Simona Halep a obţinut un nou succes la Gippsland Trophy! S-a calificat în sferturi [video]

Numărul doi mondial a înregistrat un nou succes la Melbourne, miercuri, în faţa sportivei din Germania, Laura Siegemund (51 WTA), cu 6-2, 6-4.
Jucătoarea română de tenis Simona Halep. (Getty Images)
Marius Drăgoi
03.02.2021

Simona Halep (29 ani, 2 WTA) a avut o evoluţie admirabilă, miercuri, la turneul Gippsland Trophy (WTA 500) de la Melbourne, dotat cu premii totale de 565.530 dolari, asigurându-şi prezenţa în faza superioară a competiţiei după o victorie în două seturi în faţa germancei Laura Siegemund (32 ani, 51 WTA).

Principala favorită a trecut cu 6-2, 6-4 de oponenta sa după o oră şi 33 de minute de joc efectiv.

Fostul lider mondial a încheiat meciul cu 3 aşi şi o dublă greşeală, în timp ce Siegemund a avut un singur as, respectiv 5 duble greşeli.

Constănţeanca a fost superioară la ambele servicii, nici o şansă pentru adversara sa care a reuşit un singur break din şase oportunităţi, în timp ce Halep a contabilizat patru break-uri.

În duelurile directe, cele două jucătoare sunt la egalitate, 2-2.

Siegemund a învins-o pe Halep la Stuttgart, în 2016 în optimi, cu 6-1, 6-2, respectiv în 2017, în semifinale, cu 6-4, 7-5. Succesul Simonei a venit la mai puţin de o lună de la ultima înfrângere, cu 6-4, 6-4, la Roma, în turul al doilea (2017).

Halep, care şi-a asigurat un cec de 8.770 dolari şi 100 de puncte WTA, se va duela în sferturi cu rusoaica Ekaterina Alexandrova (26 ani, 33 WTA), care a trecut la rândul ei de campioana de la Roland Garros, poloneza Iga Swiatek, a şasea favorită, cu 6-4, 6-2.

Halep va mai juca miercuri şi la dublu, alături de australianca Daria Gavrilova, împotriva perechii Gabriela Dabrowski/Bethanie Mattek-Sands, cap de serie numărul trei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor