Ce implicaţii poate avea exploatarea gazelor de şist în România

“Apa utilizată în fracţionare, chimizată, va fi dificil de gestionat şi de recuperat subsecvent operaţiunilor din sonde: o parte rămâne în subteran, iar o alta revine la suprafaţă, însă uzată. Tototdată, există temerea justificată de poluare a acviferelor de adâncime sau chiar a pânzei freatice”, spune profesorul Vlad Codrea, expert în geologie şi paleontologie, de la Universitatea “Babeş Bolyai” din Cluj Napoca, într-un interviu pentru Epoch Times. Codrea mai atrage atenţia că gazele astfel extrase nu vor costa considerabil mai puţin în raport cu cele convenţionale, că redevenţele sunt mai mult simbolice, iar producţia şi valorificarea gazelor neconvenţionale vor reveni unor companii străine.

Ce riscuri pentru mediu şi pentru om implică procedura de fracţionare hidraulică?

Principalul risc al extracţiei prin fracţionare hidraulică constă în deturnarea de la finalităţile economice sau sociale deja consacrate pentru anumite regiuni, a unor mari cantităţi de apă în scop tehnologic, ce urmează a fi colectată fie din acviferele subterane, fie din reţeaua hidrografică, în condiţiile în care multe dintre zonele vizate sunt deja deficitare în apa stringent necesară pentru agricultură sau necesarul de zi cu zi al colectivităţilor.

Apa utilizată în fracţionare, chimizată, va fi dificil de gestionat şi de recuperat subsecvent operaţiunilor din sonde: o parte rămâne în subteran, iar o altă revine la suprafaţă, însă uzată. Tototdată, există temerea justificată de poluare a acviferelor de adâncime sau chiar a pânzei freatice, care se poate produce în urma cimentărilor lipsite de etanşeitate ale coloanelor de tubaj din sonde. Un alt factor impredictibil îl constituie posibila prezenţă a unor falii sau alte varii plane de minimă rezistenţă, care nu pot fi sau pot fi dificil de evidenţiat în profilele de investigaţie seismică.

Un alt factor care are implicaţii asupra mediului este suprafaţa mare necesară organizării fiecărei locaţii de sondă în parte (careul sondei), intervenţiile repetate extrem de des în sondă pentru ameliorarea caracteristicilor colectorului, respectiv densitatea sporită a reţelei de sonde din câmpurile de extracţie a gazelor de şist, mult mai mare în comparaţie cu sondele de extracţie pentru gazul convenţional.

În fine, apar şi unele consecinţe seismice, care însă nu trebuie, în opinia mea, dramatizate, ele putând avea efecte strict locale şi de anvergură modestă. Asocierea marilor cutremure cu operaţiile din sonde, nu este realistă: marile seisme au cu totul alte cauze. Asta nu înseamnă însă că pentru anumite colectivităţi umane nu poate apărea un disconfort derivat din aceste operaţiuni, de tipul arătat.

Este sustenabilă investiţia în gaze de şist? Nu sunt costurile mult prea mari, gazul e prea ieftin (şi deja e un lobby puternic pentru scumpire), epuizarea unor astfel de zăcăminte e accelerată iar potenţialul zăcămintelor supraevaluat? Am putea asista după bula imobiliară la o bulă a investiţiilor în exploatarea gazului de şist?

Încep prin a vă spune că orice resursă energetică naturală disponibilă merită a fi exploatată, în condiţii de rentabilitate economică. Iar rentabilitatea în definitiv, este specifică fiecărei epoci în parte: ceea ce astăzi nu este rentabil, poate deveni într-un anumit viitor şi context. Nu am date despre cuantumul unor rezerve de gaze de şist în România, aşa că nu am cum să conturez o sustenabilitate a investiţiilor. Ce pot să vă subliniez este că niciun document văzut de mine până acum nu specifică concret preţurile de vânzare estimate pentru gazele potenţial extrase. Se poate însă presupune că rentabilitate ar exista, fiindcă nicio companie nu investeşte fără a spera într-un profit. Nu înseamnă însă nicidecum că gazele astfel extrase vor costa considerabil mai puţin în raport cu cele convenţionale, aşa cum experienţa preţurilor din România o arată (a se vedea preţurile benzinei, motorinei, al gazelor pentru populaţie şi industrie). Aşa cum aceeaşi experienţă dovedeşte că redevenţele sunt mai mult simbolice, pentru a ma exprima eufemistic. În fine, nu înseamnă nici măcar că se vor crea locuri de muncă la anvergura din SUA, pentru cei care speră în aşa ceva.

Poate exploatarea gazelor de şist să asigure cu adevărat independenţa energetică a României?

Depinde ce înţelegem prin independenţă. Independenţă în viziunea mea ar fi însemnat să extragem noi înşine gazele (suportând desigur, costurile) şi să decidem suveran cât, când, la ce şi cu ce preţ le folosim. Dacă este să discutăm o decuplare – parţială, fiindcă totală este dificil de presupus – de Rusia, atunci da, o putem face. Rusia a practicat şi practică vs. România preţuri ostentativ oneroase la gazele convenţionale. Iar noi le plătim, pentru că nu prea avem încotro... Dar producţia şi, implicit, valorificarea gazelor neconvenţionale despre care discutăm, vor reveni unor companii altele decât cele naţionale, aşa că deciziile nu vor fi ale Statului Român. „Independenţa energetică a ţării” este mai degrabă o sintagmă plăcută auzului celor deja prea anesteziaţi pentru a mai discerne adevărul prezent.

Nu înseamnă însă că gazele astfel extrase vor costa considerabil mai puţin în raport cu cele convenţionale, aşa cum experienţa preţurilor din România o arată (a se vedea preţurile benzinei, motorinei, al gazelor pentru populaţie şi industrie). Redevenţele sunt mai mult simbolice şi nici măcar nu se vor crea locuri de muncă la anvergura din SUA, pentru cei care speră în aşa ceva.

Încearcă Rusia prin încurajarea protestelor împotriva gazelor de şist din România, prin firme de lobby, să oprească dezvoltarea unei alternative la gazul rusesc – aşa cum avertizează o parte a presei?

Este posibil, dar nu cunosc detalii. Pe mine personal nu m-a contactat nimeni dintr-o astfel de direcţie. Cu siguranţă există interese, însă şi de o parte, şi de alta. Nu ştiu în ce măsură Rusia – prin organizaţii de lobby - se găseşte în spatele manifestaţiilor publice contra gazelor de şist, tot ce am auzit pe marginea unui astfel de subiect provine din media, aşadar sunt circumspect. Ceea ce ştiu însă cert se referă la unele conclavuri reunite în locaţii rafinat alese, organizate pentru partizanii pro-extracţie. Şi mai ştiu totodată că la forurile europene, problematica extracţiei a fost prezentată doar de o singură parte, care a reprezentat poziţia românească, fară a se fi făcut auzită acolo vreo şoaptă contrară. Audiatur et altera pars (Trebuie ascultată, audiată, şi cealaltă parte).

Cum se explică faptul că şi în Polonia au loc proteste împotriva exploatării gazelor de şist?

Înseamnă că până şi un segment al societăţii poloneze - altminteri traumatizată de experienţele sovietizante din trecut, generatoare de adânci şi justificate resentimente -, a început să înţeleagă că există şi riscuri, şi potenţiale efecte nefaste, nu doar avantaje în ecuaţia dată.

Pe de altă parte, mă tem că deşi noi, românii, suntem membri ai Uniunii Europene, să nu asistăm la o exploatare cu două viteze. Adică, cu foarte multă grijă într-o parte şi ceva mai rapidă şi mai superficială prin părţile noastre.

Dar în România, cum pot fi organizate licitaţii pentru explorarea de zăcăminte de gaze de şist în lipsa unei legislaţii în domeniu?

Se pot face, dar cu rezultatele care se văd deja! Poate ca un dram în plus de onestitate nu ar strica nimănui în ţara asta, îndeosebi celor cu putere de decizie. Fiindcă dacă se doreşte, o legislaţie specifică poate fi conturată într-un timp rezonabil, însă doar de către cei care stăpânesc ştiinţa domeniului.

Profesor dr. Vlad Codrea este expert în geologie şi paleontologie, de la Universitatea “Babeş Bolyai” din Cluj Napoca.