Rusia înăspreşte controlul asupra importurilor alimentare din Turcia
alte articole
“Luând în considerare încălcările repetate ale normelor ruseşti de către producătorii turci, guvernul rus a cerut [agenţiei pentru protecţia consumatorilor] Rosselkhoznadzor să intensifice controlul asupra produselor agricole şi alimentare ce vin din Turcia, precum şi să organizeze controale suplimentare la frontieră şi la locurile de producţie din Turcia”, a susţinut ministrul rus al Agriculturii Alexander Tkacev într-o declaraţie publicată joi.
Tkacev a adăugat că ministerul său a primit recent reclamaţii din partea consumatorilor şi asociaţiilor din industria alimentară cu privire la siguranţa produselor alimentare şi agricole importate din Turcia.
“Ministerul rus al Agriculturii a analizat situaţia şi am informat guvernul rus că, din păcate, o medie de 15% dintre produsele agricole turceşti nu respectă standardele ruseşti. Sunt obligat să spun că, de la începutul acestui an, au existat aproximativ 40 de cazuri în care urme de substanţe interzise şi dăunătoare au fost descoperite în produsele turceşti de origine animală”, a adăugat el.
Tkacev a precizat: “Urme de pesticide, nitraţi şi nitriţi, care au depăşit semnificativ nivelurile maxime permise, au fost, de asemenea, descoperite în fructe şi produse vegetale [provenite din Turcia]”.
Turcia şi Rusia la cuţite
Tensiunile dintre Moscova şi Ankara au fost declanşate marţi, când Turcia, o ţară membră NATO, a doborât un avion de luptă rusesc cu doi piloţi aflaţi la bord, susţinând că avionul pătrunsese în spaţiul său aerian.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat marţi că evaluările oferite de statele membre ale alianţei militare vestice sunt în concordanţă cu informaţiile potrivit cărora un avion militar rus a violat spaţiul aerian al Turciei.
Rusia a negat acuzaţiile Turciei, susţinând că avionul său a fost doborât în interiorul Siriei, unde Moscova desfăşoară operaţiuni militare împotriva grupului militant Statul Islamic începând cu 30 septembrie. SUA şi aliaţii săi, care desfăşoară o campanie paralelă şi separată de lovituri aeriene împotriva aceluiaşi grup militant, au declarat că operaţiunile militare ale ruşilor au vizat în principal poziţii ale rebelilor moderaţi care se opun regimului lui Assad şi sunt susţinuţi de Occident.
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că acţiunile turcilor vor avea consecinţe serioase pentru legăturile dintre Moscova şi Ankara, în timp ce ministrul rus de externe Serghei Lavrov a anunţat miercuri că Rusia nu va purta un război cu Turcia.
“Nu intenţionăm să purtăm război cu Turcia. Relaţiile noastre cu poporul turc nu s-au schimbat. Noi avem probleme cu acţiunile actualei conduceri a Turciei”, conform agenţiei de ştiri RIA Novosti, care a citat o declaraţie de presă făcută de Lavrov.
“Avem serioase îndoieli că a fost un act neintenţionat. Seamănă că o acţiune planificată”, a mai adăugat Lavrov.
Luând cuvântul miercuri în Istanbul, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că Turcia ar dori să evite o tensionare suplimentară a relaţiilor cu Rusia, adăugând că nu a făcut altceva decât să îşi apere dreptul de a-şi proteja graniţele şi de a-i proteja pe etnicii turkmeni.
“Nu avem nicio intenţie să amplificăm acest incident. Doar ne apărăm propria securitate şi apărăm drepturile fraţilor noştri”, a declarat Erdogan, făcând referire la turkmeni.