere a speranţei de viaţă observată după Al Doilea Război Mondial. Aproape 7 milioane de decese.

În România, pandemia - ca orice criză - a arătat care ne sunt valorile, deci priorităţile ca societate. Cel mai bine acestea se văd în politicile publice:

1. Când în toată Europa viaţa era protejată, politicienii noştri erau relaxaţi. Petrecerile la cluburi de lux mergeau brici. Străinii care ajungeau pe la noi erau uimiţi, zeci de mii de români au murit ajungând la spital “cu limba pe pernă”, aşa cum spuneau medicii disperaţi în acele luni;

2. Când am avut în sfârşit vaccinuri, puţine la început, Iohannis şi PNL au decis să le dea specialilor, nu bătrânilor şi bolnavilor, aşa cum făceau toţi cei din Vest. La nivel mondial, peste 90% din decesele cauzate de COVID-19 au avut loc în rândul persoanelor cu vârsta peste 60 de ani.

3. Când am avut vaccinuri destule - vaccinuri achiziţionate de CNCAV-ul colonelului Gheorghiţă cu aprobarea premierului Cîţu (PNL), mesajele publice proaste “am învins pandemia” şi campaniile antivaccinare ale unor inconştienţi au dus la cea mai mică rată de vaccinare din Europa şi cel mai mare număr de morţi în toamna lui 2021.

Peste toate, sănătatea publică a fost transformată într-un bâlci, un spectacol de atacuri politice ale PSD, PNL, AUR, Şoşoacă şi a tuturor nefericiţilor din presă şi social media la adresa medicilor, asistentelor, ştiinţei în general dar şi a mea, a Ioanei Mihăilă şi a USR, în particular.

În ultimul an, aceste atacuri ale PSD şi PNL au luat forma unei campanii denigratoare derulate împotriva mea.

Am sesizat instanţele de judecată cu privire la acest fapt, iar Tribunalul Bucureşti a sancţionat comportamentul PSD şi afirmaţiile de genul “omul cu miliardul”, “tunul de 1 miliard de euro”, “i-a închis în case pe români ca să poată fura”, “penal”, “infractor”, obligând PSD la plata sumei de 25.000 de euro cu titlu de daune morale şi la retragerea articolelor denigratoare de pe platformele sale, alături de publicarea dispozitivului hotărârii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor