Spravieţuitor de la Colectiv, despre întâlnirea sa cu “talanul”: Atunci am înţeles cât de mare e goliciunea interioară a lui Iohannis
Adrian Albu, unul dintre supravieţuitorii de la Colectiv, a relatat, luni, pe pagina sa de Facebook, răceala cu care el şi alţi supravieţuitori ar fi fost trataţi de preşedintele Klaus Iohannis cu ocazia unei invitaţii ce le-a fost făcută la Cotroceni.
“Acela a fost momentul în care eu am înţeles cât de mare e goliciunea interioară a persoanei Iohannis. Ne-a ţinut să aşteptăm aproape 2 ore fără să-l intereseze câtuşi de puţin de condiţia noastră medicală, amăgindu-ne cu o întâlnire despre care au anunţat şi presa, apoi să ne ţină la o slujbă în biserica din Palatul Cotroceni încă o oră, ca mai apoi să spună mulţumesc şi să plece”, a precizat Adrian.
Potrivit acestuia, după aproximativ o oră şi jumătate de aşteptare, supravieţuitorii au fost duşi în biserica din interiorul curţii Palatului Cotroceni, unde a sosit la un moment dat şi Iohannis.
“Apoi apare un obiect mai mult tron decât scaun cărat de 2 SPP-işti care este pus în faţa tuturor cu spatele la noi şi Iohannis se aşează pe el”, a mai scris Adrian.
Conform lui Adrian, şeful statului nu a povestit absolut nimic cu invitaţii ci doar i-a salutat la sosirea şi la plecarea din biserică, cam la atât limitându-se interacţiunea lui Iohannis cu supravieţuitorii de la Colectiv în acel moment.
De asemenea, Adrian a relatat un moment din timpul slujbei, când Iohannis s-a ridicat brusc în picioare, fiind urmat de agenţii de protecţie şi de supravieţuitori:
“Majoritatea celor care eram acolo suferisem arsuri pe partea superioară a corpului, prin urmare transplanturile s-au făcut cu piele de pe picioare. Din cauza asta majoritatea avem cicatrici pe picioare pe suprafeţe destul de mari, efectul recoltării de piele fiind că o arsură de gradul 1. Majoritatea aveam pe sub pantaloni pansamente, iar statul în picioare (nu mersul) mai mult de 2-3 minute provoacă senzaţii de mâncărime care se transformă apoi în usturime şi apoi durere”.
Postarea lui Adrian Albu
Acum 10 ani am votat în primul tur cu Monica Macovei şi în turul 2, între Ponta şi Iohannis, mi-am anulat votul.
Acum 5 ani am votat în primul tur cu Dan Barna şi în turul 2, între Dăncilă şi Iohannis, mi-am anulat votul.
La fiecare documentar Recorder mă felicit pentru votul anulat de fiecare dată în turul 2.
Dar vreau să vă povestesc experienţa mea cu Iohannis. Spre deosebire de mulţi muritori de rând (printre care mă număr), eu chiar am avut ocazia să mă întâlnesc şi să dau mâna cu acest Zeus al politicii dâmboviţene. Cred că am mai povestit asta, dar merită repetat, că repetiţia e mama învăţăturii.
Era in iarna 2015-2016 când, împreună cu alţi supravieţuitori de la #colectiv, am fost invitat într-o dimineaţă la Cotroceni la o întâlnire cu Preşedintele. Invitaţia fusese făcută în numele soţiei. Cred că era o sâmbătă sau o duminică, nu îmi mai aduc bine aminte, cred că găsiţi în ştirile din perioada aia.
Între 8:30 şi 9:00 trebuia să fim la poarta de la Leu, la 8:30 eram acolo. N-am ajuns primul, mai erau 2-3 persoane care aşteptau în faţa porţii. Fiecare cu aparţinătorul lui, că nu eram încă în capacitatea de a ne deplasa singuri. Apoi, până la 9:00, au mai venit.
La 9:00 iese un SPP-ist şi ne pofteşte înăuntru. Aparţinătorii rămân afară. Dăm buletinele şi telefoanele (deh, procedură) şi intrăm în sala alăturată, cea de aşteptare.
Şi stăm... şi stăm... până pe la 9:30 când vine cineva şi ne spune să ne pregătim să mergem la întâlnire. Ne face instructajul de protocol: nu vorbim fără să ni se adreseze, ne ridicăm în picioare când intră, ne ridicăm în picioare dacă se ridică şi el.
Şi plecăm din sala de aşteptare. Traversăm giratoriul ăla de la intrare, intrăm în prima curte interioară, o traversăm şi pe aia şi intrăm în a doua curte interioară. Acolo ghidul nostru ne pofteşte în biserica aflată în mijlocul curţii...
Eu pe la biserici merg aşa, în vizită, că îmi place cum sunt decorate şi apreciez munca celor care au făcut picturile interioare, dar cam atât. M-am gândit că poate omul nostru simţea nevoia de o slujbă înaintea întâlnirii cu "sataniştii" şi ne băga în biserică mai întâi, ca să fie sigur.
Intrăm în biserică, unii pe o parte, unii pe cealaltă şi ne aşezăm pe scaune. Nu e o biserică aşa încăpătoare, dar am avut loc toţi răniţii plus SPP-istii. Şi mai stăm un pic. Apoi vine preotul şi se apucă să pregătească slujba. Când termină intră acolo la el în altar. Şi mai stăm un pic.
Cam pe la 10:30, SPP-istii din spate, de la intrarea în biserică se ridică în picioare şi încep să se audă saluturi cu "Să trăiţi!". Ne ridicăm şi noi şi Iohannis trece pe la fiecare şi ne spune "Bună dimineaţa!" şi dă mâna cu cei care nu au mâinile bandajate. Eu încă le aveam, dar am întins mâna şi am dar noroc.
Apoi apare un obiect mai mult tron decât scaun cărat de 2 SPP-işti care este pus în faţa tuturor cu spatele la noi şi Iohannis se aşează pe el.
Şi începe slujba. Zice preotul acolo ce are el de zis cu iertarea păcatelor şi pomenirea eroilor şi ce o mai fi zis şi după vreo 15 minute zice şi un "Doamne milueşte!" aşa mai apăsat... Şi se ridică Iohannis în picioare de parcă voia să pună stop pe piept la rugăciunea aia. La care toţi SPP-istii din spate se ridică şi ei în picioare şi încep să bată şi ei cruci sincron cu şeful lor.
Ne ridicăm şi noi că ne face semn ghidul de la intrare. Se termină rugăciunea cu un "Amin" şi, surpriză! Iohannis nu se aşează înapoi pe tron, rămâne în picioare şi slujba continuă cu toată sala ridicată în picioare.
Fac o parenteză. Majoritatea celor care eram acolo suferisem arsuri pe partea superioară a corpului, prin urmare transplanturile s-au făcut cu piele de pe picioare. Din cauza asta majoritatea avem cicatrici pe picioare pe suprafeţe destul de mari, efectul recoltării de piele fiind că o arsură de gradul 1. Majoritatea aveam pe sub pantaloni pansamente, iar statul în picioare (nu mersul) mai mult de 2-3 minute provoacă senzaţii de mâncărime care se transformă apoi în usturime şi apoi durere. Ca să înţelegeţi senzaţia, loviţi-vă cu palma peste coapsă, tare, de vreo zece ori, în acelaşi loc. Cam aia e senzaţia pe care o aveam toţi pe toată zona recoltată de pe ambele coapse.
Revenind la poveste. Şi stă talanul în picioare tot restul slujbei. Nu ştiu să spun exact cât a mai durat, vreo 15-20 de minute, dar toţi răniţii eram preocupaţi de rănile de pe picioare, nu ne mai interesa decât momentul când ăla se va aşeza iar pe scaun. Şi la un moment dat se termină şi slujba şi ăla tot în picioare. Apoi o ia din stânga şi trece pe la toţi, cu unii dă noroc, cu alţii nu, ca la început. Spune "mulţumesc" la fiecare şi apoi iese din biserică. După ce iese ne aşezăm iar pe scaune şi începem fiecare procedură proprie de a linişti durerile, unii se scarpină prin pansamente, alţii masează zonele.
N-a durat 2 minute şi ghidul ne spune că acum ieşim. În gândul meu, după toate înjurăturile pe care i le-am tras în gând că ne-a ţinut în picioare, zic că la întâlnire o să-i spun că n-a fost chiar bine ce ne-a făcut. Şi ieşim din biserică, traversăm iar curtea cu biserica şi la mijlocul primei curţi, ghidul nostru ne spune "Ei, şi de aici cred că vă descurcaţi până la ieşire, că se şi vede". "Păi şi întâlnirea?". "Aţi fost invitaţi de doamna Iohannis la slujba de dimineaţă". Nici nu mi-am luat la revedere, că nu mai aveam de gând să-l mai revăd pe vreunul, nici pe ghid, nici pe Iohannis.
Am mers înapoi la poartă, ne-am luat buletinele şi telefoanele şi am ieşit. Era aproape 12:00.
Afară, reportera de la Antena 3, televiziunea mereu gata de propagandă:
"Cum a fost la întâlnirea cu domnul Iohannis? Ce aţi discutat?"
"Mulţumesc!" şi am trecut pe lângă ea mai departe.
S-a întors spre mine şi m-a întrebat
"Nu vreţi să vorbiţi cu noi?"
"Ba da, v-am răspuns ce am discutat şi v-am şi arătat cum a fost".
Nu ştiu dacă a înţeles pentru că s-a dus la altcineva.
Acela a fost momentul în care eu am înţeles cât de mare e goliciunea interioară a persoanei Iohannis. Ne-a ţinut să aşteptăm aproape 2 ore fără să-l intereseze câtuşi de puţin de condiţia noastră medicală, amăgindu-ne cu o întâlnire despre care au anunţat şi presa, apoi să ne ţină la o slujbă în biserica din Palatul Cotroceni încă o oră, ca mai apoi să spună mulţumesc şi să plece.
Totul pentru impresia artistică, nimic în conţinut.
