Richard Dawkins: "este imoral să permiţi fetuşilor cu sindromul Down să se nască"
alte articole
Richard Dawkins, unul dintre cei mai vehemenţi apărători ai darwinismului, a stârnit un val de critici susţinând că este ”imoral” să permiţi fetuşilor cu sindrom Down să se nască.
Profesorul a postat un mesaj pe Twitter spunând că viitorii părinţi care află că urmaşii lor au această condiţie medicală au o responsabilitate ”etică” de a ”avorta şi de a încerca din nou”.
Comentariile sale au fost respinse de organizaţiile de caritate şi au provocat un val de nemulţumiri pe internet. Dar Dawkins, în ciuda sutelor de studii care dovedesc contrariul, a insistat că poziţia sa era ”foarte civilizată” deoarece fetuşii nu ar avea ”sentimente umane”.
Acesta a susţinut că întrebarea importantă din dezbaterea privind avortul nu este numai dacă ”este uman ?”, ci şi ”poate suferi?” iar apoi a insistat că oamenii nu au dreptul să obiecteze faţă de un avort atunci când consumă carne.
Campania anti-avort descrie practica avortării fetuşilor pe motive fizice drept o formă de ”eugenie”. Dar profesorul Dawkins a apărat-o puternic numind-o o practică standard şi i-a ridiculizat pe criticii care l-au descris drept un ”monstru oribil”.
Tensiunile au erupt în timpul unei dezbateri legate de schimbările unei legi a avortului din Irlanda. Cazul care a declanşat controversa a fost victimă a unui violului care a fost forţată să poarte copilul până când a putut naşte prin cezariană.
Unul dintre participanţi a precizat că va suferi o dilemă etică adevărată dacă va avea un copil cu o astfel de condiţie medicală.
Profesorul Dawkins a răspuns: ”Avortează-l şi încearcă din nou. Va fi imoral să-l aducem pe lume dacă poţi să nu”.
O altă persoană a indicat la cifrele recente întrebând: ”994 din fiinţele umane cu Sindromul Down au fost ucise în mod intenţionat înainte de naştere în Anglia şi Ţara Galilor în 2012 – este asta civilizat?” Dawkins a răspuns: ”Da, este foarte civilizat. Aceştia sunt fetuşi, diagnosticaţi înainte să aibă sentimente umane”. Dawkins a insistat că nu pune la îndoială dreptul oamenilor cu sindromul Down care s-au născut de a trăi – ci doar pe acelora care nu au fost încă născuţi.
”Există o diferenţă morală profundă între propoziţiile Acest fetus ar trebui acum să fie avortat` şi `Această persoană ar trebui să fie avortată cu ani în urmă`„, a notat acesta.
Iar ca răspuns la un subiect în care se discuta dacă animalele simt teamă, acesta a susţinut: ”Este precis punctul meu. Cu excepţia cazului în care eşti vegetarian (majoritatea celor pro-Viaţă nu sunt), nu eşti într-o poziţie să obiectezi faţă de avort”.
Confruntat cu un val de comentarii critice, acesta a scris: ”Aparent sunt un monstru oribil pentru că am recomandat ceea ce se întâmplă deja marii majorităţi a fetuşilor cu sindromul Down. Sunt avortaţi”.