Violeta Alexandru, enervată de “imaculatul” premier Ciolacu: S-a plimbat cu jetul în străinătate că îi puţeau locurile de petrecut timpul în România
Fosta ministră a muncii Violeta Alexandru a lansat, luni, înaintea votului pentru învestirea noului Guvern, un atac dur la adresa PSD şi PNL, cerându-le să plece acasă şi să respecte mesajul transmis de români în timpul alegerilor: “Nu tot voi!”
De asemenea, Alexandru a transmis că USR nu poate vota noul Guvern pentru că, altfel, şi-ar bate joc de votul românilor.
Totodată, ea le-a cerut liberalilor să facă ceea ce este corect pentru dreapta şi să nu mai stea “la mâna şi inelul PSD-ului, pentru că sunteţi ridicoli”.
În continuare, redăm discursul fostei ministre:
“Nu tot voi!”, asta au spus românii. Nu tot voi! Nu cei care ne-aţi sărăcit, cei care ne faceţi să muncim pe noi, cei cinstiţi, de dimineaţa până seara şi să nu ne ajungă banii de la o lună la alta pentru că aţi făcut prin inflaţia pe care aţi crescut-o de la Guvern, ca să vă vină bani de la companiile de stat, să va puneţi pilele în toate funcţiile şi consiliile de administraţie, de nu mai au valoare banii. Nu tot voi.
Nu aţi înţeles absolut nimic din votul românilor. Românii au spus: aţi guvernat prost, nu ne mai descurcăm cu banii, nu vă mai suportăm să vă daţi privilegii, în timp ce nouă nu ne mai ajung veniturile, şi nu tot voi cu figurile voastre care rămâneţi în politică la nesfârşit şi care nu vă mai daţi la o parte.
În timp ce românii abia se descurcau de la o lună la alta, la PNL preşedintele îşi scria o carte, Ciolacu se plimba de la PSD cu jetul în vacanţă că îi puţeau locurile de petrecut timpul în România, se ducea în străinătate, că nu ne mai suporta, şi voia să ia o pauză să nu ne mai vadă.
PNL, vă place cu PSD, asta e problema mea, nu că staţi cu ei în aceeaşi cameră, ci că vă place cu PSD. Vă place că e de împărţit banii şi de dat contracte tot la aceiaşi băieţi deştepţi în numele apărării românismului, voi le daţi la băieţii voştri ca să fluturaţi steagul naţionalist. Problema mea e că aţi distrus încrederea oamenilor că o guvernare de dreaptă poate să facă ceea ce este corect în această ţară.
Şi anume, cei care muncesc să ştie că există un viitor pentru ei. Cei care au terminat o şcoală să ştie că au şansă să candideze oriunde într-o funcţie publică şi nu vine o pilă de la PSD şi PNL să le taie orice elan. Cei care au copii în această ţară să ştie că au o speranţă pentru ei şi cei mici pe care vor să îi crească în această ţară. Aţi distrus încrederea în faptul că o guvernare de dreapta poate să facă corect.
Nu avem cum şi USR nu va vota acest guvern. Nu avem cum să votăm, ca să ne batem joc de ceea ce au spus românii. “Nu tot voi”. Nu tot voi care aţi guvernat prost. Nu aceleaşi figuri pe care le ţineţi pe funcţie, deşi după 3 ani de zile această ţară o duce foarte prost.
Plecaţi acasă. Nu va mai agăţaţi de scaune. Şi o spun de la Cotroceni până la ultimul ministru. Plecaţi acasă! Lăsaţi oamenii competenţi! Lăsaţi generaţia celor care ştiu să facă treabă şi să aibă rezultate!
Iar PNL, faceţi ce e corect pentru dreapta! Nu mai staţi la mâna şi inelul PSD-ului, pentru că sunteţi ridicoli."