Se întâmplă şi la noi. Şoferii români îşi pot înmatricula maşina online

(Screenshot - Euronews)
Ana Ion
02.03.2024

Camera Deputaţilor a adoptat săptămâna aceasta un proiect de lege care facilitează înmatricularea vehiculelor prin intermediul unei aplicaţii administrate de către Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). Practic, românii nu vor mai trebui să stea la cozi la înmatriculări ci vor putea, aşa cum se întâmplă deja în ţările civilizate, să-şi înmatriculeze autovehiculele online.

Propunerea urmează să fie trimisă preşedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare şi, ulterior, să fie publicată în Monitorul Oficial.

Proiectul de lege, adoptat deja de Camera Deputaţilor, introduce modificări în OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, respectiv Codul Rutier, scrie Ziare.com.

Noile dispoziţii legislative includ introducerea unor articole noi, cuprinse între articolul 11-2 şi 11-7.

Conform modificărilor aduse în OUG 195/2002 şi Codul Rutier, pentru a efectua procesul de înmatriculare online a maşinii, şoferii vor trebui să furnizeze un set minim de date necesare identificării vehiculului, precum şi, după caz, eventuale înscrisuri în formă electronică necesare diferitelor operaţiuni, cum ar fi: înmatricularea, transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, emiterea unui nou certificat de înmatriculare, radierea din circulaţie, precum şi procedurile fiscale asociate, cum ar fi declaraţia fiscală sau radierea din evidenţele fiscale.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor