USR cere ca proiectul legislativ "Stop petarde!" să fie deblocat în Parlament şi adoptat de urgenţă

Petarde (Youtube Screenshot)
Loredana Diacu
03.01.2024

USR cere, la finele minivacanţei de Sărbători, adoptarea de urgenţă a proiectului legislativ "Stop petarde!", depus de formaţiune în aprilie 2022.

Iniţiativa legislativă interzice deţinerea de materiale pirotehnice de tipul petardelor de către persoanele fizice. Totodată, oferă pârghii Poliţiei pentru a lua măsuri atât în ceea ce priveşte antreprenorii care importă petarde şi artificii, cât şi în cazul pieţei negre, al celor care le comercializează direct pe stradă.

Solicitarea vine în condiţiile în care, potrivit USR, zeci de copii şi adulţi au ajuns şi la final de an 2023 la spital, din cauza rănilor provocate de petarde.

În cazul unora, din păcate, nu vorbim doar despre răni care necesită tratament pe moment, ci cu urmări pe viaţă. Soluţia pentru a preîntâmpina astfel de accidente este proiectul "Stop petarde!", blocat în Parlament de peste un an de PSD. USR a iniţiat o petiţie pentru a convinge actuala majoritate parlamentară că trebuie să acorde atenţie şi acestui subiect, petiţie care a fost semnată, în doar câteva zile, de aproape 10.000 de persoane, transmite formaţiunea, într-un comunicat de presă.

"Proiectul 'Stop petarde!', iniţiat de deputatul USR de Cluj Radu Molnar încă din aprilie 2022, trebuie să fie adoptat de urgenţă, pentru ca accidente precum cele petrecute şi în aceste ultime zile să fie prevenite, iar la Revelionul următor să nu mai fie umplute camerele de gardă cu adulţi şi copii afectaţi de explozia materialelor pirotehnice.

Cei care vor să semneze petiţia prin care cerem Parlamentului să voteze interzicerea petardelor cât mai rapid o pot găsi aici: - https://petition.qomon.org/stop-petarde/", se mai arată în documentul transmis presei.

„De ce să semnaţi petiţia «STOP petarde!»? Pentru că aşa punem şi mai multă presiune pe PSD să scoată de la sertar proiectul de lege USR care interzice petardele, proiect pe care l-au îngropat la comisii. Dacă nu vor să treacă proiectul nostru, să-l treacă pe al lor, nu este cazul de orgolii politice aici, ci trebuie să rezolvăm problema. Nu este normal, dacă există o problemă în societate şi am găsit soluţia corectă pentru ea, în Parlament, cei de la PSD să se comporte ca şi când n-ar exista – nici problema, nici soluţia. Cum nu e normal să discutăm subiectul acesta doar de Revelion, când vedem copii şi adulţi răniţi şi zgomotul de la petarde devine insuportabil. Când revine Parlamentul din vacanţă, dacă există voinţa politică a majorităţii PSD-PNL putem să rezolvăm problema!”, declară deputatul USR Radu Molnar.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor