Liga I. Universitatea Craiova, victorioasă la scor de neprezentare în faţa Politehnicei Iaşi
alte articole
Universitatea Craiova a plecat de la Iaşi cu trei puncte preţioase în economia clasamentului Ligii I, după ce echipa gazdă Politehnica, s-a înclinat la scor de masa verde, 3-0 (2-0).
Cei care au adus modificări tabelei de marcaj de pe Stadionul 'Emil Alexandrescu' au fost Andrei Ivan (27), Dan Nistor (35) şi George Alexandru Cîmpanu (57), acesta din urmă fiind la primul său gol în tricoul alb-albastru.
Universitatea a primit astfel o gură de oxigen după o serie de şapte meciuri fără victorie (un eşec şi şase egaluri la rând), în schimb Poli Iaşi continuă să sufere, ajungând acum la şase etape consecutive fără victorie (un egal şi cinci înfrângeri la rând).
Poli Iaşi a fost condusă de pe margine de Adrian Kerezsy, acesta ţinându-i locul lui Andrei Cristea - antrenor principal, care se află în izolare la domiciliu, după confirmarea cu virusul Wuhan.
Universitatea l-a avut la rândul ei pe margine pe secundul Dragoş Bon, după demisia lui Corneliu Papură.
În acest moment, craiovenii ocupă poziţia a treia în clasament cu 40 de puncte, iar ieşenii rămân pe ultimul loc, 16 cu 15 puncte.