Folosirea excesivă a ecranelor influenţează comportamentul persoanelor cu probleme (studiu)

Timpul excesiv petrecut în faţa ecranelor poate fi atât un prejudiciu, cât şi un simptom al unei probleme subiacente. Un nou studiu realizat pe un număr de peste 300.000 de copii din întreaga lume a constatat că utilizarea excesivă a ecranelor este adesea o încercare a copiilor cu probleme de a face faţă anxietăţii, depresiei şi dificultăţilor sociale pe care încă nu le pot exprima.

„Este un pic ca mâncatul reconfortant, dar de data aceasta cu ecrane”, a declarat Michael Noetel, profesor asociat de psihologie la Universitatea din Queensland şi coautor al studiului, pentru The Epoch Times.

Problemele se agravează în timp.

Un cerc vicios

Spre deosebire de cercetările anterioare care au oferit doar analize punctuale, noua cercetare - publicată în Psychological Bulletin - a analizat 117 studii de durată. Studiul a urmărit copii cu vârsta de 10 ani şi mai mici de-a lungul timpului şi a constatat că timpul petrecut în faţa ecranelor a dus la probleme socio-emoţionale şi că problemele socio-emoţionale, la rândul lor, au dus la creşterea timpului petrecut în faţa ecranelor.

Comportamentele socio-emoţionale includ manifestări exterioare de agresivitate şi hiperactivitatei, sau stări interne precum anxietatea şi depresia.

Utilizarea excesivă a ecranelor afectează comportamente de protecţie majore, cum ar fi somnul, exerciţiile fizice şi interacţiunea faţă în faţă, activităţi care îi ajută pe copii să înveţe să îşi controleze emoţiile, să îşi dezvolte abilităţi sociale şi să reducă riscul de probleme de sănătate mintală, a declarat pentru The Epoch Times co-autoarea studiului, Roberta Pires Vasconcellos, lector la Universitatea din New South Wales.

Copiii care se confruntă deja cu dificultăţi pot evita ecranele, care pot perpetua problema şi duce la afecţiuni precum depresia şi anxietatea.

Tom Kersting, psihoterapeut licenţiat, consilier familial şi autorul cărţii Raising Healthy Teenagers (Creşterea adolescenţilor sănătoşi), a declarat pentru The Epoch Times că a observat o creştere a agresivităţii şi a comportamentului sfidător şi conflictual în rândul copiilor în ultimii ani. El observă că multe aplicaţii şi jocuri folosite de copii sunt „concepute pentru a viza partea creierului care caută plăcerea şi produce dopamină”, o substanţă chimică ce dă senzaţie de bine, legată de toate formele de dependenţă.

„În cele din urmă, copiii se plimbă cu o perfuzie intravenoasă de dopamină din dispozitivele lor. Când dispozitivul le este luat, se prăbuşesc şi se retrag, manifestându-se adesea prin furie şi agresivitate”, a remarcat Kersting.

Concluziile studiului susţin, de asemenea, utilitatea recomandărilor actuale privind timpul petrecut în faţa ecranelor. Academia Americană de Pediatrie sfătuieşte pentru copiii cu vârsta de 2 ani şi mai mici să nu petreacă timpul în faţa ecranelor şi recomandă limitarea timpului petrecut în faţa ecranelor la o oră pe zi pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 5 ani. Copiii care respectă aceste limite se descurcă, în general, mai bine, însă cei care le depăşesc prezintă riscuri crescute.

„Nu a fost o nenorocire”, a spus Noetel. „Un copil care se uită la televizor 3 ore în loc de 2 nu este de condamnat. Dar cu cât limitele au fost revizuite mai mult, cu atât rezultatele au devenit mai proaste.”

Cele mai pronunţate efecte negative au fost observate la copiii care utilizează ecrane timp de 4 ore sau mai mult pe zi. Efectele nocive pot să nu apară imediat, dar tind să se acumuleze.

„Este ca zahărul sau expunerea la soare - puţin este în regulă”, a adăugat el. „Dar prea mult provoacă daune care se acumulează în timp.”

De ce unii copii sunt mai vulnerabili

Fetele erau în general mai predispuse să dezvolte probleme emoţionale legate de utilizarea excesivă a ecranelor, în timp ce băieţii erau mai predispuşi să îşi intensifice utilizarea dispozitivelor atunci când se confruntau cu provocări socio-emoţionale.

Copiii mai mari au prezentat efecte negative mai mari, parţial pentru că sunt mai puţin supravegheaţi şi au acces la conţinut mai matur.
„Un copil de 5 ani poate beneficia de 60% din timpul petrecut în faţa ecranelor sub supraveghere, dar copiii de 8 ani folosesc adesea doar ecrane”, a spus Noetel.

Când copiii au 4 ani, comportamentul lor este adesea privit cu mai multă indulgenţă. Crizele de furie sau perioadele scurte de atenţie pot fi văzute ca etape tipice de dezvoltare pe care părinţii sau îngrijitorii sunt mai predispuşi să le treacă cu vederea, considerând că micuţul încă învaţă autocontrolul. Însă mai târziu, mediul devine mai structurat. Profesorii au aşteptări mai mari în ceea ce priveşte autocontrolul şi interacţiunea socială.

Modul de utilizare

Jocurile prezintă riscuri mai mari pentru sănătate, în special jocurile multiplayer online.

„Copiii care se joacă sunt mult mai predispuşi să dezvolte probleme de sănătate decât copiii care folosesc ecranele în alte scopuri”, a subliniat Noetel. „Copiii care se confruntă cu dificultăţi emoţionale sunt, de asemenea, mai predispuşi să apeleze la jocuri.”

Copiii mici îşi dezvoltă încă abilităţile de reglare emoţională şi de gestionare a timpului şi este posibil să nu poată rezista dependenţei de aceste jocuri.

Vasconcellos a remarcat, de asemenea, că jocurile pot influeţa copiii vulnerabili emoţional, subliniind că aceştia pot fi „atraşi de jocurile video deoarece le oferă un sentiment de apartenenţă sau competenţă pe care nu îl găsesc în altă parte”.

Contextul utilizării ecranelor

Modul în care sunt utilizate ecranele contează tot atât de mult ca şi cât de mult sunt folosite.

„Jocul sau vizionarea împreună face o mare diferenţă. Este ca diferenţa dintre a lua cina singur şi a lua cina cu familia. Este acelaşi lucru, dar experienţa este diferită”, a explicat Noetel.

Când părinţii sunt prezenţi, ei pot ajuta copiii să proceseze ceea ce văd şi să adopte comportamente sănătoase. Vasconcellos subliniază că aceste momente petrecute împreună pot deveni, de asemenea, oportunităţi de conectare şi o modalitate de a preda gestionarea emoţiilor, gândirea critică şi cum să navigheze interacţiunile online.

„Cel mai important lucru este ca timpul petrecut în faţa ecranelor să devină o experienţă comună şi de susţinere, mai degrabă decât ceva la care copiii apelează singuri, mai ales atunci când se simt vulnerabili emoţional”, a adăugat ea.

Semnale de avertizare

„Dacă copilul dumneavoastră petrece din ce în ce mai mult timp în faţa ecranelor, verificaţi-l emoţional. Utilizarea excesivă a ecranelor poate fi modul său de a spune: «mă chinuiesc»”, a recomandat Noetel.

Unele comportamente - cum ar fi dificultatea de a sta nemişcat sau cearta cu fraţii - sunt uşor de observat. Cu toate acestea, el i-a sfătuit pe părinţi să fie atenţi şi la semnale de avertizare mai subtile, cum ar fi anxietatea sau sentimentele de inadecvare.

„Aceste probleme mai subtile pot fi la fel de îngrijorătoare.”, a precizat Noetel.

Este deosebit de important să observaţi momentele în care timpul petrecut în faţa ecranelor schimbă programul - trecând de la divertisment la renunţarea la alte activităţi, ca de exemplu, antrenamentele sportive. Ar putea dori să-şi petreacă timpul jucând online sau vizionând pe YouTube în loc să participe la evenimente sociale.

Dacă un copil foloseşte ecranele pentru a face faţă unei situaţii, reducerea timpului petrecut în faţa ecranelor poate să nu fie eficientă, deoarece nu abordează cauza principală a problemei.

„Este ca şi cum ai trata o febră fără a identifica infecţia subiacentă”, explică Vasconcellos. „Dacă un copil îşi pierde instrumentul de adaptare, dar nu primeşte sprijin emoţional pentru a-l înlocui, se poate simţi şi mai pierdut sau copleşit.” „Acest lucru poate agrava simptome precum anxietatea, hiperactivitatea sau stima de sine scăzută.”, a precizat ea.

Aceasta a adaugat că atunci când copiii folosesc ecranele, cel mai adesea au nevoie de sprijin emoţional. Părinţii trebuie să-i ajute pe copii să-şi identifice şi să-şi proceseze sentimentele, să-şi înţeleagă emoţiile şi să-i îndrume către strategii de adaptare mai sănătoase.
Aceste strategii pot fi la fel de simple ca a acorda atenţie emoţiilor lor, a respira profund, sau a practica exerciţii fizice.

Cele mai bune practici pentru a petrece timp în faţa ecranelor

Potrivit autorilor, limitarea timpului petrecut în faţa ecranelor nu este suficientă.

„Orientările actuale se rezumă la a le spune părinţilor să limiteze consumul de alimente fără să le explice faptul că chipsurile de cartofi sunt diferite de morcovi”, a subliniat Noetel.

Potrivit lui Vasconcellos, „orientările ar trebui să sublinieze importanţa calităţii conţinutului şi a mediului social în ceea ce priveşte utilizarea ecranelor”.

Noetel recomandă un cadru mai nuanţat:

– Cod verde: programe educaţionale sau vizionare împreună cu părinţii
– Cod portocaliu: televiziune sau filme
– Cod roşu: jocuri şi reţele sociale

Codul verde include timpul petrecut în faţa ecranelor la care copiii „ar putea avea acces aproape nelimitat, cum ar fi timpul petrecut cu bunica şi utilizarea aplicaţiilor care predau direct fonetică”, a spus el. Cod galben include ceea ce vrem să limităm, dar care poate fi vizionat puţin în fiecare zi.

Dl. Noetel compară utilizarea ecranelor de „cod roşu” cu recompensele, „lucruri pe care le poţi oferi doar o dată sau de două ori pe săptămână sau în ocazii speciale”. Pentru copiii sub 10 ani, jocurile video ar trebui să fie ca îngheţata - este bine să petreci timp în faţa ecranelor din când în când, dar nu în fiecare seară.

Părinţii ar trebui să acorde prioritate conţinutului de calitate care promovează o dezvoltare sănătoasă. Printre exemplele de conţinut de calitate care promovează dezvoltarea, Vasconcellos a menţionat programe educaţionale care îi învaţă pe copii cum să îşi gestioneze emoţiile, aplicaţii care recompensează munca în echipă şi strategia şi aplicaţii creative, cum ar fi cele care îţi permit să desenezi sau să cânţi.

Însă interacţiunea digitală nu înlocuieşte relaţiile din lumea reală, a subliniat ea. Relaţiile offline rămân esenţiale.

„Abilităţile sociale şi emoţionale nu sunt inerente; ele se dezvoltă”, a explicat Kersting, subliniind faptul că copiii dobândesc aceste abilităţi prin interacţiuni din lumea reală.

„Habitatul natural al unui copil este locul de joacă – să fie afară cu alţi copii, să i se ia mingea. Aşa învaţă să gestioneze adversitatea şi să îşi dezvolte inteligenţa emoţională.”

Scopul nu este eliminarea ecranelor, ci utilizarea lor cu înţelepciune, asigurându-ne în acelaşi timp că cei mici primesc sprijinul emoţional şi experienţele din viaţa reală de care au nevoie pentru a se dezvolta.

Sursa: Epoch Times Franţa