Turcia găzduieşte discuţii ruso-americane privind misiunile diplomatice ale celor două puteri. Pacea în Ucraina nu e în agendă

Rusia şi Statele Unite vor purta joi discuţii în Turcia cu privire la normalizarea activităţii misiunilor lor diplomatice, după ce războiul din Ucraina a declanşat cea mai mare confruntare între Moscova şi Occident de la apogeul Războiului Rece.
Potrivit unei ştiri Reuters, discuţiile de la Istanbul vor fi conduse de noul ambasador al Rusiei la Washington, Alexandr Darciev, şi de adjunctul asistentului secretarului de stat, Sonata Coulter, a declarat ministrul rus de Externe.
Potrivit Moscovei şi Washingtonului, obiectivul principal este restabilirea activităţii misiunilor diplomatice după ani de dispute, afirmaţii reciproce de intimidare şi chiar îngheţarea proprietăţii diplomatice, care au complicat relaţiile dintre cele două puteri nucleare.
„Ucraina nu este, absolut nu este pe ordinea de zi. Aceste discuţii se concentrează exclusiv asupra operaţiunilor ambasadei noastre, nu asupra normalizării unei relaţii bilaterale în general, ceea ce se poate întâmpla, după cum am remarcat, doar atunci când va exista pace între Rusia şi Ucraina”, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Tammy Bruce.
Atât Moscova, cât şi Washingtonul s-au plâns în ultimii ani de dificultăţile de a obţine acreditări pentru diplomaţii lor, ceea ce face extrem de dificilă funcţionarea ambasadelor lor.
Rusia a declarat că până şi plata diplomaţilor a devenit dificilă din cauza limitelor impuse de Occident, în timp ce diplomaţii americani spun că mişcările lor sunt restricţionate în Rusia. Ambele părţi s-au plâns de intimidare.
Printre probleme se numără proprietăţile diplomatice.
Washingtonul a restricţionat şase proprietăţi ruseşti, inclusiv proprietatea Killenworth din Long Island, „dacha” Pioneer Point din Maryland, consulatele ruseşti din San Francisco şi Seattle şi misiunile comerciale din Washington şi New York.