Şeful PNL Satu Mare îi acuză pe cei din PSD că au instalat un banner pe gardul unui cimitir. Cum se apără social-democraţii

Bannerul instalat pe gardul cimitirului din satul Supuru de Sus (Facebook/pentrusatumare)
Andrei Popescu
28.10.2024

Liderul PSD Satu Mare, Mircea Govor, a lansat duminică un atac dur la adresa liderul organizaţiei judeţene a PNL, Adrian Cozma, după ce acesta i-a acuzat pe social-democraţi că au amplasat un banner electoral pe gardul cimitirului unui sat din judeţ.

Mai exact, Govor susţine că liberalii au rupt unul dintre bannerele PSD din satul Supuru de Sus şi l-au “ancorat” pe gardul cimitirului, au făcut poze şi le-au postat pe Facebook pentru a le submina campania electorală.

“A început campania electorală, iar PNL Satu Mare şi-a dat startul mizeriilor. Avem peste 500 de bannere în judeţ, toate montate între stâlpi de pe drumurile naţionale şi judeţene. Din informaţiile noastre, cei din PNL au rupt unul dintre bannerele din comuna mea natală, Supur, chiar din satul părinţilor mei, Supuru de Sus, şi l-au ancorat pe gardul cimitirului din sat. Apoi, pentru a-şi finaliza munca murdară, au făcut poze şi le-au postat pe Facebook.

Nu avem ce face! Luptăm în campanie împotriva acestor jocuri şi apucături ale celor din PNL Satu Mare. Aşa a fost şi în campania pentru alegerile locale şi, se pare, aşa va fi şi la Prezidenţiale şi Parlamentare. Noi facem campanie cu proiecte pentru comunitate, nu circ, în timp ce ei continuă să facă ceea ce ştiu mai bine: denigrează, atacă, distrug şi induc în eroare opinia publică”, a scris Govor pe pagina sa de socializare.

În ceea ce priveşte acuzaţiile lansate de Adrian Cozma, acesta a afirmat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că bannerul respectiv ar fi fost montat pe gardul cimitirului chiar de către un consilier local PSD din comuna Supur.

În plus, Cozma susţine că Govor şi apropiaţii săi recurg la “presiuni şi ameninţări la adresa persoanelor care au văzut momentul instalării bannerului”.

În continuare, redăm postarea lui Cozma:

Nu ţi-e ruşine, Govor???

După ce a scăpat de unele dosare penale, Mircea Govor se ocupă de ce ştie el mai bine, adică de ilegalităţi! Dat fiind că a fost demascat cu afişarea bannerului pe gardul cimitirului, acum încearcă să-mi prejudicieze imaginea, inducând ideea că eu aş fi instigat pe cineva să facă acest lucru.

Pentru a fi mai precis şi a ajuta organele de aplicare a legii să stabilească adevărul, menţionez că, din ce mi s-a comunicat de către cei care au văzut acţiunea, acest banner a fost montat chiar de un consilier local PSD din comuna Supur. Din păcate pentru el, toată acţiunea a fost surprinsă de martori. Ne-a fost adus la cunoştinţă faptul că Mircea Govor şi apropiaţii acestuia din localitate deja recurg la presiuni şi ameninţări la adresa persoanelor care au văzut momentul instalării bannerului. În ce ţară civilizată aşa ceva este posibil?!

Menţionez că mâine, la prima oră, voi face plângere la poliţie pentru nerespectarea legii electorale şi amplasarea bannerelor în locuri care nu au fost aprobate de autorităţile locale. De asemenea, voi da în judecată publicaţia “gazetanord-vest.ro” pentru prejudicierea imaginii mele!

Sunt trist că se poate ajunge la aşa ceva, dar nu mă miră comportamentul lui Govor şi al echipei conduse de el, în condiţiile în care, mâna lui dreaptă, doamna Aurelia Fedorca, primarul localităţii Negreşti Oaş şi candidată la alegerile parlamentare pentru funcţia de senator, l-a declarat cetăţean de onoare pe Liviu Dragnea! Practic, aplică şi ei ce-au învăţat de la baronul de Teleorman, adică să se folosească, fără scrupule, de minciuni şi jigniri pentru a-şi atinge scopul: păcălirea electoratului!

Reprezentanţi PSD, vă rugăm insistent, lăsaţi morţii să se odihnească în pace! Aveţi puţină credinţă!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor