Traian Băsescu: "Fac apel la Victor Ponta să înţeleagă că a devenit un bolovan de piciorul României"
alte articole
E de neînţeles frenezia politicianului Victor Ponta de a forma un nou guvern în jurul său în contextul în care acesta a devenit un bolovan de piciorul României fiind complet discreditat nu numai în România, ci şi în interiorul Uniunii Europene, a opinat joi seară preşedintele Traian Băsescu, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Palatul Cotroceni.
"Observ în ultimele zile că premierul Ponta a intrat într-o frenezie a formării unui nou guvern pentru a încerca să schimbe impresia, adunând fărâme de peste tot. Poate e legitim, mai ales că UDMR a anunţat că se va retrage de la guvernare, din motive numai de dânşii ştiute - în niciun caz motivul nu e legat de sensibilitatea pe care au dobândit-o la votul electoratului, au fost insensibili prea mulţi ani. Dar, devine de neînţeles frenezia cu care Ponta încearcă să formeze un guvern în jurul domniei sale", a precizat preşedintele Băsescu citat de hotnews.ro.
În viziunea acestuia, "politicianul Ponta e complet discreditat în interiorul UE şi prezenţa domniei sale în fruntea guvernului nu e decât un element de discreditare şi pentru România, indiferent de majoritate."
Şeful statului susţine că argumentele care probează această afirmaţie sunt chiar faptele premierului Victor Ponta, amintind că acesta a fost unul dintre artizanii loviturii de stat din 2012, care şi-a reconfirmat recent "înclinaţia sa spre lipsa de democraţie" cu prilejul alegerilor prezidenţiale.
"Deşi prin lege responsabilitatea organizării alegerilor aparţine Guvernului, nici în turul 1 şi nici în 2 nu s-au asigurat condiţii pentru ca românii să-şi poată exercita votul. Nimeni nu crede că a fost o întâmplare, toţi cred că a fost un blocaj generat de Guvern, tradiţional stânga nu obţine majoritatea voturilor din Diaspora", a explicat Traian Băsescu.
Un alt element invocat de preşedinte este celebrul plagiat de care este acuzat premierul Victor Ponta, care, în viziunea acestuia, reprezintă o pată neagră consistentă în ochii politicienilor europeni.
"Nu a existat ministru sau demnitar care să nu demisioneze când e acuzat de plagiat. Domnia sa încă mai crede că plagiatul nu contează. Nu contează pentru el, care are o biografie falsificată, dar pentru europeni contează. Vrea să fie din nou premier într-un guvern refăcut, recârpit, în condiţiile în care are şi acest element în bagajul de aprecieri pe care îl poate primi de la politicienii europeni", a subliniat Traian Băsescu.
Iar faptul că în perioada 1997 - 2001 a fost ofiţer al unui serviciu de informaţii fără să facă public acest lucru, în flagrantă contradicţie cu legea, care interzice procurorilor să aibă şi alte funcţii publice, e un alt element de discreditare profundă, consideră Traian Băsescu, motiv pentru care, la sfârşit de mandat, îl roagă public pe Victor Ponta "să îşi asume formarea unui nou guvern, dar din care domnia sa să lipsească, pentru binele şi credibilitatea României".
"Nu a existat ţară în UE în care dacă s-ar crea situaţia de la turul 1 şi 2 ca în România, premierul să nu demisioneze. La noi dl Ponta se consideră îndreptăţit să rămână în funcţie. Stai frate la partidul tău, care te susţine, dar nu murdări imaginea României. Fac apel la dl Victor Ponta să înţeleagă că a devenit un bolovan de piciorul României", a concluzionat Traian Băsescu.