Rusia şi China, agenţii globalismului. Putin şi Xi Jinping afirmă că se opun “unilateralismului şi protecţionismului comercial”

Preşedintele rus Vladimir Putin (st) şi omologul său chinez Xi Jinping (Sasha Mordovets/Getty Images)
Epoch Times România
13.09.2018

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său chinez Xi Jinping s-au întâlnit marţi în marja Forumului Economic al Estului din Vladivostok, la graniţa sino-rusă. Simultan, Rusia şi China au lansat un exerciţiu militar comun fără precedent – Vostok 2018 – care va continua până în 17 septembrie şi include câteva mii de soldaţi chinezi şi aproximativ 300.000 de soldaţi ruşi, potrivit site-ului de ştiri Zero Hedge.

Putin a urmărit în ultima perioadă să consolideze relaţiile cu China, cu care Rusia împarte o porţiune masivă de graniţă de 4.200 km, în condiţiile în care ambele ţări se confruntă cu tensiuni adânci cu Occidentul, inclusiv sancţiunile americane împotriva Moscovei şi un război comercial tot mai intens între Beijing şi Washington.

Este pentru a treia oară în acest an când cei doi lideri s-au întâlnit, iar faptul că întâlnirea a avut loc cu ocazia lansării exerciţiului Vostok 2018, fără îndoială, a trimis un semnal puternic Washingtonului că relaţiile de regulă reci dintre cele două ţări se îmbunătăţesc rapid în faţa ameninţărilor Occidentului.

Potrivit reţelei chineze de televiziune de stat CCTV, Xi Jinping i-a declarat lui Putin că “ambele naţiuni trebuie să se opună unilateralismului şi protecţionismului comercial şi să construiască un nou tip de relaţii internaţionale şi un destin uman comun”.

În schimb, Putin ar fi promis un angajament reciproc de bună credinţă pentru îmbunătăţirea legăturilor, în întreaga gamă de interese naţionale comune: “Avem o relaţie de încredere în sfera politicii, securităţii şi apărării. Ştim că acordaţi o mare atenţie dezvoltării relaţiilor ruso-chineze”, a declarat el, făcând referire la preşedintele Xi.

Cei doi şefi de stat au discutat de asemenea despre domeniile cu potenţial mai mare pentru cooperare: ştiinţă, tehnologie, contraterorism precum şi planul ambiţios al Chinei “Centura şi drumul”. Xi Jinping şi Putin au recunoscut că întâlnirile lor precedente au fost reuşite, ultima având loc în luna iulie în Johannesburg şi în luna iunie la Beijing.

Şi în mod semnificativ, simultan cu întâlnirea Putin-Xi, ziarul The Hindu a relatat că îmbunătăţirea legăturilor dintre cele două ţări merge dincolo de exerciţiul Vostok 2018 în prezent în curs de derulare:

Marţi, Fondul de Investiţii Rusia-China (FIRC) a anunţat că un grup de companii ruseşti şi chineze au în vedere 73 de proiecte comune de investiţii, cu o valoare cumulată de peste 100 miliarde de dolari. CNBC a precizat că o cooperare între China şi Rusia este o problemă de importanţă globală, deoarece ambele naţiuni încearcă să obţină stabilitate economică în ciuda dureroaselor penalităţi impuse de SUA – sancţiunile împotriva Rusiei şi războul tarifar tot mai intens împotriva Chinei.

Înaintea întâlnirii de marţi, ambasadorul chinez din Rusia, Li Hui, a descris relaţiile ruso-chineze ca fiind la “cel mai bun nivel din istorie” în declaraţiile făcute duminică. Participarea preşedintelui chinez la forumul economic anual din Vladivostok constituie prima vizită efectuată vreodată de un lider chinez la acest eveniment.

În ceea ce priveşte trimiterea de către Beijing a aproximativ 3.200 de soldaţi din forţele de elită, împreună cu 30 de avioane cu aripi fixe şi elicoptere, analistul Alexander Gubuev de la Centrul Carnegie din Moscova a rezumat motivele pentru care Occidentul va monitoriza îndeaproape exerciţiul militar comun.

Publicaţia Financial Times susţine: “Situaţia este destul de gravă. Acest exerciţiu major este conceput pentru a simula răspunsuri la actele de agresiune ale inamicilor externi. Timp de decenii, China a fost considerată drept una dintre acele potenţiale ameninţări. Astfel, invitarea chinezilor să participe la exerciţiu sugerează că acum sunt văzuţi ca aliaţi împotriva altor agresori.
Exerciţiilele, care sunt organizate anual şi desfăşurate în diferite regiuni luate în considerare de Moscova din cele patru sectoare militare strategice ale sale, sunt concepute pentru a simula un atac asupra unei puteri străine, precizează Zero Hedge.

“Atât Beijingul, cât şi Moscova încearcă să demonstreze că războaiele comerciale şi sancţiunile îi vor împinge să dezvolte noi alianţe”, a declarat Florence Cahill, analist senior pentru un grup de consultanţă în domeniul riscurilor, citată de Financial Times. “Cât timp viziunea lor asupra lumii este modelată de o ostilitate faţă de o ordine internaţională condusă de SUA, cooperarea la toate nivelele între Moscova şi Beijing va fi probabil mai pronunţată decât concurenţa dintre ele”.

Ministerul chinez al Apărării a emis o declaraţie marţi, în care a afirmat că participarea Chinei la Vostok 2018 va duce la îmbunătăţirea capabilităţilor de contraatac ale forţelor sale armate şi la consolidarea legăturilor cu Rusia.

Fără nicio îndoială, acele remarci au fost destinate direct administraţiei preşedintelui american Donald Trump.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor