Sebastian Ghiţă îşi face partid

Deputatul Sebastian Ghiţă, plecat recent din PSD din raţiuni "ideologice" a anunţat că, din ianuarie, îşi va face propriul său partid.
Sebastian Ghiţă (foto:reporter virtual)
Loredana Diacu
08.12.2014

Deputatul Sebastian Ghiţă, plecat recent din PSD din raţiuni "ideologice" a anunţat că, din ianuarie, îşi va face propriul său partid.

”M-am gândit că un nou partid politic, o nouă platformă politică ar putea schimba ceva. Din ianuarie, strângem semnături pentru un nou partid. Victor Ponta nu e PSD. El a fost chemat ca să reformeze acest partid, să îi dea o şansă nouă”, a anunţat duminică Ghiţă la România TV, potrivit stiripesurse.ro

Reamintim că Sebastian Ghiţă, afaceristul care controlează postul România TV, şi-a anunţat demisia din partid pe 26 noiembrie, ca urmare a unei discuţii purtate cu Victor Ponta. Decizia lui Ghiţă a venit la o zi după ce i-a cerut preşedintelui onorific al PSD, Ion Iliescu, să se retragă pe motiv că este un reprezentant al comunismului, iar acest lucru afectează partidul.

"Ponta trebuie să reformeze acest partid şi să îi convingă pe unii din acei oameni de faptul că este o problemă. Azi Victor Ponta m-a chemat în biroul lui şi am discutat. Mi-a spus nemulţumirile legate de mine, gândurile pe care le împărtăşim în comun şi i-am spus simplu şi clar că voi demisiona din PSD. Victor Ponta mi-a cerut această demisie şi i-am înţeles argumentele", a precizat Ghiţă.

Ulterior despărţirii de PSD, "despărţire" văzută de jurnalistul Dan Tăpălagă drept o externalizare "a ucigaşului plătit", mai exact în seara de Moş Niculae, Ghiţă a scos în club (de data asta un club din Capitală, nu din Dubai) câteva sute de tineri care l-au sprijinit pe Ponta în campania pentru alegerile prezidenţiale.

Deputatul le-a recitat tinerilor susţinători ai lui Victor Ponta din Eminescu şi le-a mărturisit că îşi va face un nou partid.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor