VIRAL: Jurnalistă spune cum trebuie să-i "înfrunte" presa pe Şoşoacă şi pe toţi "descreieraţii pe care-i alintăm cu nume precum extremişti sau naţionalişti"

Jurnalista Codruţa Simina, de la publicaţia Public Record, a avut o reacţie dură, pe pagina sa de socializare, după ce mai mulţi jurnalişti au fost agresaţi pe holurile Parlamentului, la începutul noii legislaturi, de Diana Şoşoacă (SOS), Gigi Becali (AUR) şi Anamaria Gavrilă (POT).

Cu peste 17 ani de experienţă în presă, Codruţa Simina a acoperit subiecte precum cheltuieli publice, politică şi corupţie şi s-a specializat în ultimii ani în investigaţii privind tactici de dezinformare online şi fact-checking. Ea este cofondatoare şi autoare a newsletterului Misreport, un rezumat săptămânal despre conţinutul fals şi dezinformare.

Redăm mai jos postarea intitulată "Rămăşiţele zilei":

*Acum nişte ani, cam mulţi, când furam şi eu meseria asta de jurnalist de la alţii, am trecut prin ceea ce s-ar numi, probabil, azi, trauma conferinţelor de presă. cu zeci de jurnalişti din presa locală care încercau să scoată ceva cu valoare de ştire de la un politician. Pentru că nu-ţi publica nimeni doar declaraţii de politician, ca azi.

Trebuia să aibă undeva şi o valoare de ştire. Şi politicienii ăia, la fel ca cei de azi, ţi-ar fi zis orice bălărie, doar să-i citezi. Şi era treaba ta să îi forţezi sau să îi agresezi cu întrebări până spuneau ceva verificabil. Pentru că nu puteai merge în faţa publicului cu căcaturi, că nu-ţi mai citeau ziarul.

**N-o s-o uit niciodată pe Călina Berceanu, pe vremea aia corespondent la Gândul, care i-a aruncat din ficaţi, lui Adrian Năstase, după un schimb de întrebări şi răspunsuri, replica: da’ poate sunt eu mai deşteaptă decât dumneavoastră!

Ţin minte răcoarea aia care s-a făcut în sala de conferinţă, şi pe răcoarea aia ne-am gândit mai mulţi: da, bre, poate suntem mai deştepţi decât tine!

Tot Călina m-a învăţat, într-o după-masă în care aşteptam să înceapă conferinţa de presă a lui Călin-Popescu Tăriceanu, premier la vremea aia, că nu aştepţi ca prostu’. La 15 minute după ce conferinţa trebuia să înceapă, a băgat un picior în uşa de la partid şi a strigat: io sper că începeţi, că noi plecăm!

Şi ce să vezi, în 3 minute a început conferinţa.

***Scriu asta pentru că numim de ani întregi jurnalist orice prost cu un microfon sau un canal de social media conectat la curent electric.

Orice iresponsabil cu o părere despre ceva, care se autonumeşte el jurnalist, e preluat ca atare. Orice jagardea cu spaţiu de emisie şi trei invitaţi la fel de janghine ca el e jurnalist.

Orice imbecil care urlă în faţa unei camere de luat vederi e jurnalist, şi din piscina asta de cretini avem acum o specie nouă de javră: jurnalistul-politician, care aşa se şi prezintă oficial pe reţea şi are şi explicaţii pentru asta.

Orice fufesse cu un microfon branduit în mână, care atunci când trebuie să pună o întrebare e incapabilă să facă asta, zice doar: domnule politician, ziceţi-o pe aia cu inflaţia! – e jurnalist.

****Scriu asta şi pentru că mă încearcă un soi de furie istorică, bazată pe lipsa noastră comună de discernământ.

Un jurnalist nu s-ar fi clintit un pas când veneau spre el toţi ăia, cu Diana Şoşoacă şi partidul şi makavelli şi toţi influencerii de makava şi nume din desene animate ai pământului.

Un jurnalist stătea acolo şi îi privea senin şi le punea microfonul în faţĂ şi întreba senin întrebări. Lua şi un microfon peste cap, sigur pe el, că ştia că în spatele lui e publicul. Şi orice aţi crede, în spatele jurnaliştilor care mai sunt jurnalişti, e publicul şi e acolo. Şi nu e nici prost, nici hoţ, şi nici jagardea.

Îl respectă inclusiv interlopii, dacă e, şi ştiu ce spun.

Condiţia principală e să se respecte el pe sine însuşi – şi ăsta e semnul de respect şi pentru public.

*****Scriu asta şi pentru că – dacă nu aţi înţeles – presa, ca idee, şi presa onestă, în general, au devenit inamicul public numărul unu al acestor bullies cu funcţii politice.

Orice fel de sistem de referinţă al acestui stat a devenit ţinta principală a acestor descreieraţi pe care îi alintăm cu nume precum extremişti sau naţionalişti.

În fapt, nu au nicio legătură cu nimic ideologic, tot ce fac e să speculeze spaimele pe care tot ei le-au amorsat, pentru putere. Pentru şi mai multă spaimă. Şi mai multă putere.

Sunt nişte slăbănogi abjecţi care te înghesuie în spatele şcolii să-ţi ia senvişu, liniştiţi de percepţia noastră că sunt mulţi şi cruzi şi gata de bătaie.

Şi noi ne purtăm cu ei ca şi cum am fi pe un câmp cu panseluţe.

****** Scriu asta pentru toţi prietenii mei jurnalişti pe bune, adică oameni care au scris, la viaţa lor, ştiri, le-au documentat, s-au bătut să afle alţii un adevăr, cât o fi fost el de mic sau de mare.

Pentru publicul lor, care, împotriva a ceea ce pare a fi realitate, vor în continuare informaţii pe bune. Vor să ştie cum arată Realitatea – aia în care trăiesc şi vor trăi copiii lor. Lumea e şi a fost şi va fi mereu aşa cum ne dăm libertatea să o vedem.

Şi curajul pe care vreţi să-l vedeţi la ceilalţi e curajul pe care îl aducem în lume. Grow up, ma frenz! And grow some sense and some balls.

O să ne folosească tuturor, când se termină cretineala asta insulară pe care reţelele de socializare o fac să pară continentală şi imposibil de înfrânt.