Roşca Stănescu, urmărit penal pentru că nu a declarat conturile deţinute de copiii lui în Elveţia

S-a dispus începerea urmăririi penale asupra fostului senator liberal Sorin Roşca Stănescu de către Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţiei (PICCJ), ca urmare a sesizării Agenţiei Naţionale de Integritate (AN). Parlamentarul este acuzat de incompatibilitate şi fals în declaraţii, şi anume că nu a menţionat în declaraţia de avere conturile deţinute de copiii săi minori în bănci din Elveţia (143.000 de euro) şi România (63.000 de euro), precum şi de faptul că ar fi fost simultan senator şi administrator de firmă.
Sorin Roşca Stănescu (Epoch Times România)
Flori Mladin
10.01.2014

S-a dispus începerea urmăririi penale asupra fostului senator liberal Sorin Roşca Stanescu de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei (PICCJ), ca urmare a sesizării Agenţiei Naţionale de Integritate (AN). Parlamentarul este acuzat de incompatibilitate şi fals în declaraţii, şi anume că nu a menţionat în declaraţia de avere conturile deţinute de copiii săi minori în bănci din Elveţia (143.000 de euro) şi România (63.000 de euro), precum şi de faptul că ar fi fost simultan senator şi administrator de firmă. Acuzaţiile au venit după scandalul internaţional Offshore Leaks, când numele lui Roşca Stănescu a apărut pe lista românilor cu conturi în paradisurile fiscale, potrivit Hotnews.

Acuzaţiile de fals în declaraţii

ANI a precizat într-un comunicat de presă, în octombrie 2013, că a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în ce priveşte presupusa infracţiune de fals în declaraţii înfăptuită de senatorul Sorin Roşca Stănescu. ANI afirma că acesta nu a menţionat în declaraţiile de avere depuse pe 19 decembrie 2012 şi 4 martie 2013 valoarea depozitelor deţinute de copiii săi minori la bănci din România şi din străinătate.

"Valoarea totală a activelor financiare (depozitelor) nemenţionate de Sorin Roşca Stănescu în declaraţiile de avere şi care se regăsesc la băncile aflate pe teritoriul României este de 63.638 Euro, iar valoarea conturilor deschise la o instituţie bancară din Elveţia este de 177.035 CHF (aprox. 143.000 Euro)", susţine ANI.

ANI a sesizat şi Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor pentru o posibilă încălcare a Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor.

ANI menţionează că Sorin Roşca Stănescu şi-a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere scris, pentru exercitarea dreptului la apărare.

De menţionat că în aprilie 2013 a izbucnit un scandal global după ce au apărut informaţii în presă despre conturile şi afacerile offshore deţinute de mii de cetăţeni din întreaga lume.

Bogdan Buzăianu, Cristian Borcea, Sorin Ovidiu Vîntu, Octavian Ţurcan, Victor Harbuz, Ghenadie Nipomici, Said Shehade Baaklini sau Sorin Roşca Stănescu sunt menţionaţi în dosarul scurgerilor de informaţii despre paradisurile financiare, OffshoreLeaks, un proiect al Internaţional Consortium of Investigative Journalism (ICIJ) din Washington, al cărui partener în ţara noastră este Centrul Român pentru Jurnalism de investigaţie (CRJI).

Acuzaţiile de incompatibilitate

ANI a precizat, într-un alt comunicat de presă, că Sorin Roşca Stănescu s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate în perioada 19 decembrie 2012 - 16 aprilie 2013, întrucât ar fi deţinut simultan calitatea de senator şi funcţia de administrator al firmei S.C. AERO MARINA CLUB S.R.L.

Agenţia îl acuză pe fostul senator liberal că a încălcat Legea nr. 161/2003. În cazul în care se va da o decizie finală împotriva sa, Sorin Roşca Stănescu nu va mai avea dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia sau demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor