Florin Mergea, învins în primul tur al probei de dublu la Antalya (challenger)
Tenismanul român şi elveţianul Luca Margaroli au pierdut în runda inaugurală a competiţiei din Turcia în faţa sportivilor americani Robert Galloway/Alex Lawson, marţi, scor final 7-6 (5), 6-2.
alte articole
Cuplul format din tenismanul român Florin Mergea şi elveţianul Luca Margaroli a cedat în primă rundă a probei de dublu din cadrul turneului challenger de la Antalya, dotat cu premii totale de 44.820 euro, în faţa sportivilor din Statele Unite, Robert Galloway/Alex Lawson - favoriţi patru.
Mergea şi Margaroli au pierdut în două seturi cu 7-6 (5), 6-2, timpul de joc alocat fiind de o oră şi 13 minute.
De menţionat că perechea româno-elveţiană a condus în primul set cu 4-2 şi 5-3, respectiv a ratat două mingi de set la 5-4.
Cei doi, care vor primi un cec de 310 euro pentru participare, au ajuns la trei înfrângeri consecutive, toate în Antalya.