UEFA Nations League. Naţionala României, o nouă evoluţie sub aşteptări în partida cu Norvegia [video]
Naţionala de fotbal a României a înregistrat un nou rezultat dezamăgitor, duminică seara, pe Ullevaal Stadion din Oslo, în Grupa 1 a Ligii B din Liga Naţiunilor.
După ce anterior acestui meci tricolorii ratase calificarea la Campionatul European în urma eşecului cu scorul de 2-1 în faţa echipei similare a Islandei, joi seara, la Reykjavik, elevii selecţionerului Mirel Rădoi au comis-o din nou.
S-au înclinat de această dată în faţa unei alte ţări nordice, Norvegia, cu scorul de 4-0 (2-0). România a fost învinsă fără drept de apel norvegieni, într-un meci în care scorul putea fi şi mai mare.
Erling Braut Haaland a fost omul meciului după ce din gheata acestuia au fost marcate trei goluri (minutele 13, 64 şi 74), Alexander Soerloth fiind al patrulea marcator (39).
"Este o umilinţă. Nu ştiu ce scuze am mai putea găsi. Sincer, mă gândesc doar la o limitare de scor cu Austria. Din punct de vedere mental am eşuat. Nu am prea multe mari speranţe pentru meciul cu Austria. Am arătat ca juniorii Norvegiei. O ţară întreagă a suferit o umilinţă", a declarat Mirel Radoi potrivit celor de la PROX.
Cu această victorie, Norvegia (şase puncte) a trecut în faţa României (patru puncte) în clasamentul grupei.
România, care înaintea partidei era liderul grupei, va juca următorul meci pe 14 octombrie, la Ploieşti, cu Austria.
Au evoluat echipele:
Norvegia: 1. Rune Jarstein - 14. Omar Elabdellaoui (căpitan; 16. Jonas Svensson, 79), 6. Stefan Strandberg, 3. Kristoffer Ajer, 2. Birger Meling - 10. Martin Oedegaard (17. Martin Linnes, 70), 15. Sander Berge, 21. Mathias Normann (18. Fredrik Midtsjoe, 70), 11. Mohamed Elyounoussi (20. Jens Petter Hauge, 85) - 23. Erling Braut Haaland (7. Joshua King, 79), 9. Alexander Soerloth. Selecţioner: Lars Lagerbaeck.
Rezerve neutilizate: 12. Andre Hansen, 13. Sondre Rossbach - 4. Leo Oestigard, 5. Sigurd Rosted, 8. Patrick Berg, 19. Markus Henriksen, 22. Morten Thorsby.
România: 12. Ciprian Tătăruşanu (căpitan) - 6. Cristian Manea, 15. Andrei Burcă, 3. Alin Toşca, 11. Nicuşor Bancu - 8. Alexandru Cicâldău (23. Nicolae Stanciu, 75), 2. Alexandru Creţu (10. Alexandru Maxim, 75), 18. Răzvan Marin - 14. Ianis Hagi (20. Alexandru Mitriţă, 63), 9. George Puşcaş (13. Claudiu Keşeru, 64), 19. Gabriel Iancu (7. Denis Alibec, 90+1). Selecţioner: Mirel Rădoi.
Rezerve neutilizate: 1. Florin Niţă, 16. David Lazar - 4. Sergiu Hanca, 5. Mihai Bălaşa, 17. Ciprian Deac, 21. Dragoş Grigore, 22, Mario Camora.
Arbitru: Ivan Kruzliak; arbitri asistenţi: Tomas Somolani, Branislav Hancko; al patrulea oficial: Filip Glova (toţi din Slovacia)
Delegat UEFA: Oleg Harlamov (Estonia), observator UEFA pentru arbitri: Jouni Hyytiae (Finlanda)
Cartonaşe galbene: Elabdellaoui (60), Bancu (84).