Instanţă olandeză îngheaţă activele operatorului TurkStream din cauza confiscărilor din Crimeea

Gazoductul South Stream (ANDREJ ISAKOVIC / AFP / Getty Images)
Redacţia
08.12.2025
Gazoductul South Stream (ANDREJ ISAKOVIC / AFP / Getty Images)
Redacţia
08.12.2025

O instanţă din Olanda a îngheţat activele operatorului TurkStream, South Stream Transport, în cadrul unei acţiuni intentate de companii ucrainene pentru recuperarea pierderilor rezultate în urma anexării Crimeei de către Rusia în 2014, a relatat luni ziarul Vedomosti, potrivit The Moscow Times.

DTEK Krymenergo, o companie energetică deţinută de miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov, a cerut despăgubiri în mai multe instanţe internaţionale după ce autorităţile ruse i-au confiscat activele din Crimeea.

În noiembrie 2023, o instanţă arbitrală de la Haga a ordonat Rusiei să plătească DTEK 208 milioane USD, plus dobânzi şi cheltuieli juridice. Rusia a contestat hotărârea, iar cazul se află încă pe rolul unei instanţe de apel olandeze.

Potrivit Vedomosti, Tribunalul Districtual din Amsterdam a dispus în iulie sechestrarea activelor South Stream Transport, ca parte a eforturilor DTEK de a pune în aplicare decizia de compensare. Valoarea activelor îngheţate nu a fost dezvăluită.

DTEK a solicitat îngheţarea acestora pe motiv că interesele South Stream Transport ar fi strâns legate de cele ale Gazprom, care deţine pachetul majoritar la operatorul conductei. South Stream Transport a contestat decizia în august, susţinând că operează independent de statul rus, notează Vedomosti.

South Stream Transport a fost creată iniţial pentru a construi gazoductul South Stream pe sub Marea Neagră, un proiect abandonat după anexarea Crimeei de către Rusia în 2014. Compania s-a reorientat apoi către construcţia conductei TurkStream, finalizată în 2020.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor