Vameşi corupţi în portul Constanţa, reţinuţi de DNA. Unul dintre ei a înghiţit probe în încercarea de a distruge dovezi

Portul Constanţa (Epoch Times România)
D.B.
13.09.2024

Procurorii anticorupţie de la DNA - Serviciul Teritorial Constanţa au dispus cercetarea penală şi reţinerea pentru 24 de ore a unui lucrător vamal, a unui fost lucrător vamal şi a unui comisionar în vamă, cei trei fiind acuzaţi de luare de mită în formă continuată.

Potrivit unui comunicat de presă emis de DNA, este vorba despre Oprea Marius, Petcu Dorel – Emanuel şi un comisionar vamal al cărui nume nu a fost făcut public, reţinerea celor trei începând de azi.

Unul dintre inculpaţi, în încercarea de a distruge probe, a înghiţit un bilet aflat lângă mită şi pe care era scris ce reprezintă banii respectivi.

DNA precizează că Oprea este lucrător vamal la Biroului Vamal de frontieră Constanţa Sud, Petcu a lucrat în acelaşi loc dar este în prezent suspendat din funcţie şi angajat al unei societăţii ce oferă servicii portuare, iar C.M. este în prezent comisionar vamal al unei societăţi comerciale.

În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt:

„[...] se desfăşoară cercetări cu privire la modalitatea în care lucrători vamali din cadrul Biroului Vamal de frontieră Constanţa Sud încasează sume de bani cu titlu de mită de la importatori de mărfuri prin Portul Constanţa Sud Agigea, prin intermediul unor comisionari vamali, pentru ca aceştia să nu îşi îndeplinească în mod corespunzător atribuţiile de serviciu privind controlul fizic al containerelor şi pentru a se acorda liber de vamă unor containere care conţin mărfuri ce nu corespund cu datele din documentele de import sau sunt contrafăcute.

Pentru a sensibiliza lucrătorii vamali de la controlul fizic, astfel încât să nu fie probleme cu mărfurile contrafăcute sau nedeclarate, sau pentru urgentarea formalităţilor vamale, importatorii obişnuiesc să dea mită între 500-700 dolari/container.

Aceste sume pot urca în funcţie de numărul de colete care fac obiectul confiscării, astfel, la cei 500-700 dolari se adaugă 30-50 dolari per colet, sume care ajung şi la 10.000 de dolari per container pentru mărfurile interzise la import în UE.

În concret, în perioada 20 mai 2024 – 27 august 2024, […] Oprea Marius în calitatea menţionată anterior, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu privind efectuarea operaţiunilor de import şi de tranzit a mărfurilor prin Biroul Vamal de frontieră Constanţa Sud, ar fi pretins şi primit pentru sine şi pentru alţii de la persoane juridice şi importatori, sume de bani în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea sau urgentarea formalităţilor vamale ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.

Astfel, inculpatul Oprea Marius ar fi contribuit la taxarea ilicită a containerelor cu mărfuri procesate în punctul vamal, facilitând concomitent introducerea în ţară de mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri ce nu sunt însoţite de avizele sau autorizaţiile necesare, mărfuri de altă natură sau în alte cantităţi decât cele declarate în vamă şi mărfuri subevaluate.

De asemenea, inculpatul Oprea Marius ar fi avut rolul de colecta sumele de bani remise cu titlu de mită de către reprezentanţii unor persoane juridice şi importatori, care au solicitat efectuarea operaţiunilor de vămuire la Biroul Vamal de frontieră Constanţa Sud.

Imediat după colectarea sumelor de bani, inculpatul Petcu Dorel - Emanuel ar fi preluat sumele respective din incinta Biroului Vamal de frontieră Constanţa Sud situat în Portul Constanţa, pentru a-i transporta în zone de siguranţă şi de a fi împărţiţi ulterior între membrii grupului.

În data de 12 septembrie 2024, inculpatul C.M. i-ar fi remis lucrătorului vamal Oprea Marius, în incinta Biroului Vamal de frontieră Constanţa Sud situat în Portul Constanţa, sumele de 5.000 de dolari şi 8.100 lei, pretinşi în mod indirect reprezentanţilor unor persoane juridice, importatori, care au solicitat efectuarea operaţiunilor de vămuire la Biroul Vamal de frontieră Constanţa Sud a unor mărfuri containerizate.

În contextul menţionat mai sus, la data de 12 septembrie 2024, inculpatul Oprea Marius ar fi fost surprins în flagrant de către procurorii anticorupţie după ce ar fi primit de la inculpatul C.M. sumele de 5.000 de dolari şi 8.100 lei.

La scurt timp după constatarea infracţiunii flagrante, inculpatul Petcu Dorel - Emanuel ar fi luat discret de pe biroul din faţa sa un înscris olograf cu dimensiunile de 5 cm x 10 cm, ce se afla lângă sumele de bani date cu titlu de mită şi care făcea referire la ce reprezintă sumele respective, înscris pe care l-ar fi distrus prin înghiţire, cu scopul de a împiedica aflarea adevărului în cauza penală.

În cursul zilei de 12 septembrie 2024, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, au fost efectuate percheziţii domiciliare în 47 de locaţii situate pe raza judeţului Constanţa, reprezentând sediul unei instituţii publice şi domiciliile unor persoane fizice.

Cu ocazia efectuării percheziţiilor, în autoturismul inculpatului Petcu Dorel – Emanuel, procurorii au găsit sumele de 12.300 de dolari şi aproximativ 1.000 de euro.

În cauză se desfăşoară cercetări şi faţă de alte persoane. […] Cei trei urmează să fie prezentaţi Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor