România va închide peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen

Vama Petea (familypedia.fandom.com)
Ana Ion
26.12.2024

România pregăteşte închiderea a peste 30 de puncte de frontieră începând cu 1 ianuarie 2025, dată la care ţara noastră va adera şi terestru la spaţiul Schengen, arată un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului de Interne.

La iniţiativa Ministerului Afacerilor Interne, având în vedere necesitatea adoptării unor măsuri imediate, în scopul aplicării Deciziei Consiliului Uniunii Europene din data de 12 decembrie 2024 prin care, începând cu data de 1 ianuarie 2025, se elimină controalele asupra persoanelor la frontierele terestre interne dintre Bulgaria, respectiv Ungaria şi România, se arată în Nota de Fundamentare a documentului citată de Economedia.

Începând cu data de 1 ianuarie 2025 se închid definitiv următoarele puncte de trecere a frontierei de stat a României:

I. La frontiera româno-ungară:

1. Petea, judeţul Satu Mare – rutier; 2. Carei, judeţul Satu Mare – feroviar;
3. Urziceni, judeţul Satu Mare – rutier;
4. Valea lui Mihai, judeţul Bihor – feroviar şi rutier;
5. Săcuieni, judeţul Bihor – rutier;
6. Episcopia Bihor, judeţul Bihor – feroviar;
7. Borş, judeţul Bihor – rutier;
8. Salonta, judeţul Bihor – rutier şi feroviar;
9. Vărşand, judeţul Arad – rutier;
10. Curtici, judeţul Arad – feroviar;
11. Tudor Vladimirescu, judeţul Arad – rutier RO-LA;
12. Turnu, judeţul Arad – rutier;
13. Nădlac, judeţul Arad – rutier:
14. Nădlac II, judeţul Arad – rutier;
15. Cenad, judeţul Timiş – rutier;
16. Borş II, judeţul Bihor – rutier;
17. Beba Veche, judeţul Timiş – rutier;

II. La frontiera româno-bulgară:

1. Calafat, judeţul Dolj – rutier, feroviar;
2. Bechet, judeţul Dolj – rutier (bac) şi portuar;
3. Corabia, judeţul Olt – portuar;
4. Turnu Măgurele, judeţul Teleorman – rutier (bac) şi portuar
5. Zimnicea, judeţul Teleorman – rutier (bac) şi portuar;
6. Giurgiu, judeţul Giurgiu – rutier, feroviar şi portuar;
7. Olteniţa, judeţul Călăraşi – portuar;
8. Călăraşi (Chiciu), judeţul Călăraşi – rutier (bac) şi portuar;
9. Ostrov, judeţul Constanţa – rutier;
10. Lipniţa, judeţul Constanţa – rutier;
11. Dobromir, judeţul Constanţa – rutier;
12. Negru Vodă, judeţul Constanţa – rutier şi feroviar;
13. Vama Veche, judeţul Constanţa – rutier;
14. Giurgiu II, judeţul Giurgiu – rutier (bac).

III. Puncte de trecere a frontierei situate la Marea Neagră şi Dunărea maritim:

1. Brăila, judeţul Brăila – portuar;
2. Cernavodă, judeţul Constanţa – portuar;

Conform Notei de Fundamentare, eliminarea controalelor la frontierele interne necesită întărirea măsurilor pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice, având în vedere faptul că România se confruntă în prezent cu diverse forme de migraţie ilegală. Acest fenomen este influenţat de poziţia sa geografică, la intersecţia dintre Orient – o zonă de plecare a migranţilor – şi Occident – destinaţia finală pentru migraţia ilegală.

Pentru a asigura mijloacele necesare reintroducerii controalelor la frontiera internă, se impune ca administratorii imobilelor unde au funcţionat punctele de trecere a frontierei de stat să adopte măsuri pentru conservarea acestor locaţii şi a perimetrelor aferente.

Documentul citat subliniază că „cooperarea transfrontalieră în domeniul aplicării legii este esenţială pentru a contracara ameninţările de securitate şi pentru a asigura funcţionarea eficientă a spaţiului Schengen. Este crucial ca persoanele să nu poată evita autorităţile doar prin trecerea dintr-un stat membru în altul.” Astfel, cooperarea între autorităţile de frontieră din România, Ungaria şi Bulgaria va îmbunătăţi prevenirea, depistarea şi investigarea infracţiunilor în cadrul Spaţiului Schengen. O astfel de colaborare include acţiuni precum urmăriri şi supravegheri transfrontaliere, dar şi operaţiuni comune, cum ar fi detaşarea temporară a poliţiştilor de frontieră în alte state membre.

Echipamentele şi dotările existente în punctele de trecere a frontierei vor fi utilizate în funcţie de nevoile operative ale instituţiilor care le administrează sau vor fi gestionate conform reglementărilor privind disponibilizarea, valorificarea sau transferul fără plată al bunurilor aflate în patrimoniul instituţiilor publice. Punctul de trecere Calafat, din judeţul Dolj, va rămâne deschis circulaţiei internaţionale în regim portuar.

În altă ordine de idei, conform unui acord semnat la începutul lunii decembrie de miniştrii de interne din România, Bulgaria, Austria şi Ungaria, controalele la frontierele terestre dintre Bulgaria şi România vor continua timp de încă şase luni după aderare. În schimb, graniţa dintre Bulgaria şi Grecia va fi scutită de controale imediat ce Bulgaria va deveni membră cu drepturi depline a spaţiului Schengen, în timp ce controalele la frontierele terestre dintre România şi Ungaria vor persista.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor