Operaţiunea "Crin Antonescu". Alina Gorghiu: Am convingerea că va fi testat în sondaje pentru prezidenţiale

Alina Gorghiu (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
21.12.2024

Ministra PNL a Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat, într-o conferinţă la Palatul Parlamentului, că fostul şef al liberalilor Crin Antonescu ar putea fi testat în sondaje pentru a intra în cursa pentru Palatul Cotroceni din partea partidului.

"Timpul este foarte scurt până la prezidenţiale. Candidaţii nu poţi să-i scoţi din joben, să-i pui pe masă şi să spui eu îl vreau pe Antonescu, eu îl vreau pe Popescu sau pe Georgescu. Trebuie să ai în spate nişte cifre. Da, candidatul Crin Antonescu, dacă şi-ar dori această candidatură PNL, ar fi o candidatură relevantă şi un om respectat în PNL. Nu este singurul, dar, da, s-a discutat despre acest nume în interiorul partidului şi am convingerea că va fi testat în sondajele de opinie", a declarat Alina Gorghiu, citată de Agerpres.

Fosta şefă a PNL susţine că nu vrea să mai audă nume care n-au şanse să intre în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.

"Şi, atunci, evident, că şi eu şi colegii mei din Partidul Naţional Liberal facem acest inventar al numelor pe care să le testeze casele de sondare, un candidat pe care şi noi, şi PSD, şi UDMR să putem să-l susţinem împreună, un candidat care să poată câştiga Preşedinţia României", a afirmat Alina Gorghiu, adăugând că numele lui Crin Antonescu este printre cele care şi ea doreşte să fie sondate, pentru că "este o persoană care mai are un cuvânt de spus în politica românească".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor