Scrisoarea Teresei Jakubowska către colegii din PE: Vei fi tu următoarea victimă a gazelor de şist?
alte articole
Europarlamentarul polonez Teresa Jakubowska le-a adresat în luna octombrie o scrisoare colegilor săi din Parlamentul European în care atrage atenţia asupra impactului devastator pe care îl poate avea explorarea gazelor de şist asupra vieţii oamenilor. Scrisoarea conţine mărturia unei poloneze care s-a confruntat cu această problemă, scrie totb.ro
Titlul scrisorii europarlamentarului este sugestiv - „Vei fi tu următoarea victimă a gazelor de şist?”
„Citeşte povestea care, în curând, ar putea fi a ta. Nu eşti un fermier care s-a lăsat îmbrobodit de propaganda guvernului polonez corupt. Nu ai semnat un contract de leasing pentru pământul tău cu o companie mică, ce ar putea deveni falimentară în orice moment, dar care pozează în multinaţională puternică. Eşti doar proprietarul unei case oarecare, cu o livadă mică, într-o zonă pitorească şi crezi că nu te pot atinge problemele legate de gazele de şist sau industria petrolieră. Şi, totuşi, totul se poate întoarce pe dos, după cum poţi vedea din această întâmplare petrecută în Ugoszcz, un mic sat din Mazovia, la 90 de kilometri de Varşovia”, a scris Teresa Jakubowska.
Vă prezentăm mărturia localnicei poloneze citată în scrisoarea europarlamentarului:
„Deţin o cabană în pădure, pe malul râului Bug. În anul 2011, am observat că, de fiecare dată când lipseam mai multe săptămâni din zonă, apa de la robinet avea o culoare maronie şi era uleioasă pentru cel puţin jumătate de oră. Apoi, bucătăria a început să miroasă a gaz, timp îndelungat. La început, m-am gândit că era vorba de o scurgere la butelie. Dar acelaşi miros se simţea şi în alte zone din pădure, aşa că am ajuns să mă interesez în legătură cu gazele de şist. În primăvara anului 2012, când am pornit pompa care îmi aducea apa în cabană, de la 18 metri de sub pământ, a avut loc o explozie, care a rupt inclusiv conducta. Gazul se simţea peste tot. Am decis să cumpăr o instalaţie nouă.
În vara aceluiaşi an, alt lucru ciudat s-a întâmplat. Eram în casă, când s-a simţit un uşor tremurat al pământului, un fel de cutremur, dar suficient de puternic încât să mă facă să cad pe podea. Cabana mea este făcută din lemn, aşa că nu a păţit nimic, dar este posibil să se fi produc fisuri în structura de rezistenţă. Din acel moment, apa s-a tot împuţinat şi, în primăvara anului 2013, nu a mai venit deloc. Instalaţia nu mai funcţiona. Era clar că rezerva subterană de apă de la care mă aprovizionam dispăruse. Abia ulterior, am descoperit că erau companii în regiune care făceau prospecţiuni pentru a găsi gaze de şist, la mare adâncime, utilizând explozibili.
Ani la rând, plănuisem să mă mut definitiv în căsuţa mea mică din Ugoszcz. Însă, fără apă, trebuie să solicit conectarea la reţeaua de apă din sat. Cum terenul meu este destul de departe de centrul satului, acest lucru va fi foarte costisitor, iar primăria a refuzat să suporte costurile de conectare. Acum câţiva ani, mai multe familii de castori au fost aduse să populeze râul din zonă, dar vara trecută nu mai era niciunul. La fel s-a întâmplat şi cu peştii şi cu racii, au dispărut. Şi albinele au dispărut, iar pomii mei nu am mai produs niciun fruct anul acesta – nici o prună, nici un măr, nu am nimic în livadă. Asta nu s-a mai întâmplat niciodată până acum.
Zona de forare se află la aproximativ 4 kilometri de casa mea şi nu mai este operaţională. Este localizată adânc în pădure, în triunghiul format de satele Treblinka-Maliszewa-Lipki. Cărările din pădure sunt pline de gropi cauzate de traficul de utilaje grele şi tone de noroi au fost abandonate printre copaci. Cu un vehicul mic, precum motocicleta mea, nu am mai putut înainta pe-acolo, roţile mi s-au scufundat în mâl. Şi, până nu demult, locul acela era atât de frumos şi de curat… Am descoperit un alt puţ, nu departe de un loc numit Zlotki Kolonia. Maşinăriile forau în pământ şi scoteau afară noroi, care se întindea, şi acolo, pe cărări. Acum trei ani, fermierii din zonă au încercat să alunge echipele care făceau prospecţiuni şi se apropiau, încet, dar sigur, de satele locuite. Mă întreb, totodată, ce efecte are asupra animalelor această otrăvire a mediului. Cele mai multe vaci beau apă dintr-un izvor numit Ugoszczanka, iar porcii primesc apa de la fântâni, deci animalele nu primesc apa de la reţeaua satului, ci din pământ.
Nu înţeleg de ce autorităţile permit o distrugere atât de barbară a mediului şi oamenilor. I-a orbit complet lăcomia?”, se întreabă locuitoarea satului polonez.
Europarlamentarul Teresa Jakubowska scrie în încheierea scrisorii sale: „Situaţia descrisă mai sus aduce în atenţie semnele unei catastrofe ecologice, la o scară încă neevaluată. Nici apa din fântânile satului, nici cea din reţea nu au fost analizate. Asta demonstrează clar modul în care companiile nu respectă regulile. Despăgubiri însemnate ar fi trebuit achitate de companie autoarei acestei mărturii şi celor din regiune, oameni care au fost privaţi de apă potabilă curată timp de doi ani. (…) Se pare că pică pe locuitorii Poloniei să suporte consecinţele financiare ale catastrofei şi nu pe multinaţionalele care au primit binecuvântarea guvernului Tusk şi a parlamentului.
Concesionările pentru explorarea gazelor de şist s-au făcut fără proceduri corecte sau oferte de despăgubire. Beneficiarii sunt, în fapt, companii mici, de faţadă, înregistrate în Polonia doar de formă: toate au nume foarte lungi (cu numele multinaţionalei camuflat la mijloc) şi capital redus la minim, în aşa fel încât să nu fie nevoite să răspundă cererilor de despăgubire. Este vorba de un alt fel de colonizare a ţării, după industrie şi sistemul bancar. Dar aceasta este cea mai periculoasă dintre ele, pentru că distruge însăşi esenţa ţării: mediul, apa şi sănătatea oamenilor. Nu cred că mai este nevoie să spun că nicio societate de asigurări nu va accepta să asigure, vreodată, vreun localnic, împotriva riscurilor conexe foratului, la fel cum nu o fac nici în cazul energiei nucleare”.
