Republica Moldova - cel mai mare nivel al sclaviei din Europa

Aproximativ 30 de milioane de oameni din întreaga lume trăiesc în sclavie, potrivit unui nou raport publicat recent. Republica Moldova ocupă locul 6 în clasamentul „Indicele Global al Sclaviei 2013” realizat de organizaţia australiană Walk Free Foundation.
Muncitori în construcţii (Fayez Nureldine / AFP / Getty Images)
Ana Chitoroagă
20.10.2013

Aproximativ 30 de milioane de oameni din întreaga lume trăiesc în sclavie, potrivit unui nou raport publicat recent. Republica Moldova ocupă locul 6 în clasamentul „Indicele Global al Sclaviei 2013” realizat de organizaţia australiană Walk Free Foundation.

Potrivit studiului, în top 10 au ajuns Mauritania, Haiti, Pakistan, India, Nepal, Moldova, Benin, Coasta de Fildeş, Gambia şi Gabon. La polul opus se află Islanda, Irlanda, Marea Britanie, Noua Zeelandă, Elveţia, Suedia, Norvegia, Luxemburg, Finlanda şi Danemarca.
Potrivit experţilor, numărul de persoane aflate în sclavie pe teritoriul Republicii Moldova este între 32.000 şi, 35.000 (33.325 de persoane).

Moldova este una dintre principalele surse în Europa de Est şi fostul spaţiu sovietic, în ce priveşte persoanele care trăiesc sau muncesc în condiţii de sclavie. Index-ul Global al Sclaviei arată că ar fi vorba de aproximativ 33.000 de persoane lipsite de libertate, forţate să muncească sau să se prostitueze. Moldovenii trăiesc şi muncesc în condiţii de sclavie în ţări precum Rusia, Ucraina, Germania sau Statele Unite.

Republica Moldova este considerată o sursă primară de sclavie modernă, luând în consideraţie inegalităţile regionale şi traficul de fiinţe umane. Cetăţenii moldoveni au fost identificaţi drept sclavi (în sensul modern al termenului) în multe ţări, fiind exploataţi în industria sexului, construcţii, agricultură şi servicii menajere.

''În Republica Moldova se lucrează din greu pentru a micşora numărul de sclavi atât în interiorul hotarelor, cât şi în afara ţării. Guvernul moldovean a creat un sistem care continuă să identifice victime în străinătate, totuşi, chiar şi cu sprijinul altor ţări şi donatori internaţionali, aceste iniţiative deseori eşuează”, scriu autorii studiului.

Pe de altă parte, România ocupă locul 14 în Europa şi poziţia 125 în clasamentul mondial, cu aproximat 25.000 de persoane supuse sclaviei moderne.

Termenul de „sclavie modernă” include nu doar sclavia, dar şi practici similare sclaviei (cum ar fi dependenţa de credite, căsătorii forţate, vânzarea sau exploatarea copiilor), traficul de fiinţe umane şi munca forţată.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor