"Solicităm CFR Călători condiţii decente de călătorie" - O călătorie de coşmar se lasă cu petiţie online
alte articole
Sute de persoane au călătorit, duminică, înghesuite ca sardelele în trenul Regio 3012, tren care a circulat pe ruta Braşov - Bucureşti Nord având în componenţă doar două vagoane. Mai mult, CFR le-a vândut călătorilor locuri în vagonul numărul 3 al trenului cu doar două vagoane.
În consecinţă, părinţi cu copii mici au stat în picioare printre scaune, vârstnicii la fel, călătorii mai "norocoşi" au prins un loc pe podea, bicicliştii (cei care au reuşit să urce în tren, unii rămânând pe peroane) cu greu s-au putut înghesui în spaţiile ce le sunt alocate iar călătoria a fost un coşmar. Mai multe informaţii despre acest subiect puteţi accesa aici
Revoltaţi de condiţiile în care au călătorit, unii dintre pasagerii trenului au făcut o petiţie online prin care cer CFR răspunsuri legate de modul în care gestionează locurile în tren şi, evident, faţă de cazul particular al "vagonului fantomă" pentru care li s-au vândut bilete.
Redăm textul petiţiei care poate fi accesată aici
"Solicităm CFR un răspuns oficial referitor la situaţiile jenante care se petrec datorită modului inacceptabil în care sunt gestionate locurile în tren, precum şi un răspuns la situaţia vagonului nr.3 din componenţa trenului RE 3012 Braşov-Bucureşti Nord (4.06.2017) pentru care s-au eliberat bilete cu toate că vagonul nu exista fizic:
- Cine îşi asumă responsabilitatea pentru nerespectarea unor condiţii decente de călătorie cu trenul şi a încălcării normelor de siguranţă a călătorilor?
- De ce nu există o gestionare eficientă a numărului de călători şi a capacităţii de transport în vagoanele CFR (cel puţin pe anumite rute, dus-întors, precum: Bucureşti Nord - Braşov, Bucureşti Nord – Craiova, Bucureşti Nord – Constanţa, Bucureşti Nord – Piteşti, Bucureşti Nord – Focşani etc.)? Această întrebare este fundamentată de numeroasele nereguli ce se produc atât în perioadele de “mini-vacanţă”, cât şi la fiecare sfârşit de săptămână (cazuri de numere de loc încurcate, de bilete fără loc, bilete eliberate de mână dovedesc modul de gestionare inacceptabil pentru o companie feroviară dintr-un stat UE).
- Cum e posibil ca pe unele rute în cazul trenurilor REGIO să nu se poată elibera bilet cu loc (unele case de bilete nu dau bilet cu loc, există staţii care nu au case de bilete şi biletul se eliberează în tren, scris de mână, evident fără loc).
- Există un plan al CFR Călători de gestionare în viitorul apropiat a locurilor în tren, în condiţiile în care fluxul de călători va fi mult mai ridicat în perioadele de concediu? (CFR menţionează pe pagina sa oficială de Facebook că nu mai are vagoane:“CFR Călători are la acest moment întreg parcul activ în circulaţie, în compunerea trenurilor, cu precădere a celor de pe rutele foarte solicitate. La acest moment câteva garnituri circulă cu grad de ocupare de peste 100%, întrucât majoritatea celor care au plecat în minivacanţă în zile diferite: miercuri, joi, vineri şi-au planificat întoarcerea pentru astăzi.”)
Nu e normal şi nu e legal ceea ce s-a întâmplat duminică, 4 iunie 2017, pe ruta trenului RE 3012 Braşov- Bucureşti Nord, situaţii pe care majoritatea călătorilor le-au mai întâlnit călătorind cu vagoanele CFR, nu doar în această zi în care CFR Călători motivează traficul mult peste medie datorat mini-vacanţei:
- au fost eliberate cel puţin 30 de bilete cu loc, la vagonul nr. 3 care nu exista în componenţa trenului RE3012; în acest caz vorbim de eroare materială apărută din culpă CFR sau neglijenţă în serviciu;
- condiţiile de călătorie au fost inacceptabile: femei cu copii mici în braţe care au stat în picioare sau pe scări, persoane în vârstă care au stat în picioare, foarte mulţi alţi călători care au stat în picioare, pe scări sau pe jos. Starea de stres a fost deosebit de ridicată, foarte mulţi pasageri fiind supuşi unei stări psihice deosebit de încordate;
- imposibilitatea de a primi un bilet cu loc din staţii precum Timişu de Sus, Timişu de Jos etc., unde nu există casă de bilete.
- s-au eliberat în continuare bilete în anumite staţii cu 20-30 de minute înainte (la Sinaia spre exemplu) deşi controlorii anunţaseră prin staţii gradul ridicat de ocupare a trenului (cel mai probabil depăşind cu mult masa încărcăturii vagoanelor la trenurile de călători permisă), încălcând regulamentele privind siguranţa călătorilor (pe anumite porţiuni de traseu, până la Ploieşti, de exemplu, în cele 2 vagoane au fost cu cel puţin 100 de persoane care au stat în picioare);
- situaţia călătorilor cu biciclete, cunoscut fiind faptul că este o rută pe care circulă mulţi biciclişti. Unii nu au putut să călătorească, fiindcă fizic nu aveau unde să pună bicicleta.
Aşteptăm cu interes un răspuns oficial şi public al CFR Călători."