Unică în Europa - Biblioteca Română de la Freiburg - va fi prezentată într-o expoziţie la Bucureşti

Începea comunismul, care avea să aducă distrugerea din temelii a societăţilor în care a intrat, cu toate tradiţiile, valorile şi cultura lor, acumulate şi păstrate de secole. Pentru România, care executa deja din 1944, comenzi direct de la Moscova, pericolul neantizării fiinţei naţionale a fost mai mare decât în alte ţări ale Cortinei de Fier. De aceea, orice spaţiu de salvare şi păstrare a românismului era providenţial.

Gândită pentru a fi un astfel de spaţiu, Biblioteca Română din Freiburg a fost, pentru mulţi români din exil dar este, şi pentru noi astăzi, nu doar o sursă culturală importantă, ci mai ales un reper al rezistenţei anti-comuniste româneşti şi nu numai româneşti.

Puţin cunoscută de un public larg, dar extrem de apreciată de cei care i-au trecut pragul, Biblioteca de la Freiburg este - după cum descrie şi titlul unei Expoziţii al cărei vernisaj are loc sâmbătă, pe 13 mai- un izvor de cultură românească în Occident şi un loc al memoriei exilului românesc.

Expoziţia, organizată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), în parteneriat cu Liceul Tehnologic „Dimitrie Gusti”, ilustrează prin imagini şi preţioase documente de arhivă, activitatea culturală a bibliotecii în cei peste 60 de ani de activitate în care a reuşit să atragă atenţia publicului (român şi străin) asupra importanţei exilului, diasporei şi modului de europenizare a societăţii româneşti actuale.

Povestea Bibliotecii

Totul a început în 1942- aflăm de la dr. Mihaela Toader (IICCMER), coordonator al proiectului „Comori ascunse la Biblioteca Română din Freiburg”, derulat în 2014- când Europa se afla în timpul Războiului, iar în România lucrurile luau o întorsătura fatală. Virgil Mihăilescu, bibliotecar la Academia Română, părăseşte România şi ajunge la Freiburg, unde va fi, datorită faptului că stăpânea excelent limba franceză, mediator pentru Comisariatul francez, între partea franceză şi partea germană.

Fiind un om al cărţilor, un soldat îi sugerează că ar fi bine să facă o bibliotecă cu cărţi româneşti, pentru că această bibliotecă ar putea strânge românii, la un pahar de vorbă, pentru a nu uita credinţa, iar cultura română să dăinuie.

Astfel, la 1 mai 1949, se înfiinţează din iniţiativa lui Virgil Mihăilescu şi a unui grup de refugiaţi români, Biblioteca Română de la Freiburg. Instituţia şi-a început activitatea cu 36 de volume româneşti (literatură, filozofie, artă etc.), 14 broşuri şi manuale diverse, 10 traduceri în limbi străine, 8 lucrări despre România, 16 publicaţii periodice de peste hotare, 2 lucrări manuscrise, 110 de opere din literaturi străine.

Încă de la înfiinţare, fondatorii săi voiau ca biblioteca să devină un mare centru intelectual, iradiind spiritul şi cultura românească în străinătate, ceea ce s-a şi întâmplat.

Un an mai târziu, în 1950, Biblioteca primeşte o recunoaştere din partea Comisariatului francez, al cărei document oficial, poate fi văzut şi la Expoziţia ce se deschide acum pe 13 mai.

„Biblioteca este o comoară!”

Biblioteca va deveni în scurt timp, prin eforturile susţinute ale fondatorului ei dar şi ale altor iubitori de cultură, un centru de cultură românească, vizitat de multă lume printre care şi de autorităţi germane şi franceze.

„Biblioteca din Freiburg este o comoară”, consideră Neagu Djuvara, „un model unic - nu mai avem în altă ţară o bibliotecă românească”, afirma istoricul într-un interviu, el însuşi împrumutând cărţi pentru teza sa de doctorat.

„Nu numai că am fost acolo, dar m-am şi folosit de ea destul de mult cînd am scris, de pildă, Le pays roumain. Biblioteca îmi era foarte preţioasă. Biblioteca Română din Freiburg era, în fond, singura bibliotecă românească din Occident făcută de români, cu cărţi româneşti despre România. Acum cred că are în jur de 70.000 de volume. Totuşi, este ceva preţios. Virgil Mihăilescu mi-a fost foarte serviabil cînd eu am plecat în Africa. În cei 23 de ani cît am fost în Africa, cînd îmi isprăveam teza mea de doctorat, care nu avea legătură cu România, era o teză de filozofie a istoriei, el mi-a furnizat cărţi, a îndrăznit să-mi trimită cărţi, să-mi împumute cărţi şi eu le trimiteam îndărăt, aşa că sînt foarte recunoscător”, relatează îndrăgitul istoric.

Astăzi sunt circa 200 000 de volume şi cam un milion de exemplare din diferite periodice, numărul acestora, editate de exilul românesc în ultimii 75 de ani, depăşind 2500 de titluri.

„Aceste periodice, în mod deosebit, închid în paginile lor adevărul pe care presa din România bolşevizată, din motive ideologice, propagandistice, criminale în ultimă instanţă, l-a ascuns”, va spune directorul actual al Bibliotecii, Marin Neagu Basarab, într-un interviu.

Această presă a exilului, care nu mai poate fi găsită în mod consistent decât la Freiburg, poate permite aflarea adevărului despre perioada comunistă în România, mai spune acesta.

Acest spaţiu era, pentru românii exilaţi în alte ţări din cauza regimului de la Bucureşti, şi un focar de cultură. Virgil Mihăilescu spunea într-un interviu că cei care plecaseră din ţară după Război, îi scriau să le trimită o carte sau chiar şi o poezie de-a lui Eminescu, scrisă de mână.

Biblioteca a crescut în special din donaţii. Au fost donate foarte multe volume, scrisori, documente. La început primea şi o subvenţie din partea statului german, subvenţie care a încetat odată cu deteriorarea relaţiilor dintre Germania şi România, în anii negri ai dictaturii anilor '80.

Biblioteca, în sine, e o poveste, ne spune Mihaela Toader, care ne transmite, odată cu emoţia personală trăită printre rafturile şi cărţile „dintr-un alt timp” ale Bibliotecii, ceva din fiinţa acestui lăcaş unic de cultură românească.

O poveste frumoasă, ne asigură coordonatoarea proiectului, „cu un început promiţător, cu multe speranţe, cu puţini oameni care-şi donau propriile resurse ca să poată să cumpere câteva volume în limba română sau să poată primi reviste din Franţa, SUA”.

Acolo, de ziua lui Eminescu, se citeau „Doina” şi „Rugăciune”, poezii interzise în ţară, pe vremea comuniştilor. Acolo se poate vedea Manuscrisul original al „Criticilor mei”, scris de Eminescu. Acolo există scrisori ale lui Iorga şi ale altor scriitori români. Ba chiar s-a editat şi o carte cu mai multe poezii de-ale lui Eminescu.

Evident că există şi un dosar CNSAS, în care oamenii bibliotecii au fost permanent urmăriţi din ţară. Se trimiteau „cercetători”, care fotografiau documente, corespondenţa lui Virgil Mihăilescu şi care raportau totul, superiorilor, în ţară.

De altfel, la Expoziţie vor putea fi văzute câteva panouri cu dovezi ale urmăririi de către Securitate, însoţite de cazuri concrete, date şi întâmplări povestite, la deschidere, de Raluca Spiridon de la CNSAS.

Biblioteca, precizează Mihaela Toader, reprezintă un simbol al rezistenţei culturii româneşti pentru că acesta a fost obiectivul ei principal - să fie un mijloc de conservare a culturii româneşti în străinătate, în lumea liberă.

De fapt acesta este şi scopul proiectului, acela de a scoate în evidenţă această istorie a exilului românesc, care este important nu doar pentru istorici, ci şi pentru românii care au plecat după 90 - să ştie că există mărturiile românilor plecaţi înainte de '90, cu multe cărţi în română, germană, franceză.

Despre Expoziţia din Bucureşti, 13-24 mai 2017

Organizate pe panouri tematice, materialele incluse în expoziţie cuprind lucrări de colecţie, manuscrise, ediţii rare ale unor lucrări de filosofie, istorie, literatură, etnografie etc, colecţii de ziare şi reviste ale exilului, obiecte de artă românească, fonduri de colecţie etc., care provin din arhivele Bibliotecii Române din Freiburg, CNSAS, MAE, IICCMER şi din arhive personale.

„Tablourile expoziţionale, orientate tematic şi chronologic, reprezintă efortul colectiv de a introduce publicul în atmosfera exilului românesc care nu şi-a abandonat nici până astăzi menirea culturală”, adaugă Mihaela Toader, care ne va destăinui povestea fiecăruia, în cadrul lansării de sâmbătă.

Expoziţia face parte din proiectul Biblioteca Română din Freiburg – patrimoniu cultural al românilor din exil, demarat de IICCMER în anul 2013 şi coordonat de Mihaela Toader, împreună cu Irina Hasnaş-Hubbard (curator) şi George Ştefan Năzăreanu (grafician). Proiectul îşi propune abordarea fenomenului exilului românesc din perspectiva culturală şi explorarea faţetelor exilului românesc în lupta cu regimul de la Bucureşti.

Vernisajul expoziţiei va avea loc sâmbătă, 13 mai, de la ora 10.00, la Liceul Tehnologic „Dimitrie Gusti” (Str. Samuil Vulcan nr. 8), în prezenţa invitaţilor Raluca Spiridon (Consiliul Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii ), dr. Dumitru Dobre şi dr. Mihaela Toader (IICCMER). Evenimentul este organizat în cadrul proiectului educaţional „Să cunoaştem trecutul pentru a ne proiecta viitorul” şi al simpozionului interdisciplinar „Credinţă, adevăr şi creaţie în închisorile comuniste”, coordonate de Marilena Istrati şi Iolanda Sava.

Expoziţia a mai fost prezentată la sediul Ambasadei României în Republica Federală Germania şi la Institutul Cultural Român din Bucureşti.

Despre Biblioteca Română din Freiburg

În cadrul bibliotecii s-au organizat următoarele secţii: Secţia sud-est europeană, Secţia macedo-română, Secţia textelor documentare, Secţia tezelor de doctorat, Secţia periodicelor, Secţia „Monitoarelor oficiale” şi a „Buletinelor Oficiale” 1875-1976. Biblioteca prezintă valoroase lucrări de colecţie, dintre care unele exemplare erau considerate în exil ca fiind unice. Secţia manuscriselor păstrează într-un catalog special operele scriitorilor români din exil, precum şi scrisorile şi textele unor figuri marcante din cultura română (Vasile Alecsandri, Cincinat Pavelescu, Ionel Teodoreanu, Ion Pillat, Liviu Rebreanu, Elena Văcărescu, Aron Cotruş, George Enescu, Dinu Lipatti, G. Tutoveanu, Victor Ion Popa).