Taximetria, găina cu ouă de aur. Ale cui?

Presupunând că aţi rămas fără un loc de muncă şi v-aţi dori să câştigaţi o pâine, dacă v-a trecut cumva prin minte să va apucaţi de taximetrie, nu ar fi rău să vă mai gândiţi.

Am dat de curând peste un taximetrist căruia, după 21 de ani de meserie, i-a ajuns cuţitul la os şi a simţit nevoia să ne relateze cu ce "se mănâncă" meseria lui şi cum îi obligă sistemul pe cei din taximetrie ori să fure de la clienţi şi de la stat, ori să-şi fure singuri căciula.

Licenţe pe ochi frumoşi

Potrivit art. 7 din legea nr. 38/2003 (legea taximetriei) transporturile de persoane sau bunuri în regim de taxi se pot execută numai pe baza autorizaţiei pentru transport în regim de taxi, valabilă, emisă de autoritatea administraţiei publice locale. Atâta doar că în Bucureşti nu se mai dau licenţe de mult. În urmă cu câţiva ani s-a calculat că necesarul de taxiuri în Capitală este de 4 la mia de locuitori. Luându-se în calcul numărul de rezidenţi ai oraşului, plus un număr estimat de vizitatori, la nivel de Capitală s-au eliberat în jur de 10.070 de licenţe, peste plafonul maxim admis.

"Teoretic trebuia să fim opt mii, s-au mai dat 3500. Se pare că unele din ele s-au şi multiplicat, s-au şi clonat, s-a mai descoperit...dar nu prea se poate demonstra prea mult, pentru că cei care trebuie să demonstreze sunt şi ei implicaţi. E o încrengătură de relaţii... ", ne-a explicat I.P., cum îi vom spune taximetristului venit la Epoch Times şi care a ţinut să îşi păstreze anonimatul, din motive lesne de înţeles.

În paranteză fie spus, în Bucureşti circulă mult mai multe taxiuri decât te-ai aştepta - cel puţin 15.000, potrivit unei investigaţii gsp.ro. În jur de 5000 dintre acestea fac însă taximetrie ilegal căci n-au licenţă de Bucureşti, ci de Ilfov, ceea ce contravine prevederilor ante-menţionatei legi 38/2003.

În consecinţă, cum licenţe de Bucureşti nu se mai dau iar raritatea face preţul, o licenţă de taxi a devenit o marfă, numai bună de speculat. Cum? O găină cu ouă de aur, în genere, nu se vinde, ci se pune la produs, cu alte cuvinte se închiriază/subcontractează celor ce vor să trăiască din taximetrie, dar nu au nici bani, nici relaţii pentru a obţine o licenţă.

Cum să lucrezi ca taximetrist

Deci, dacă vrei să lucrezi ca taximetrist şi nu ai bani să-ţi cumperi o licenţă de Ilfov (un astfel de act poate fi obţinut, potrivit surselor noastre, contra unei atenţii variind între 500 şi 1000 euro) licenţă cu care să lucrezi ilegal în Bucureşti, îţi rămân trei variante, ne-a explicat I.P.

Prima şi cea mai la îndemână dintre ele este să intri negru pe plantaţia unei firme care are şi licenţe şi maşini. Vei avea contract de muncă (în cazul fericit) pentru două-trei ore pe zi, în schimb vei primi dreptul de a lucra zi lumină (sau noapte "lumină", după caz) pentru a câştiga o pâine.

În schimbul privilegiului de a munci, eşti obligat să îi duci patronului, 6 zile din şapte, un plan între 100 - 120 de ron, după caz. Aceşti bani sunt de multe ori bani negri, care nu intră în circuitul fiscal şi pe care deţinătorul de licenţă şi-i bagă în buzunar, ne-a explicat I.P.

Pe lângă banii de plan, şoferul de taxi trebuie să şi producă suficient cât să bage motorină/benzină/gpl în maşină, după caz. Deşi alimentează maşina pe banii lui, bonurile de pe carburanţi merg, în schimb, la patron, care, de multe ori, se scade în contabilitate. Desigur, vorbim de evaziune iar taximetristul este, fără voia lui, complice la această formă de furt din bugetul de stat.

În timp ce mulţi dintre deţinătorii de licenţe îşi strâng bani negri liniştiţi, taximetristul, care circulă la un tarif per kilometru foarte scăzut, de 1,39 ron/km, ca să-i rămână şi lui, după ce plăteşte gpl-ul şi planul, bani de o pâine, o merdenea şi ţigări, este adesea obligat să recurgă la furat.

Cel mai adesea se fură la maimuţă, cum este numit butonul care odată apăsat trimite un impuls aparatului de taxat umflând preţul cursei. Numele vine de la faptul că primul taximetrist prins folosind această metodă (pe vremea lui Ceauşescu) avea butonul camuflat sub o maimuţică de jucărie de pe bord, ne-a explicat I.P.

"Ei ne obligă să furăm", s-a plâns I.P., arătând că în spatele tuturor acestor porcării enorme sunt autorităţile care au creat un sistem ostil pentru cetăţean, ostil pentru cei ce vor să muncească, dar foarte prietenos pentru băieţii deştepţi, căci din banii negri strânşi de firmele de taximetrie, 75% se duc undeva sus, în şpăgi, contribuţii la campanii electorale etc.

Mai există şi o a doua situaţie, cea în care munceşti pe maşină "la rămânere". În acest caz, spre deosebire de cel care lucrează la plan, maşina pe care munceşti îţi va rămâne ţie, după un an, doi trei, funcţie de înţelegerea cu patronul. În schimb, îi duci patronului planul, alimentezi maşina din banii tăi şi, în plus, îţi plăteşti şi reparaţiile la maşină. Că doar va fi a ta.

După ce maşina ajunge a ta, tot de patron vei depinde. Căci degeaba ai maşină, dacă n-ai licenţă de taximetrie, ca să poţi lucra. Nu vei mai plăti plan, însă vei da chirie pentru licenţă. Închirierea te duce, funcţie de persoană/firma de la care închiriezi, la sume între 800 - 1.200 de ron. Lunar. Bani pentru care, la cele mai multe dintre firme, nu primeşti chitanţă, factură, bon, ne-a declarat taximetristul nostru. La puţinele firme unde ţi se taie o chitanţă pentru banii pe care îi dai, chitanţa este pe cu totul altceva decât închiriere licenţă şi, cel mai adesea, este o chitanţă/factură din categoria "de Colentina", de la acelaşi gen de doamne oacheşe cu fuste lungi care au prestat servicii şi pentru Siveco.

Potrivit surselor noastre, sunt închiriate în astfel de condiţii în jur de 3.000 de licenţe la nivel de Bucureşti. Luând ca referinţă a o sumă medie de 1.200 ron/lună/licenţă ajungem la 3.000 licenţe x 1.200 ron/lună 3.600.000 ron lunar x 12 luni = 432.000.000 ron = 9.600.000 Euro/an bani preponderent negri, din care, potrivit taximetristului nostru, 75% sunt întorşi înapoi, în sistemul politic de partid şi de stat.

Mai mult, un alt taximetrist, să-i zicem R.P. ne-a relatat că, nu numai că plăteşte lunar chirie pentru licenţă, dar, mai mult, patronul de la care a închiriat licenţa îi cere şi facturi, ca să se scadă cu impozitele la stat. "Nu mă puteţi ajuta cumva, voi, cu două facturi pe 6.000 de ron să-i duc?" m-a întrebat R.P. Şi-a răspuns singur, râzând: "da, voi sunteţi publicaţie, nu vindeţi piese auto, evident".

Nu este singura formă prin care taximetristul este obligat să se facă complice la furt.

Pentru a nu plăti impozite prea mari la stat, mulţi dintre patronii de licenţe îşi obligă şoferii să umble la aparat astfel încât să listeze mai puţine curse efectuate. Cea mai cunoscută metodă de a şmenui aparatul este celebra metodă cu cuarţul. Practic, se dă un impuls electric aparatului de taxat şi acesta şterge ultimele înregistrări. Ca să nu apară în rapoartele de venit. Ce sume se fură în acest mod este aproape imposibil de cuantificat.

„Eu nu fur la maimuţă", ne-a relatat şi R.P., că nu îmi place să fur de la clienţi. În ceea ce priveşte şmenuitul aparatului la cuarţ... se pare că nu prea există taximetrist să n-o facă.

Nu există taximetrişti fericiţi. Şi nici Fisc fericit.

I.P, taximetristul venit la noi în redacţie să ne povestească cum stă treaba în meserie, este un caz fericit. Are propria sa licenţă de taximetrie, obţinută încă de pe vremea când era primar Băsescu, precum şi propria sa maşină. Teoretic, omul are toate premizele să îi meargă bine. Însă nu este aşa.

Legea îl obligă pe I.P., pentru a-şi putea presta meseria, să se dispecerizeze. Cu alte cuvinte, să aibă contract cu un dispecerat. Un dispecerat costă între 110 şi 200 lei lunar (bani pe care se ia factură, sau cel mai adesea nu), însă nu această sumă e marea problemă ci faptul că dispecerul impune şi tariful în baza căruia funcţionează respectivul taximetrist.

Astfel, deşi primăria i-a agreat în urmă cu 3 ani, bazat pe fişa de fundamentare tarif (preţ combustibil, amortizare maşină, întreţinere maşină - cauciucuri, piese schimb, RCA, omologări, dispecerat etc.) un preţ per km de 2,70 RON, ca să beneficieze de dispecerizarea obligatorie, I.P. lucrează însă la preţul impus de dispecer, de 1,39 RON.

I.P. ne spune că, din banii aceştia nu se poate trăi şi că 1,39 îi acoperă doar 25% din cheltuielile standard ale unei maşini care ar trebui întreţinută la standarde civilizate de confort şi siguranţă pentru călători. Pornind de la un consum de 10 l de carburant per 100 de kilometri în oraş, rezultă că 64 de bani din tariful de 1,39 ron/km se duc doar pe carburant. Rămân 75 de bani. Din care trebuie acoperit tot ce ţine de autorizarea şi întreţinerea unei maşini, impozitele şi taxele pe care le plăteşte ca privat etc. Şi din care ar trebui să trăiască apoi şi el şi familia lui.

Banii nu ajung însă pentru toate, ne relatează I.P. În atari circumstanţe, pentru a pune o pâine pe masă, taximetriştilor independenţi le rămân ca variante să fure clientul, să fure statul, neplâtind impozite, sau să-şi fure singuri căciula.

Cel mai adesea, taximetriştii aleg să-şi fure căciula. În loc să cumpere piese originale iau piese ieftine sau second hand, în loc să meargă la service-uri autorizate, îşi repară maşina la Dorei, în loc să schimbe cauciucurile la 50.000 de kilometri le schimbă o dată la 100.000, amână reparaţii care astăzi i-ar costa 10 lei pentru a le face mâine, când maşina cade, pe 100 de lei, etc.

Sau/şi nu-şi plătesc impozitele şi taxele care se ridică la sume foarte mari.

Câţi bani se fură de la stat?

I.P. a parcurs, de când primăria i-a agreat preţul de 2,70 RON/Km (preţ despre care I.P. afirmă că e în linie cu media pieţei şi cu fişele etalon ale primăriei) 69.823 kilometri.

Diferenţa între cât ar fi putut încasa taximetristul nostru dacă ar fi taxat kilometrul la preţul agreat cu primăria şi cât încasa la preţul de 1,39 ron este deci de 69.823 km x 1,31 ron/km= 91.468 RON/4,45 ron/euro = 20.554 EURO care i-au fost practic furaţi omului nostru în ultimii trei ani.

Nu doar I.P. este furat, ci şi statul. Haideţi să extrapolăm calculul la cele aproximativ 11.000. de licenţe din Bucureşti.

11.000 licenţe x 20.544 euro per 3 ani = 235.984.000 euro care au fost luaţi taximetriştilor în ultimii ani. Cu menţiunea că, potrivit lui I.P., colegii săi de la firme mai mari au parcurs un număr mult mai mare de kilometri: "Am stat de vorbă cu cineva de la .... şi spunea ohohoho, dacă s-ar face calculul după kilometri făcuţi de mine, prejudiciul s-ar duce la un miliard.", ne-a mai relatat I.P.

Dacă ne gândim că din cei 235.984.000 euro, taximetriştii ar fi plătit statului 16% impozit, 5,5% sănătate, 10,5% CAS, etc, rezultă că şi statul a fost păgubit cu peste 51.000.000 de euro. Ca să aibă Guvernul din ce fura.

Dacă la suma consistentă de mai sus adăugam banii nedeclaraţi strânşi de la plan, banii din închirierile de licenţe, banii economisiţi prin ne-plata asigurărilor sociale, TVA-ului, impozitelor etc. sumele strânse s-ar ridica la niveluri considerabile care sar, după estimările noastre, de suta de milioane de euro.

Taximetria, serviciu public

Paradoxul este, ca să concluzionăm, că taximetria este, potrivit legii 92/2007 a transportului public local, un serviciu public. Şi atunci, se întreabă I.P., dacă taximetriştii sunt obligaţi să funcţioneze la un preţ de 1,39 ron/km, chipurile ca să şi-l poată permite clientul, de ce nu subvenţionează statul acest serviciu? Dacă nu li se dă voie să mărească tariful (şi taximetristul nostru recunoaşte că n-ar fi fezabil aşa ceva, s-ar împuţina clienţii), de ce nu le achită primăria diferenţa de la 1,39 la 2,70 ron, cât ar costa un kilometru relativ corect?

Aşa cum stau lucrurile acum taximetria pare ţinută voit în mizerie. La tariful de 1,39 ron taximetristul pierde. Fiscul pierde. Câştigă cei care închiriază licenţe de Bucureşti, cei care angajează oameni la plan, cei care spală bani prin taximetrie şi, mai ales, cei care închid ochii la uriaşa evaziune fiscală, luându-şi cota parte din banii negri produşi.

Nu o dată în presă a apărut informaţia că există firme care cotizează un milion de euro lunar la partidul aflat la putere.

Părerea lui I.P. este că autorităţile doresc falimentarea taximetriştilor privaţi în favoarea firmelor clientelare. "În februarie 2015 trebuie să prezentăm cazier fiscal pe zero!!!", ne-a relatat I.P., explicând că, cei ce nu-şi vor putea plăţi datoriile până atunci riscă să rămână fără licenţă. Şi atunci, licenţele se vor reîntoarce în circuit, atribuite firmelor care cotizează la cine trebuie.

"Între timp noi plătim redevenţe către stat", ne-a mai relatat cu obidă I.P., "redevenţe percepute, teoretic, pentru staţii taxi, banda 1 şi locuri de aşteptare clienţi care, cel mai adesea, nu se asigură".

"Asta este abuz în serviciu şi instigare la fals!", a mai acuzat, I.P., abuz în serviciu căci alte servicii intrate sub umbrela legii transportului public local beneficiază de finanţare de la stat, pe când taximetria nu, şi instigare la fals căci taximetriştii sunt obligaţi la evaziune, cuarţuri, maimuţe şi alte ilegalităţi pentru a putea trăi.

"Noi putem foarte bine să mergem în instanţă să cerem despăgubiri pe diferenţa de costuri până la tariful avizat de ei! Atâta vreme cât legea 265/2007, la art 3 spune că serviciile de transport public local fac parte din serviciile comunitare de utilitate publică, se desfăşoară sub controlul, conducerea sau coordonarea administraţiei publice, ne regăsim într-o situaţie de prejudiciu pe care o avem atât noi ca transportatori, dar o are şi statul.", declară I.P.

"Mă gândesc să dau statul în judecată pentru a recupera banii pe care mi i-a furat în ultimii trei ani", a concluzionat I.P. La întrebarea cum se vor recupera însă impozitele şi taxele pe banii negri din sistemul creat tot de către stat, taximetristul nu ştie să răspundă. Poate Parchetul sau DNA-ul să ştie ceva?