Timişorenii protestează pe 4 aprilie împotriva exploatării gazelor de şist

Epoch Times România
01.04.2013

De Ziua Naţională împotriva exploatării gazelor de şist prin fracturare hidraulică, din 4 aprilie, în peste 20 de oraşe din ţară vor avea loc mai multe proteste şi manifestaţii împotriva explorării/exploatării gazelor de şist prin fracturare hidraulică, scrie Adevărul.

Mitingul de la Timişoara va avea loc, în Piaţa Unirii. începând cu ora 17.30.

Protestatarii vor cere anularea hotărârilor de guvern prin care s-au aprobat acordurile de explorare, dezvoltare si exploatare emise pentru mai multe companii, printre care Chevron, East West Petroleum şi Clara Petroleum, în Dobrogea, Vaslui, respectiv judeţele Bihor, Arad şi Timiş.

Se vor depune petiţii la Prefecturi, ca procedură prealabilă pentru anularea hotărârilor de Guvern. De asemenea, se va cere interzicerea prin lege a metodei fracturării hdraulice şi realizarea studiului de impact şi asupra mediului.

„Ne opunem oricărei ingerinţe din partea corporaţiilor în scrierea legislaţiei româneşti, în dauna interesului cetăţeanului. Denunţăm corupţia la nivel înalt care serveşte interese anticetăţeneşti. Luptăm pentru dreptul la un mediu sănătos, pentru dreptul la viaţă şi sănătate, pentru dreptul la o corectă informare a cetăţenilor”, se arată în comunicatul organizatorilor.

Toate protestele sunt coordonate unitar la nivel naţional şi organizate de echipe locale de voluntari, cu implicarea a peste 80 de ONG-uri (70 de ONG-uri din Coaliţia pentru Mediu, Asociaţia România Fără Ei, Asociaţia România Vie şi alte ONG-uri ori grupuri informale locale).

În mai multe ţări europene precum Bulgaria, Franţa, Germania, Irlanda dar şi state din SUA, inclusiv New York, metoda a fost interzisă sau suspendată până la efectuarea unor studii clare privind impactul asupra mediului.

Deşi fracturarea hidraulică este o metodă foarte poluantă şi nu există încă o lege clară care să reglementeze resursele neconvenţionale precum gazele de şist, Guvernul a dat până în prezent mai multe hotărâri de guvern pentru a aproba acorduri de explorare şi exploatare pentru mai multe companii străine în Dobrogea, vestul ţării şi Vaslui.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor