Academia Română fracturată de discuţiile despre gazele de şist

”Să vină americanii” era visul românilor care au crezut în steaua de justiţiar planetar al marelui prieten de peste ocean, pe care l-au aşteptat, în zadar, să ne scape de cizma sovietică ca de o glumă proastă a istoriei.

Iată că americanii au venit, poate nu cei pe care-i aşteptau părinţii noştri, poate mult prea târziu. În orice caz au venit cu veşti proaste după ei: compania Chevron, (fostă Texaco), care a semănat nenumărate dezastre ecologice (cu efect nefast asupra vieţii umane inclusiv) în multe părţi ale lumii. Este cunoscut, de exemplu, dezastrul lăsat de Chevron după mai mulţi ani de exploatare petrolieră în paradisul ecuatorial, clasificat drept cel mai mare dezastru petrolier din lume. Solul a fost poluat, apa otrăvită, mii de hectare din minunata pădure amazoniană distruse. De asemenea, s-a produs o epidemie în masă de cancere, mutaţii din naştere şi alte boli cauzate de intoxicarea petrolieră.

Ieri, 14 martie, în cadrul unei dezbateri în Aula Academiei, Chevron a vrut să se legitimeze pe sine şi să îşi crediteze scopurile îndoielnice prin intermediul celui mai înalt forum de cercetare din România- Academia Română. Tot ieri, Academia Română a primit o lecţie, din sală. Discursurile lungi, confecţionate special să cânte în strună exploatării gazelor de şist în România şi care se desfăşurau aparent netulburate spre un final previzibil în direcţia pro Chevron, cât şi atitudinea reprezentanţilor Chevron de a eluda riscurile implicate de o întreprindere de o asemenea anvergură, au fost deturnate de voci critice ale unei alte opinii.

Vorbitorii- Acad. Ionel Haiduc, Preşedintele Academiei Române (Cuvântul de salut), Acad. Cristian Hera, Vicepreşedinte al Academiei (Cuvântul de deschidere şi moderare), Dr. Gavin Lewis, Chevron Corporation (Gazul natural în argilele gazeifere: factorii unei explorări de succes), prof. Thomas Murphy, Universitatea Pennsylvania (Gazul natural din argile gazeifere: evoluţia tehnologică, reglementări şi cunoaşterea geologiei), Acad. Mircea Săndulescu (Cadrul geologic-structural general al Forlandului Carpaţilor Orientali şi problema gazelor de şist), Prof. Nicolae Anastasiu (Litofaciesul şi organofaciesul argilelor gazeifere din Carpaţii Orientali şi Forlandul lor- o analiză comparativă)- au avut abordări aproape exclusiv tehnice, atingând doar pasager problema cheie - cea a riscurilor pe care exploatarea gazelor de şist prin fracturare hidraulică le implică.

Titlul evenimentului numit dezbatere ştiinţifică şi intitulat- Stadiul cunoaşterii prospectării şi valorificarii gazelor de şist- prezuma că participanţii de abia iau contact cu domeniul. Dar demersul academicienilor, voit tehnic, ne-nuanţat şi prea-plecat în faţa ”contropitorului” corporatist străin a declanşat o reacţie - câţiva participanţi intervenind cu observaţii pertinente, au cerut discutarea mai pe larg a riscurilor, pentru a răspunde în acest fel întrebările adresate în formă scrisă din sală.

Răspunsurile în acest sens ale reprezentantului Chevron şi cel al profesorului american de la Universitatea din Pennsylvania au fost laconice şi nesatifăcătoare. Avem metode moderne să fractăm hidraulic fără riscuri ecologice, au spus ei. Dar, întrebaţi din public de ce n-au rezolvat această problemă la ei în ţară (s-a folosit cunoscutul exemplu al dezastrelor ecologice din Pennsylvania, conform documentarului lui Lech Kowalski, ARTE TV), aceştia au ocolit un răspuns direct.

Nu mai puţin satisfăcător s-a dovedit răspunsul profesorului Săndulescu - există riscuri, dar nu atât de mari şi atât de dese pe cât le fac cei de la organizaţiile neguvernamentale, şi că dacă există riscul prăbuşirii cu avionul ar trebui să nu mai mergem cu avionul?

Nivelul răspunsurilor primite de adresanţii întrebărilor incomode fiind nemulţumitor, aceştia au mai încercat, reformulând şi aducând date şi din tabăra care se opun exploatării gazelor de şist.

Puşi în faţa unei situaţii care părea să scape de sub controlul absolut al unui adevăr unic şi irefutabil deţinut de domniile lor, academicienii au pus la îndoială dorinţa de adevăr şi cunoaştere a adresanţilor, deşi problemele aduse în discuţie, în maniera cea mai politicoasă şi decentă, vizau însăşi siguranţa vieţii şi a mediului din zonele potenţial exploatabile.

Neaşteptat, iritat de turnura dialogală a evenimentului, preşedintele Haiduc a părăsit sala. Rămas să ”salveze” (în ochii Chevron) şi să modereze mai departe, Vicepreşedintele Cristian Hera a adoptat deodată comportamentul democratic, invitând la microfon, spre finalul evenimentului, pe câţiva dintre participanţii care interveniseră anterior.

Primul vorbitor a fost Ionuţ Ţuţu, care, ca bârlădean, şi-a arătat îngrijorarea cu privire la riscurile de poluare a apei şi a asigurat audienţa că ”Bârladul nu se lasă”. El a adus argumente de natură economică şi sociologică prin care se ilustrează imposibilitatea continuării vieţii în zona afectată de posibila exploatare. Nivelul de sărăcie este atât de mare în judeţul Vaslui încât, în ipoteza unei poluări masive a apelor freatice, localnicii vor fi în imposibilitatea de a-şi procura apa potabilă zilnică. Ionuţ a avut un discurs diplomatic, fără a ataca compania Chevron şi ”gratulând” Academia cu doar un procent de 55% orientare pro Chevron.

Puşi în faţa unei situaţii care părea să scape de sub controlul absolut al unui adevăr unic şi irefutabil deţinut de domniile lor, academicienii au pus la îndoială dorinţa de adevăr şi cunoaştere a adresanţilor, deşi problemele aduse în discuţie, în maniera cea mai politicoasă şi decentă, vizau însăşi siguranţa vieţii şi a mediului din zonele potenţial exploatabile.

Un alt vorbitor şi-a exprimat o serie de îngrijorări legitime legate de potenţialul impact ecologic catastrofal al explorării. El a exemplificat prin cazurile din Pennsylvania şi Polonia, aşa cum au fost reflectate în documentarul lui Lech Kowalski difuzat pe ARTE (La malediction du gaz de schiste). A mai amintit de faptul că în SUA, profesori renumiţi, abordaţi de producători de filme documentare, încep să-şi re-evalueze analizele ştiinţifice şi economice cu privire la impactul exploatării gazelor naturale. Ei încep serios să ia în calcul alte modalităţi de obţinere a energiei, cum ar fi resursele regenerabile eoliene, solare şi ale apei.

În final, inginer Marina Ştefan a indicat 3 puncte care contrazic flagrant discursurile referenţilor academici. În primul rând, aşa zisa fracturare ecologică nu poate fi controlată în realitate sub aspectul difuzării în apele freatice a substanţelor antrenate la retur. În ceea ce priveşte condiţiile cercetării ştiinţifice pentru care întreaga Academie a pledat pătimaş, aceasta se desfăşoară nu prin contract de Research and Development ci printr-un contract comercial de concesionare ce cuprinde explorarea şi exploatarea cu clauze încă secretizate. De asemenea, privitoare la impactul despre care referenţii l-au eludat cu bună ştiinţă, Mariana Ştefănescu a arătat că, în SUA, studiile finale pentru impact asupra sănătăţii vor fi terminate în 2014.

După strângerea ultimelor ecouri din Aula Academiei, vicepreşedintele Cristian Hera a fost reţinut de grupul vorbitorilor non Chevron. Dl Hera a părut că acceptă dialogul neoficial, obiectând doar că intervenţiile ar trebui să aibă o formă mai academică, argumentând că şi în epoca de aur dânsul a fost campion al democraţiei îndrăznind să i se opună chiar şi lui Ceauşescu, în subtext înţelegându-se, de fapt, rolul îndelungat deţinut de domnul Hera în cadrul Academiei.

Dealtfel, şefa de cabinet a lui Cristian Hera, a aruncat o frază sibilinică dar revelatoare care încapsulează starea curentă a Academiei Române: ”să nu vă închipuiţi că se va schimba ceva”.

Cu alte cuvinte să nu ne închipuim că cineva din exterior, chiar bine intenţionat şi dedicat unor cauze drepte, ar putea mişca ceva din sistemul rămas anchilozat al ”deţinătorilor” de adevăr ştiinţific din România. Dar nu poate fi trecută cu vederea atitudinea venerabililor reprezentanţi ai ştiinţei academice, vădit miscată în faţa ”cotropitorilor” ecologici străini. Nu ştim prin ce mijloace i-au convins aceştia pe distinşii profesori ai Academiei Române, dar, cu siguranţă, poziţia slugarnică a "cremei" cercetării ştiinţifice române în faţa unei corporaţii cu antecedente grave în materie de catastrofe ecologice şi umane, nu ne face cinste.

În acest sens visul american poate fi cu totul altceva de ceea ce visăm noi pentru copiii noştri, într-un viitor posibil.

******

Nota redacţiei: acest articol este subiectul unei replici din partea Prof. univ. dr. Nicolae Anastasiu, publicată de Epoch Times pe 21 martie.