Dezbatere despre gazele de şist, la Parlament
Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) va organiza luni, de la ora 12.00, la Palatul Parlamentului, dezbaterea “Problematica exploatării gazelor de şist din perspectiva siguranţei naţionale”, au anunţat reprezentanţii asociaţiei.
Printre subiectele propuse spre dezbatere se vor afla modalitatea tehnică de exploatare a gazelor de şist, care sunt avantajele acestui proiect, care este impactul asupra mediului şi dacă exploatarea gazelor de şist în România poate asigura independenţa faţă de Rusia, principalul furnizor.
De asemenea, în cadrul dezbaterii se va mai discuta despre abordarea diferenţiată a acestei probleme de către alte state şi vor fi prezentate puncte de vedere pe marginea proiectului legislativ aflat spre avizare la Comisia pentru Administraţie Publică, Amenajarea Teritoriului şi Echilibru Ecologic.
La discuţii vor fi prezenţi reprezentanţi ai ministerelor abilitate, specialişti din domeniu, parlamentari şi organizaţii nonguvernamentale.