Vasile Blaga: Niciodată nu o să-l atac pe preşedintele Băsescu. A luat PDL de la 7,2% şi l-a adus la 16% şi îi mulţumesc

Vasile Blaga, preşedinte PDL
Vasile Blaga, preşedinte PDL (Epoch Times România)

După şedinţa Biroului Permanent Naţional de luni, preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat că nu-l va ataca niciodată pe preşedintele Traian Băsescu, întrucât acesta a contribuit mult la renaşterea PDL, aducând partidul de la 7,2% în 2001 până la 16% în 2004.

"Eu am spus şi aseară şi azi - niciodată nu o să-l atac pe preşedinte. Plec de la nişte adevăruri care nu mai trebuiesc demonstrate. Domnul preşedinte Traian Băsescu a contribuit mult la renaşterea acestui partid, la Convenţia Naţională din 30-31 mai 2001 a luat partidul de la 7,2% (...) şi l-a adus până la 13%, chiar 16% şi atunci îi mulţumesc domniei sale, aşa cum îi mulţumesc şi domnului preşedinte Stolojan", a precizat Vasile Blaga.

Liderul PDL a adăugat că în continuare, împreună cu preşedintele Traian Băsescu, a ajuns la construirea Guvernului Tăriceanu, deşi partidul pierduse alegerile, iar pentru acest lucru partidul îi este recunoscător.

"Dar mai departe miniştrii noştri şi-au făcut foarte bine datoria, pe parcursul de aderare, extrem de vizibil, şi doamna Macovei, şi cu modestie eu, pe partea cealaltă domnul Flutur, am dus partidul la peste 40%. Cel mai bun scor a fost la europarlamentarele din 2009. Din păcate, de atunci partidul scade", a mai afirmat Vasile Blaga.

În cazul în care Traian Băsescu doreşte să aibă o întâlnire cu el, atunci cel mai corect lucru ar fi ca discuţia să fie cu Biroul Permanent Naţional (BPN), a mai declarat apoi Vasile Blaga.

"Aşa cred eu că va fi corect, pentru că referirile au fost la echipă şi probabil se va vedea că din echipa pe care dânsul o ştie că a lucrat şi domnul Stolojan şi cu domnul Pop sunt oameni în plus sau în minus", a subliniat politicianul.

Vasile Blaga a mai relevat că nu va refuza o discuţie între patru ochi cu Traian Băsescu, dar crede că ar fi "sănătoasă" o discuţie cu BPN.

După ce preşedintele Băsescu l-a catalogat pe Blaga cu expresia "O, săracul!", liderul PDL i-a transmis că el respectă sentimentele preşedintelui şi a apreciat că e mult mai uşor să se distrugă decât să se construiască.

"Eu respect sentimentele domnului preşedinte, îi spun în acelaşi timp că e mult mai uşor să distrugi decât să construieşti, iar dânsul ştie asta foarte bine", a declarat Vasile Blaga.

Strategia de comunicare a PDL cu şeful statului

Reprezentanţii PDL nu vor mai intra în discuţie cu şeful statului şi îi vor răspunde doar dacă preşedintele mai intervine brutal în competiţia internă, le-a declarat Vasile Blaga liderilor organizaţiilor judeţene PDL duminică seară, conform unor surse.

"Noi nu intrăm într-o discuţie cu preşedintele Traian Băsescu, şi vom vorbi doar despre oamenii din PDL, ce trebuie făcut. Singura reacţie va fi, eventual, de răspuns dacă preşedintele mai intervine brutal în competiţia noastră internă. Noi nu ne-am dezis de parteneriatul cu Traian Băsescu şi am susţinut, în campania de referendum, statul de drept, în timp ce unii nu participau nici la dezbateri publice, nici la mitinguri", ar fi afirmat Blaga.

Declaraţia a survenit la întâlnirea de duminică seară a liderilor PDL de la sediul central al partidului şi la care preşedintele Vasile Blaga şi-a prezentat viziunea privind evoluţia PDL. Blaga a apreciat că partidul ar trebui reconstruit şi ar trebui să se bazeze pe o echipă puternică.

"Să avem oameni care să placheze de la om la om lideri politici din USL! Trebuie promovaţi oameni care să performeze în discursul public şi să poată purta dezbateri tematice cu cei de la USL", a precizat Blaga.

Theodor Stolojan i-a îndemnat pe ceilalţi lideri ai partidului să nu se certe cu Băsescu: "Nu avem niciun interes să ne certăm cu Traian Băsescu. Nu trebuie să împingem conflictul în mass-media. Trebuie doar să spunem lucrurile reale. Chiar dacă măsurile la guvernare au fost corecte, contează percepţia oamenilor".

Traian Băsescu, despre Vasile Blaga: O, săracul!

Declaraţia lui Vasile Blaga despre faptul că românii ştiu că şeful statului o susţine pe Elena Udrea şi că aşa se explică faptul că îl critică pe el l-a făcut să zâmbească pe şeful statului care a răspuns "O, săracul!". Preşedintele a dat declaraţii duminică, după ce a mers la cumpărături la un hipermarket din Capitală.

Jurnaliştii l-au întrebat cum comentează faptul că i-a răspuns Elenei Udrea la telefon când aceasta l-a anunţat despre candidatura la şefia PDL, iar lui Vasile Blaga nu i-a răspuns. Băsescu a explicat: "Una era în decembrie, alta e acum. Şi am răspuns la foarte mulţi".

Faptul că ar face campanie pentru Elena Udrea a fost catalogat drept o "trăsnaie" de Băsescu.

"Eu susţin o soluţie care să dea perspective PDL-ului. Care o fi aceea, vor decide participanţii la Convenţie şi cei care deocamdată sunt în competiţia asta. Dar în niciun caz nu pot susţine o soluţie care îngroapă PDL-ul", a mai declarat Băsescu.

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat recent că va avea o discuţie cu Vasile Blaga şi Mihai Răzvan Ungureanu.

"După alegeri, nu am vrut să intervin deloc nicăieri. Să ştiţi că a sunat la cabinet şi Răzvan, a sunat şi Vasile Blaga în decembrie, a sunat şi domnul Neamţu. Până astăzi, când mi-am dat seama ce lucru urât se întâmplă în PDL, nu am vrut să vorbesc despre politică. Luni o să-i caut eu, să am o discuţie cu ei, ca între un preşedinte care a fost ajutat de ei în vară (...) Am vrut să mă izolez până azi, dar astăzi, discutând cu Emil Boc, am spus că nu se poate să mă izolez", a susţinut Băsescu.

Elena Udrea: Actuala conducere a PDL se bucură de sprijinul adversarilor politici

Actuala conducere a Partidului Democrat Liberal se bucură de sprijinul adversarilor politici, iar în partid se dau mesajele puterii, ale Uniunii Social Liberale, a susţinut sâmbătă, la România TV, Elena Udrea.

"Nu mai există comunicare demult în PDL. (...) În interiorul PDL se dau mesajele puterii, ale USL. Sunt aceleaşi critici la adresa PDL şi la adresa fostei guvernări pe care le formulează şi actuala putere. (...) Noi ne criticăm foştii miniştri, ne dezicem de foştii miniştri. Sunt mesajele pe care le dă actuala conducere. Nu poţi să-ţi negi propriul guvern. Sigur, am făcut şi greşeli. De ce nu vorbeşte actuala conducere a PDL de Oltchim, de şomajul în creştere? Ceea ce se întâmplă acum... se atacă partidul. (...) Sunt organizaţii care sunt scindate în acest moment", a arătat Udrea.
Situaţia actuală din PDL, în viziunea lui Theodor Paleologu: Se bat calicii pe ceaunul gol

Niciodată nu pot să nu mă simt aproape de ei, să nu-i iubesc pe pedelişti (...) PDL de acum, aşa cum este în acest moment, nu mai seamănă cu PDL care era când eu am plecat şi o bună parte din perioada în care a fost condus de Boc. Nu mai are valori, nu mai are... Seamănă tot mai mult cu - nu vreau să jignesc PSD-ul, seamănă cu FSN-ul. În interior seamănă cu FSN-ul, şi vreau să ne înţelegem de la bun început: pentru mine PDL nu mai este un instrument politic.

Paleologu: "Se bat calicii pe ceaunul gol”

Disputele din PDL sunt comentate sâmbătă de secretarul executiv al PDL, Theodor Paleologu, pe pagina sa pe Facebook contextul , citând ceea ce el numeşte "o suculentă vorbă moldovenească": "Se bat calicii pe ceaunul gol”.

Paleologu avertizează în legătură cu "ridicolul situaţiei".

"O suculentă vorbă moldovenească spune că "se bat calicii pe ceaunul gol". Atenţie la ridicol!", relevă Paleologu.

Singurii care şi-au anunţat candidatura pentru şefia PDL până în prezent sunt actualul preşedinte Vasile Blaga şi deputatul Elena Udrea.

Alegerea noii conduceri va avea loc la Convenţia Naţională a PDL, care urmează să aibă loc la data de 23 martie.

A început lupta internă pentru putere

Democrat-liberalii s-au întrecut în declaraţii vineri, după ce preşedintele Traian Băsescu a făcut câteva aprecieri deloc laudative la adresa lor şi a evoluţiei partidului în ultima vreme. Şeful statului a precizat că PDL are un prezidenţiabil, dar nu a făcut public numele acesteia, lucru care a lăsat loc speculaţiilor.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a precizat că nu ştie la cine se referea Băsescu şi a apreciat că Emil Boc ar putea fi o soluţie. În schimb, Blaga a atras atenţia asupra atitudinii schimbate a preşedintelui în ceea ce îi priveşte pe Ponta şi Dragnea.

"Nu ştiu, văd că dintr-o dată sunt foarte buni Ponta şi Dragnea, asta am înţeles de la domnul preşedinte. Ponta şi Dragnea erau cei care înainte conduceau ostilităţile împotriva lui Băsescu. Acum văd că a reevaluat din nou, se pricepe la reevaluări foarte bine", a afirmat Blaga.

Vasile Blaga şi Traian Băsescu, contre în declaraţii

Aprecierea făcută de Blaga vine după ce preşedintele Băsescu a declarat că PDL seamănă acum în interior cu FSN şi nu îl mai poate ajuta. Şeful statului a mai criticat actuala conducere a PDL şi pe Blaga pentru îndepărtarea echipei lui Emil Boc din fruntea partidului.

Liderul PDL a răspuns criticilor afirmând: "Partidul ăsta, cu conducerea asta, este cel care a salvat democraţia în România în vară şi inclusiv pe domnia sa".

Blaga i-a mai amintit preşedintelui despre mitingurile pentru referendumul din 29 iulie 2012 şi la care pe scenă nu urca niciodată Elena Udrea, ci el. "PDL de acum e PDL din vară care a apărat statul de drept şi pe domnul preşedinte", a concluzionat Vasile Blaga.

În privinţa candidatului susţinut de Băsescu pentru preşedinţia partidului, Blaga a atras atenţia că Băsescu intervine pentru a doua oară într-o competiţie internă a partidului şi că 22 de milioane de români ştiu că şeful statului o susţine pe Elena Udrea.

"Iată ca domnul preşedinte Traian Băsescu pentru a doua oară intervine într-o competiţie internă în partid, care nici măcar nu e declanşată. Că domnul preşedinte o susţine pe doamna Udrea ştiu 22 de milioane de români", a declarat Blaga.

Traian Băsescu: Susţinătorii lui Blaga l-au lăsat pe Ungureanu fără majoritate în Parlament... PDL seamănă în interior cu FSN. Mă uit şi nu-mi vine să cred

În cadrul unei emisiuni TV transmisă în direct, preşedintele Traian Băsescu a criticat dur joi seară conducerea actuală a PDL şi pe liderul Vasile Blaga, pentru îndepărtarea echipei lui Emil Boc din fruntea partidului după alegerile locale din iunie 2012, dar şi pentru rezultatele proaste obţinute la alegerile parlamentare din decembrie. Preşedintele a mai afirmat că "PDL seamănă acum în interior cu FSN".

"Când tu strâmbi mecanismele interne, te faci că faci analize, dar în toate organizaţiile ataci guvernarea Boc ca fiind cauză, fără să spui că "Băi, frate, după ce Boc a câştigat din noul Clujul, mi-a dat mie prin cap să mă fac din nou preşedinte şi mi-am dat lovitura cu băieţii din organizaţiile mele care oricum nu au obţinut niciun bun rezultat şi l-am atacat pe Boc că s-au obţinut doar 23% la locale. Ei, şi după ce ţi-am dat lovitura Boc, cum ţi-am dat-o şi ţie Ungureanule, în Parlament. Că oamenii, susţinătorii moţiunii mele, au plecat la PSD şi l-au lăsat pe Ungureanu fără majoritate. Frunzăverde a fost locotenentul lui Blaga în moţiunea împotriva lui Boc din 2011. Şi toţi semnatarii s-au dus, şi duşi au fost. A căzut Guvernul, foarte bine. Dar nu poţi să o ţii tot aşa", a declarat preşedintele la postul B1 TV.

Chiar dacă atunci conducerea PDL a enumerat printre cauzele rezultatelor slabe de la alegerile parlamentare măsurile guvernării Boc şi ieşirile preşedintelui de la Palatul Cotroceni în campania electorală, adevărata cauză este că Dan Diaconescu a luat faţa PDL ca opozant faţă de guvernarea Ponta.

"L-ai schimbat pe Boc pentru că a obţinut 23% deşi câştigase Primăria Clujului, tu obţii 16% şi te gândeşti tu aşa, că e din cauza Guvernului şi a ieşirilor preşedintelui. Dar nu te uiţi că datorită faptului că nu ai existat în campanie, s-a văzut foarte bine domnul Dan Diaconescu de la Târgu-Jiu, a polarizat ca fiind singurul oponent la Ponta, că PDL cu conducerea lui era pitit în campanie. Au fost şi blaturi, indiscutabil. PDL era pitit, s-a văzut Dan Diaconescu şi nu au văzut cum au plecat procentele de la 23% ale lor către cele cinci pe care le luase Dan Diaconescu în locale. Şi l-au făcut pe Dan Diaconescu de 13% şi ei de 16%. Nu ai văzut ieşirile lui Dan Diaconescu, dar cu siguranţă ieşirile preşedintelui au fost problema şi măsurile domnului Boc. Nu poţi să mergi atât de departe şi să îi consideri pe toţi naivi, ca să nu spun altfel", a declarat Traian Băsescu.

"Niciodată nu pot să nu mă simt aproape de ei, să nu-i iubesc pe pedelişti (...) PDL de acum, aşa cum este în acest moment, nu mai seamănă cu PDL care era când eu am plecat şi o bună parte din perioada în care a fost condus de Boc. Nu mai are valori, nu mai are... Seamănă tot mai mult cu - nu vreau să jignesc PSD-ul, seamănă cu FSN-ul. În interior seamănă cu FSN-ul, şi vreau să ne înţelegem de la bun început: pentru mine PDL nu mai este un instrument politic. Până când îmi termin eu mandatul nu mă mai poate ajuta în atingerea obiectivelor. Dacă mă poate ajuta cineva este chiar Guvernul cu care am semnat un pact, cu premierul, care vizează revizuirea Constituţiei, reorganizarea administrativă şi legea sănătăţii", a mai declarat Traian Băsescu.