Ucraina se aprinde din nou

O organizaţie europeană care monitorizează implementarea păcii în estul Ucrainei a avertizat în ceea ce priveşte deteriorarea semnificativă a situaţiei securităţii din regiune.
Observatori OSCE în estul Ucrainei. (Getty Images)
Andrei Popescu
20.12.2017

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a susţinut într-o declaraţie publicată marţi că a înregistrat 16.000 de încălcări ale acordului de încetare a focului în perioada 11-17 decembrie, o creştere de 35% comparativ cu săptămâna anterioară.

“Observăm cu îngrijorare deteriorarea semnificativă a situaţiei, iar încălcările regimului de încetare a focului ajung la niveluri care nu au mai fost înregistrate din luna februarie a acestui an”, a declarat observatorul şef Ertugrul Apakan.

Acordul de încetare a focului a fost implementat cu scopul de a soluţiona conflictul care a izbucnit în estul Ucrainei în 2014 între forţele separatiste susţinute de Rusia şi armata ucraineană.

În martie 2014, Rusia a anexat ilegal peninsula ucraineană Crimeea, iar o lună mai târziu a izbucnit conflictul armat din estul Ucrainei, cunoscut sub numele de Donbas. Criza ucraineană a provocat până acum moartea a peste 10.000 de persoane şi strămutarea a peste un milion de oameni, potrivit datelor oferite de ONU.

Separatiştii pro-ruşi au transformat cele două regiuni estice Doneţk şi Lugansk în republici autoproclamate.

Apakan a afirmat că în cea mai recentă amplificare a conflictului s-a înregistrat o tendinţă “în care respectarea acordului de încetare a focului de către părţile implicate în conflict a fost urmată de creşterea constantă a nivelului de violenţă, culminând cu lupte dure”.

Între timp, câteva agenţii umanitare au lansat avertismente cu privire la situaţia umanitară din Donbas.

Situaţia s-a deteriorat după un atac ce a avut loc luni în satul Novoluhanske, care a afectat aproximativ 2.000 de locuitori, potrivit ONU. Cel puţin 8 civili au fost răniţi şi peste 50 de clădiri au fost afectate în bombardamentele de luni.

Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului a scris pe Twitter că rezidenţii au fugit din zonă, în ciuda condiţiilor atmosferice foarte reci.

Armata ucraineană a acuzat forţele separatiste de atacarea satului cu mai multe rachete, folosind sisteme de rachete cu lansări multiple.

Totuşi, separatiştii au negat atacul din Novoluhanske, afirmând că armata ucraineană a tras asupra satului pentru a justifica agresiunea asupra zonelor rezidenţiale controlate de forţele pro-Rusia. De asemenea, separatiştii au mai declarat că atacurile din partea ucraineană aproape s-au dublat în ultimele peste 24 de ore.

Kievul şi aliaţii săi occidentali acuză Moscova de implicare în conflictul est-ucrainean, însă Kremlinul a negat acuzaţia.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor