Statele Unite sunt pregătite să sancţioneze Ucraina
alte articole
Senatorii americani au anunţat miercuri că sunt pregătiţi să aplice o serie de sancţiuni Ucrainei, precum refuzul de a acorda vize persoanelor responsabile de represiunea manifestaţiilor anti-guvernamentale şi pro-europene din Kiev, sau renegocierea contractelor cu FMI, notează Mediafax.
”Nu rămânem surzi la apelurile acelor persoane curajoase care manifestează, ghidate de dorinţa şi speranţa lor de libertate”, a susţinut Robert Menendez, preşedintele Comitetului de Afaceri Externe din Senat.
Mesajul trimis de reprezentaţii senatorilor americani a fost reafirmat miercuri şi de adjunctul secretarului de Stat american pentru Europa şi Eurasia, Victoria Nuland, care a afirmat că miercuri că ”toate mijloacele aflate la dispoziţia Guvernului” vor fi luate în considerare la aplicarea sancţiunilor.
Nuland, prezentă de două ori în Kiev de la începutul manifestaţiilor, a denunţat actele de violenţă împotriva fostului ministru de interne, Iuri Luţenko, care a fost grav bătut de forţele de ordine în timpul unei manifestaţii, precum şi ”toate celelalte acte criminale”.
Primele posibile sancţiuni pentru Ucraina vor putea veni din partea Fondului Monetar Internaţional. Preşedintele Ianukovici a fost apelat de Nuland să reînceapă negocierile cu FMI după ce acesta a contractat un împrumut în valoare de 15 miliarde dolari din partea Rusiei.
Presiunile asupra puterii de la Kiev au venit şi din partea liderului opoziţiei Vitali Kliciko. Luni, aceştia avertizau că vor bloca lucrările Radei Supreme dacă premierul Mikola Azarov refuză să îşi dea demisia împreună cu guvernul pe care-l conduce.
Totuşi, abuzurile comise de guvernul de la Kiev vor fi probabil sancţionate înaintea unei decizii a Departamentului de Stat, mai afirmă republicanul Menendez.
"Dacă administraţia preşedintelui Ianukovici va continua să acţioneze într-o astfel de manieră împotriva concetăţenilor săi, nu sunt sigur că vom putea aştepta până când Departamentul de Stat va adopta sancţiuni sau va revoca vize celor care au comis aceste acte", a declarat acesta
Odată cu prelungirea protestelor abuzurile conduse de administraţia Ianukovici devin din ce în ce mai accentuate. Marţi, atacurile violente împotriva jurnaliştilor, activiştilor, protestatarilor, politicienilor şi avocaţilor au fost completate şi de o persecuţie religioasă, Biserica Greco-Catolică din Ucraina, prezentă la manifestaţii, fiind ameninţată cu închiderea.
În urma acestor incidente, susţinătorii opoziţiei au acuzat guvernul Ianukovici că readuce ţara înapoi la perioada sovietică.