Zidul care omora oameni. De ce a fost construit Zidul Berlinului, acum 55 de ani?

În dimineaţă zilei de 13 august berlinezii au fost şocaţi când s-au trezit în acea dimineaţă de duminică; ceea ce fusese până cu o zi înainte o graniţă fluidă se transformase într-o frontieră rigidă, păzită foarte strict. Circa 60.000 de oameni din RDG care lucrau în Berlinul de Vest n-au mai putut merge la muncă; mii de familii au fost despărţite de ridicarea zidului, iar oamenii care au rămas în mod întâmplător să doarmă la cineva în partea cealaltă a oraşului au rămas blocaţi acolo, de partea cealaltă a zidului.

Iniţial Zidul era un simplu gard din sârmă ghimpată, fundaţia zidului de beton avea să fie pusă trei zile mai târziu. Curând s-a transformat într-o graniţă-fortăreaţă, extrem de rigidă şi foarte bine apărată. În 1989, în faţa Zidului, de partea estică, există o zonă de aproape 100 de metri în care nu putea pătrunde nimeni, cu numeroşi soldaţi care patrulau de-a lungul zidului non-stop, tranşee ce nu permiteau trecerea vehiculelor, garduri electrice, sisteme de iluminare sofisticate, turnuri de veghe, buncăre şi terenuri minate.

Cu toate acestea, aproximativ 4.000 de persoane au reuşit să treacă "dincolo", alte 5.000 au fost arestate. Conform statisticilor, în cei 28 de ani de existenţă, Zidul a provocat peste 300 de victime- oameni împuşcaţi de gărzile est-germane, care aveau ordin să tragă fără avertisment, înecaţi în apele râului Spree sau morţi în timp ce încercau să sară de la ferestrele propriilor case, situate la numai câţiva metri de zid.

Prima persoană împuşcată încercând să treacă zidul a fost un tânăr de 24 de ani, Gunter Litfin, care a vrut să traverseze înot canalul Spree către Berlinul de Vest pe 24 august. A fost împuşcat chiar în acea zi; soldaţii primiseră ordin să împuşte pe oricine încearcă să evadeze.

Autorităţile occidentale nu aveau voie să intervină sub nicio formă pentru cei răniţi care rămâneau în partea estică, pentru a evita izbucnirea unui conflict; astfel, erau forţate să privească neputincioase cum oamenii erau împuşcaţi şi lăsaţi să moară la marginea zidului.

Este faimos cazul tragic al tânărului Peter Fechter, în vârstă de 18 ani, care a fost împuşcat şi lăsat să sângereze până când a murit lângă zid, sub privirile presei occidentale, pe 17 august 1962. Tânărul a ţipat după ajutor, dar soldaţii est-germani l-au lăsat acolo, în faţa privitorilor de pe partea cealaltă a Zidului şi în faţa jurnaliştilor. Fechter a murit din cauza hemorargiei după o oră; abia atunci soldaţii au venit să-i mute trupul.

Cazul lui Cris Geoffroy, asasinat şi el pe când încerca să sară zidul dintre cele două Germanii, a făcut, de asemenea, înconjurul lumii.

În noaptea de 5 spre 6 februarie 1989 - când ar mai fi fost 9 luni până la căderea istorică a Zidului - doi tineri prieteni est-germani, Chris Geoffroy (sau Güffroy) şi Christian Gaudian, au forţat o evadare spre libertate. Au reuşit să treacă primele două obstacole - zidul propriu-zis (cca 3 metri înălţime) şi una dintre împrejmuirile prevăzute de dispozitive de alarmă, care, din păcate, s-au declanşat - dar nu au mai apucat să escaladeze şi un al treilea gard, tot de 3 metri. S-a tras în plin şi ambii au fost doborâţi fără milă. Gaudian a supravieţuit rănilor în mod miraculos, în schimb Geoffroy nu a avut nicio şansă: a încasat 10 gloanţe în piept.

Chris Geoffroy a fost ultimul est-german asasinat în tentativa de a trece Zidul, dar nu a fost ultima victimă a acestuia: pe 8 martie 1989, Winfried Freudenberg (de 32 de ani), autorul unui halucinant plan de evadare, a reuşit să zboare deasupra Zidului cu un balon umplut cu gaz metan, însă s-a prăbuşit în Vest, fără să supravieţuiască.

Cauzele construirii Zidului trebuie căutate cu mulţi ani în urmă. În 1949, Germania a fost în mod oficial divizată: Republica Federală, de partea occidentală, şi Republica Democrată, controlată de sovietici. Berlinul, aflat în interiorul RDG, şi-a păstrat vechiul statut. Însă ca oraş controlat pe jumătate de puterile occidentale, Berlinul a devenit un ghimpe în coasta sovieticilor, cu atât mai mult cu cât libera circulaţie dintre Berlinul de Est şi Berlinul de Vest permitea locuitorilor din RDG să vadă cum se trăieşte în partea occidentală. Atraşi de nivelul de trai din partea vestică, aceştia părăseau în masă Germania comunistă.

Numărul celor care au părăsit RDG între 1949 şi 1961 este estimat la 2,7 milioane de oameni, ceea ce pentru economia unei ţări ce se refăcea de pe urma unui război devastator, crea probleme foarte mari, mai ales în condiţiile în care jumătate din aceşti oameni erau tineri sub 25 de ani. Din cauza acestei migraţii masive către vest, economia Germaniei democrate a ajuns la începutul anilor '60 la un pas de colaps.

De aceea, conducerea Partidului Comunist a decis că trebuie să ia măsuri pentru a pune capăt migraţiei către vest. Pe 12 august, Consiliul de Miniştri al RDG declara că „pentru a pune capăt activităţilor ostile ale forţelor revanşarde şi militariste din Germania de Vest, precum şi din Berlinul de Vest”, vor fi instituite controale la graniţele RDG, inclusiv la graniţa cu sectorul de vest al capitalei. De fapt, măsura nu avea ca scop protejarea populaţiei Germaniei de Est în faţa acestor activităţi ostile; ea era îndreptată împotriva cetăţenilor, cărora nu li s-a mai permis trecerea frontierei.

Comemorarea lui Cris Geoffroy, la memorialul dedicat victimelor Zidului Berlinului, readuce în discuţie şi subiectul numărului de victime pe care le-a produs infamul Zid de 1.400 de kilometri. Datorită faptului că poliţia est-germană, respectiv STASI, nu au ţinut evidenţe separate privind incidentele legate de Zidul Berlinului (dimpotrivă, se pare că le-au disipat premeditat în arhive) nu se poate stabili nici acum cu certitudine numărul celor care şi-au pierdut viaţa. Se estimează că au fost între 5.000 şi 39.000 de tentative de evadare peste Zid, iar numărul posibil al celor decedaţi se situaează undeva între 200 şi 1.300.

Zidul Berlinului constituia de fapt graniţa dintre Europa Occidentală şi Europa Centrală şi de Est (dominată de comunism)- un simbol al scindării politice a continentului. Un simbol al închisorii şi a lumii dezumanizante pe care avea s-o creeze Cortina de Fier.