Situaţie inedită: Constantinescu poate să revină la şefia CJ Constanţa, dar nu are voie să comunice cu angajaţii

Baronul de Constanţa, Nicuşor Constantinescu, îşi poate relua acum funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean pentru că ordinul de prefect privind suspendarea sa a expirat vineri, însă va întâmpina "o mică" problemă - fiind sub control judiciar nu are voie să comunice cu angajaţii CJ.
Andrei Pricopie
08.12.2014

alte articole

Nicuşor Constantinescu (sursa imagine: Facebook)
Andrei Pricopie
08.12.2014

Baronul de Constanţa, Nicuşor Constantinescu, îşi poate relua acum funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean pentru că ordinul de prefect privind suspendarea sa a expirat vineri, însă va întâmpina "o mică" problemă: fiind sub control judiciar nu are voie să comunice cu angajaţii CJ.

"Acest ordin (emis de Prefectura Constanţa în luna august -n.r.) a expirat de vineri, din momentul în care Curtea de Apel Constanţa a decis punerea în libertate a lui Nicuşor Constantinescu sub control judiciar, astfel că acesta îşi poate relua funcţia de preşedinte al CJ Constanţa", au precizat luni reprezentanţii Prefecturii Constanţa, citaţi de Mediafax.

Magistraţii Curţii de Apel Constanţa au dispus vineri cercetarea lui Nicuşor Constantinescu sub control judiciar, înlocuind astfel măsura arestării preventive care fusese luată în cazul acestuia în dosarul privind nefinanţarea Centrului Militar Zonal, în care este acuzat de abuz în serviciu sub formă continuată. Această măsură îi impune însă lui Constantinescu o serie de restricţii:

"Pe timpul controlului judiciar, inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel trebuie să respecte următoarele obligaţii: să nu depăşească teritoriul României decât cu încuviinţarea prealabilă a organului care a luat măsura; (...) să nu ia legătura şi să nu comunice cu martorii şi experţii din prezenta cauză, precum şi cu personalul Centrului Militar Zonal Constanţa, direct sau indirect şi prin orice mijloace de comunicare, precum şi cu personalul din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa şi cu consilierii judeţeni", se menţionează în soluţia instanţei.

Baronul de Constanţa este deja protagonistul unui trist record de dosare penale. În afară de dosarul mai sus menţionat, Constantinescu mai este titularul unui dosar penal în care este acuzat că nu s-a supus controlului Curţii de Conturi, precum şi a unuia în care este acuzat că a atribuit nelegal terenuri.

Într-un alt dosar, şeful CJ Constanţa este cercetat pentru luare de mită şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce în casa lui au fost găsite, la percheziţii, 15 cartuşe de calibrul nouă milimetri.

În ultimul dosar intrat pe rolul instanţei în noiembrie, şeful CJ este acuzat de abuz în serviciu, spălare de bani şi constituirea unui grup infracţional organizat având ca scop săvârşirea unor infracţiuni îndreptate împotriva intereselor economice ale CJ. Baronul de Constanţa şi colaboratorii săi ar fi prejudiciat CJ cu 30 milioane de lei şi statul cu peste un milion de lei, reiese dintr-un comunicat DNA.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor